Neobosite căutări de sine

„Orlando sînt şi eu“, ar putea exclama, revelator şi deloc bovaric, mulţi dintre cititorii cărţii Virginiei Woolf. Şi asta pentru că personajul acesta anapoda – jumătate bărbat şi jumătate femeie – întrupează oscilarea necontenit-fremătătoare între lumea tainic-lăuntrică şi acel afară atît de aglomerat şi de fals, între real şi închipuire, între tandreţe şi temeritate, între plăcerile nobile, rafinate şi cele instinctuale, între trăirea în timp şi în eternitate, în singurătate şi în lume deopotrivă. Ataşamentul şi virtuala identificare din partea cititorului sînt cu atît mai mult posibile, cu cît noua traducere realizată de doamna Antoaneta Ralian oferă, parcă, o cu totul şi cu totul altă carte, una mult mai vie, mai actuală dacă aş compara-o cu versiunea oferită de mai vechea traducere a Verei Călin.   După cum bine se ştie, romanul Orlando a avut parte de interpretări divergente, mai ales din cauza faptului că a pus în discuţie literatura şi sexualitatea printr-un amestec surprinzător de fantastic, satiră, ironie, alegorie şi umor, dar şi datorită pistelor relativ false lansate de scriitoare, care şi-a autointitulat romanul O biografie, mulţi mergînd cu interpretarea pe acea linie restrictivă a orientării sexuale a autoarei, mai ales că romanul îi este dedicat Vitei Sackville, cu […]