Orbirea voluntară
- 27-09-2013
- Nr. 692
-
Țicu GOLDSTEIN
- OPINII
- 4 Comentarii
Jurnalele, tot mai numeroase în zilele noastre, dezleagă limbile care au tăcut atîta amar de vreme, fiind un prilej de defulare, de justificare, de mistificare şi chiar de autoînşelare. Jurnalul lui Ion Ianoşi, Internaţionala mea. Cronica unei vieţi (Editura Polirom, 2012), ne face un preţios serviciu în înţelegerea a ceea ce aş numi „orbirea voluntară“. Autorul ne oferă cîteva chei pe care merită să le discutăm, aici interesîndu-ne doar demersul ideologic, tributul plătit timpului, slăbiciunilor omeneşti, preţul supravieţuirii – pentru unii, acomodarea cu privilegiile şi compromisurile aferente – pentru alţii. Ion Ianoşi, de credinţă marxistă (el însuşi aminteşte undeva, pomenind despre cîţiva coreligionari care, devenind atei, au schimbat – îmbrăţişînd marxismul – doar o credinţă cu alta), s-a văzut, nu prea tîrziu, contrazis, în idealul său utopic, de falimentele şi de sacrilegiile socialismului real. Confruntat cu întrebarea: „N-ai văzut ce se petrece?! S-a ales praful de toate făgăduielile, iar tu ai rămas totuşi dreptcredincios unui Partid care îşi încalcă propriile pretenţii de democraţie internă şi de liberă exprimare, n-ai aflat nimic despre crimele comunismului, aiurea şi la noi?“, răspunsul e de-a dreptul stupefiant: „Despre unele nu am ştiut, pe altele nu le-am crezut“ … Într-o exprimare lapidară: o dezerţiune […]
Ajuns la virsta senectutii, distinsul profesor de estetica ne ofera un abil exercitiu de memorie selectiva. Studiile sale de buna tinuta consacrate unor mari scriitori si ginditori europeni nu pot ascunde total participarea sa la instaurarea comunismului. Sa te mai intrebi astazi, cum o face ironic distinsul profesor, „daca regimul comunist a fost ilegitim si criminal” tine de „orbirea voluntara”, teza autorului recenziei sau de cinismul absolut ? Eu as indrazni o a treia ipoteza _ dificultatea de a admite ca, intelectual si social, s-a inselat, ca adoptind noua „credinta laica” marxista a adorat falsi idoli. Decit sa admita public ca si-a irosit, macar partial viata, distinsul profesor ne serveste versiunea coerentei si statorniciei pentru credo-ul marxist. Errare humanum est, perseverare diabolicum ! Pacat !
Evident pentru cine a citit cartea simte cum domnul Ianosi o cam scalda dar da este evaziv si e pacat ca nu recunoaste macar pe ici pe colo ca rezistenta prin cultura e falimentara
Excelent!
De trei ori bravo!
Bravo!