Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Anticomunismul românesc post factum (III)
- 04-10-2013
- Nr. 693
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- SOCIETATE
- 14 Comentarii
„Iluziile anticomunismului“ (ca să preiau o foarte inspirată formulă) sînt, în bună măsură, şi iluziile subsecvente credinţei într-un paradis capitalist ce va să vină şi pe tărîmurile noastre. Cele două ne sînt livrate, de fapt, în acelaşi pachet. În cele mai multe cazuri, cine suferă de un sindrom suferă şi de celălalt. Şi nu ar reuşi cu nici un chip să priceapă că a formula nişte critici (de altfel, îndreptăţite) la adresa sistemului capitalist nu e totuna cu a te situa pe poziţii „comuniste“. Chiar o inconsecvenţă? Nu mai demult decît într-una din săptămînile trecute, unul dintre numeroşii analişti politici prezenţi în platourile diferitelor televiziuni îşi exprima nedumerirea faţă de ceea ce credea el a fi o inconsecvenţă de atitudine a tinerilor care manifestează în Piaţa Universităţii împotriva proiectului Roşia Montană. Cum se face, se întreba respectivul analist, că nişte tineri care n-au apucat să fie pervertiţi de comunism şi care se bucură de binefacerile capitalismului scandează azi lozinci anticapitaliste?! Unii dintre aceşti tineri lucrează în corporaţii şi mai toţi, în timp ce forfotesc prin Piaţa Universităţii, rostindu-şi nesăbuitele lozinci, butonează la ultimul tip de telefoane mobile. Cum să fii anticorporatist în aceste condiţii, cum să fii anticapitalist cînd capitalismul […]
@Inima rea (?? Sunteti o figura cunoscuta, daca nu ma insel…). … pe foarte scurt: aceasta „viziune” ne propune eliberarea Răpitorului, care era normata (deci forcement limitată) in comunism. În versiunea aceasta, (de azi) este revendicată de „elitele” noastre, pentru poate garanta perenitatea „invârtelii” ca unic procedeu de selecție socială. Ce revendică ei este mai degraba libertatea de a fi lichea, decat snob (una n-o exclude pe alta). CC-B (acuma am confirmarea ca e tânară) pare să fie la inceputul voinței de gândire liberă, si in plus, umana. Dincolo de „stanga” si de „dreapta”. Ar fi inceputul unei noi elite…in fine….daca…etc. Nu e criptocomunista. Nu pare. Si in, mare, criptocomunistii mai pot fi gasiti in randul „elitelor” anti-comuniste postfactum.
„Totuşi” – îmi vine-a spune, de şi eu mă mir ce m-o fi apucat – filmul lui Gulea şi romanul lui Lungu sînt acte artistice, propunînd ficţionalul ca pe o cale de comunicare, iar nu ca pe o revelaţie. Pot avea „mesaj”, pot fi raportate la o filosofie/ideologie/doctrină dar „adevărul” lor nu poate exista în afara judecăţii de valoare (literară, cinematografică, dramatică). Oricît de reuşit, personajul literar rămîne o variantă teoretică a realului, tratată cu mijloacele ficţiunii artistice. Erou preferat devenind, nu devine şi real prin asta – altminteri, cădem în doaga americană a confundării planurilor, unde cititorii/cinefilii luau de bună ficţiunea şi ajungeau să aduleze ori urască sincer „caracterele”, confundîndu-le cu interpreţii.
Din doar aceste cîteva considerente, e de neînţeles apologia pe care d-na Burţa-Cernat o dedică „Emiliei”, pe care-o mai inventează o dată (cam a cincea oară, după autorul literar, al scenariului, regizorul şi apoi interpretul personajului).
E degeaba discuţia pe tema „cît de reală e Emilia”. Lasînd deoparte cerinţa Realismului (non pas vraie mais vraiesemblable) tot absurdă apare încercarea de a o descrie ca pe o persoană reală, de parcă juca într-un film autobiografic, transpunere a unei autobiografii din cele mai neliterare posibil.
De aceea, din tripticul dedicat temei „terorismului cultural soft”, aş reţine doar primul episod, unde autoarea îşi expune teza (despre care susţine că i-ar fi fost inspirată de filmul lui Gulea). Deşi aş fi pornit discuţia de la chiar şi doar de la titlu – foarte interesant, după cum îmi apare: Anticomunismul românesc postfactum. Cu sugestia „inutil”: dacă n-a funcţionat „factum”, ‘geaba se mai agită postfactum! Cum spuneau bătrînii mei, faptele sînt consumate (nuanţă de mîhnit reproş, ce mai era de spus?)
Revolta intelectuală a d-nei Burţea-Cernat a făcut valuri, i-au replicat d-nii Manolescu, Tismăneanu Pleşu (din ce-am văzut eu). „Normal”, respingîndu-i demeresul – semn că autoarea avea oarece temei în a sesiza acel „terorism cultural”.
Comentariile la toate cele pomenite pînă aici s-au despărţit – tot „normal” căci am devenit normal-dihotomici – în contrazicerea şi aprobarea tezei autoarei. Din păcate, aceea nu era „socialism bun vs capitalism rău” (sau viceversa) ci „terorism cultural soft”, adică obligaţia de a fi snob, de a spune ce trebuie. Iar ce trebuie este să condamni „fără rest” (ador expresia asta, îmi evocă expresia bucovineană „bani bătuţi”) comunismul.
E de condamnat, aşa cred şi eu. Însă mă gîndesc că revolta tinerei d-ne Burţea-Cernat vine din altă direcţie: nu concepe să preia ca atare toate agumentele anticomunismului, aşa cum s-au aliniat acelea – parcă de la sine – într-o adevărată biblie a anticomunismului. În special, pe acelea raportînd nenorocirile comunismului la fericirile capitalismului, într-o judecată apriorică şi vădit părtinitoare. Nu-mi închipui că d-na Burţea-Cernat este o criptocomunistă. După mine, mesajul d-ei este acela că, dihotomic privind lumea, sîntem condamnaţi fiindcă – măcar în actuala decadă – capitalismul triumfător nu promite nimic bun, pe lîngă faptul că e pus pe rele – strică şi cam tot ce avea bun ori cît de cît acceptabil. Or, ideea că n-avem alternativă la capitalismul acesta este o veste cît se poate de rea. Pînă la urmă, ce ne propune această viziune altceva decît tot resemnarea cu care am suportat şi comunismul, faute de mieux?
Gazeta-i urmărită-n ţară
Cu interes de mici şi mari,
Fiindcă este literară,
Şi literaţii… gazetari!
Totusi ce slab nivel, ce judecati simpliste intr-o supa lunga si fara nici o bucata de substanta. Inca o data se dovedeste ca jurnalistii nostri au o agenda mai importanta decat calitatea si transfoma o analiza in pretext pentru rafuieli dubioase. Deja m-am saturat de anti-anticomunism, acum asta e moda :)) La BBC presa are o calitate mai mare decat la BB-C 🙂
@ Adrian Rusu
acuzatia cu ‘lozinca’ vine de la @A, care lauda articolele dnei BB-C, dar ii poceste numele.
Nu, nu, nicio „lozinca”…nu va acuz de asa ceva. Intelegeti lucrurile mai fin decat cam toti analistii (publici, cel putin). Va dau dreptate. Atata ca…avem o oarecare inclinare catre pierderea demnitatii. Nu cred ca vine din comunism, cred ca dinainte. Avem strategia si tehnica caciulelii si a autoumilirii. Nu va dau argumente istorice, le stim toti. Iar ce se intampla acuma, dupa 89, este o declinare MAI STRIDENTA decat inainte… Ala care se caciuleste te uraste mai rau decat dusmanul. Cam asta e mecanica romaneasca. Ce ne aseaza intr-o ierarhie sociala „stabila”, fudulia/caciuleala, ne dezbina, in adancuri. Ne trebuie o clasa de mijloc autonoma.
desigur, ‘insusi sensul…’
@ Adrian Rusu
Vorbiti de libertatea la romani, nu e usor de raspuns, Dan Lungu o face mai
bine si e greu de adaugat ceva. Lumea Emiliei e una infantilizata: Emilia
nu simte ca traieste o viata de umilinte, caci (scuze ca ma repet) demnitatea
nu intra la socoteala, responsabilitatile sint din registrul minor, libertatile
sint si ele marunte si obtinute pe furis. Doamna BB-C numeste (in episodul II)
aceasta stare de lucruri ‘o viata decenta’, eu as zice ca e doar elementara.
Reaua folosinta a libertatilor de azi ni se trage macar partial, cred eu,
dintr-un trecut lipsit de exercitiul libertatii. Mai grav, unul in care insasi
sensul notiunii era corupt. Un exemplu: minimala libertate (de fapt bine
controlata) de la cenaclul ‘Flacara’ a devenit in mintile unor participanti
sinonima cu adevarata libertate. Confuzia asta persista si azi, cum s-a vazut
in discutiile de la moartea lui Paunescu. Daca am dreptate poate mai exista o
speranta, aceea ca, tot jucindu-ne cu libertatile, vom intelege cindva si modul
lor de intrebuintare. Adica ne vom maturiza. Poate da, poate nu, dar fara sansa
asta sigur nu.
Dar, ca sa nu mai vorbesc ‘in lozinci’ despre libertate ingaduiti-mi aceasta
parabola, din ‘Nuvelele minut’ ale lui Oerkeny (pacat ca nu se reediteaza).
Citez din memorie nuvela-minut ‘Acasa’:
„Fetita avea patru ani, asa ca amintirile ei erau confuze. Mama ii arata prin
sirma ghimpata trenul care avea sa le duca acasa.
– Ce e ‘acasa’? intreba fetita.
– Un loc unde e cald, avem mincare si ai papusi cu care sa te joci.
– Dar gardieni sint?
– Nu, nu sint.
– Ce bine, inseamna ca de acolo putem fugi.”
@Burtea-Cernat: Un articol bun, care indeamna la reflectie, dar care vadit suprasolicita pe unii si pe altii. In speranta ca veti ramane consecventa in gindire si abordare, cu stima A.
@robinson: Nimic mai usor decit sa repeti niste lozinci, fara sa intelegi substratul. Un fenomen dealtfel bine descris chiar in articolul de mai sus.
In fond, d-le robinson, e o contradictie in mesajul domniei-voastre care, curios, NU il subtiaza (e a doua oara ca il citesc). Intr-adevar, „la ambitii marunte ,libertati marunte” N-o spuneti dumneavoastra, n-o articulati perfect clar, dar…catre ce duce poarta „libertatii” la romani ? catre o societate a fiecaruia impotriva fiecaruia. „Libertatea” duce, in aceasta tara, la mocirla de faţa. Nu o spun ca sa apar comunismul (nu il apar, nu am fost „membru” nici macar o zi si mi-a facut, si mie, enorm de mult rau) – dar daca asta vor romanii sa faca dincolo de usa deschisa in 89, poate ca e mai bine ca usa sa fi ramas inchisa. (Suntem cam in acelasi raport si cu „usa” catre Europa: unica noastra treaba acolo-in Europa- este s-o maculam din raspunteri). Mai exista fireste alternativa dura: legi aspre, limitarea libertatii romanilor (ceea ce Europa face deja).
Vad ca nu catadicsiti a raspunde valului de entuziasm pe care l-ati starnit. Sper ca macar cititi, nu doar comentariile din OC. Uitati-va si la articolul dlui Manolescu din Adevarul; v-o fi fost profesor, saracu’.
Un raspuns excelent la valul de „argumente”, lipsite de adevar si substanta ale Dnei BB-C. Raspunsul Dlui
Robinson ar trebui publicat in ziarul Dvs. cu litere mari, nu numai la Comentarii.
Superb, robinson ! (Ultimul paragraf….)
Cartea lui Dan Lungu e o minune de dozaj si de simt al proportiilor pe care
filmul le compromite rau. Ideea masinii de facut oua patrate, care ii place
dnei BB-C asa de mult, arata cit de apasat-caricaturale sint adaosurile
scenariului fata de textului initial.
In lumea Emiliei demnitatea nu intra in calculul nivelului de trai, de aceea
diagnosticul comunismului la ea e atit de benign. De libertate ce sa mai
vorbim, nu e in cestiune. Importanta e ‘iesirea din tezic’. La ambitii marunte,
triumfuri marunte. Intimplarea a facut sa citesc ‘baba comunista’ aproape
simultan cu ‘Armaghedonul’ Martei Petreu. Acolo taranii se convertesc la
Iehovism vazind in comunism apropierea Apocalipsei. Alte destine sub acelasi
comunism. Si in ‘baba’ intilnim, discret, un alt destin, cel al vecinei
croitorese. Emilia trece pe linga aceasta lamuritoare poveste, altminteri la
indemina ei, fiindca nu ii trece prin cap sa vada dincolo de lungul nasului. ‘Nu
am stiut ca va intereseaza’ spune, modest, vecina din carte. (In film o vedem
brusc interesata de yoga, o disonanta penibila.)
Nu avem comunism ‘in afara destinelor’ (Kertesz) din comunism. Nu in viata si
cu atit mai putin in arta. La fel si in capitalism. Diferenta consta, doamna
Burta-Cernat, in libertati. In capitalim avem ceva mai multe, printre care si
mijloace (nu usoare) de a obtine si mai multe, de aia capitalismul nu e mai bun
decit sintem noi, caci libertatile ne dau masura. In comunism puteam da vina pe
altii.