Povestea unui soclu gol
- 10-10-2013
- Nr. 694
-
Radu Călin CRISTEA
- SOCIETATE
- 10 Comentarii
Scriam, în septembrie 2006, într-un comentariu publicat în Cotidianul: „Nu ştim să ne preţuim martirii, iar pe miile de socluri rămase goale s-au căţărat, rîzîndu-ne în nas, nu victimele comunismului, ci torţionarii acestora“. Mă gîndeam la vedetele securiste din categoria lui Pleşiţă şi, în cernită oglindă, la Liviu Babeş sau Elisabeta Rizea, întruchipări tari ale anticomunismului ce nu-şi aflau locul cuvenit în sensibilitatea publică. Nu s-a schimbat mai nimic de şapte ani încoace. S-a dus doar Pleşiţă, numai serviciile cunosc unde, iar cîţiva dintre „Caţavenci“ au strîns nişte bani în speranţa că vor convinge autorităţile să-i ridice Elisabetei Rizea un monument pe soclul eliberat de Lenin în faţa fostei Case a Scînteii. Un soclu pe care barem nu li s-a înălţat vreo statuie lui Nicholschi, Pleşiţă, Postelnicu, Iulian Vlad sau altor satrapi ai Securităţii. Un soclu unde, în schimb, au fost cocoţate fel de fel de năzbîtii, între ultimele încercări artistice numărîndu-se un parazit cu elice, două resturi de picioare şi un călcîi-pumn-pistol îndemnînd la „trezirea conştiinţei neamului“. Pentru astfel de trăznăi se găseşte loc pe soclu. Nu şi pentru amintirea Elisabetei Rizea din Nucşoara. Sîntem profund receptivi la ample deriziuni, dar apatia amestecată cu ignoranţa ne copleşeşte cînd ne […]
Stimate domnule Cristea,
Va recomand sa cititi, TOT IN ACEASTA REVISTA, serialul d-nei Burta-Cernat de acum cateva saptamani. Veti afla de acolo ca, prin articole ca acela de mai sus, sunteti un isteric anti-comunist, ca scrieti \”in registrul butaforiei\”, ca discursul dvs. este parte a unui \”\’terorism intelectual\’ soft\”, ca ridicati cliseele la rangul de concepte, ca va luptati cu \”inamici imaginari\” din trecut, ca soselele dinainte de 1989 erau bune, ca exagerati, referindu-va doar la ororile de atunci. Asa \”limpezeste\” d-na B.-C. lumea in care au trait parintii ei, contemporani cu Elizabeta Rizea, asa ne confirma ea ca astazi multi intelectuali orbecaiesc printr-un univers cetos, cum exact spuneti, intr-o lume tot mai tulbure, mai agresiva, mai ignoranta intr-ale istoriei. Incet, incet, vocile colegilor d-nei B.-C. le vor acoperi pe acelea – ca a dvs. – care inca mai vad in Elizabeta Rizea un adevarat model etic, aflat la ani-lumina distanta de bietele \”babe comuniste\” din zilele noastre, nostalgice, cu spinarea incovoiata.
Bravo!!!
O poveste „frumoasa” daca n-ar fi atat de trista…
Bravo, RCC! Sa nu te dezminti. Chiar si Mariana M ti-ar fi iubit interventia. Cu ea esti demn si de amintirea ei si de a Elisabetei Rizea din Nucsoara.
Il citesc pe RC Cristea de multi ani si s-ar distra daca ar sti cine ii scrie. Ca sa ghiceasca, desi ma indoiesc, ii spun doar ca si eu am fost pe strada Romana din Beius. Este unul din cei mai buni meseriasi din presa de la noi. Stie sa scoata efecte emotionale, articolul are un crescendo, ni se spune o poveste cu un personaj unic caruia ii da viata. Pacat ca isi pierde vremea cu comentarii politice de care se va alege praful. Sfatul unei foste cunostinte.
Tortionarul Visinescu a fost mai prezent mediatic decat E. Rizea pentru ca avea miez de scandal, se puteau stoarce ore de programe TV, era subiect bun de stors. In Romania zilelor noastre s-a auzit de Visinescu si de relele comise de acest criminal, in schimb, la zece ani dupa moartea ei, comemorarea E. Rizea este tratata cu o penibila nepasare. S-a publicat mult (jurnale, confesiuni, marturii, romane autobiografice) despre Gulagul romanesc. Multe carti au aparut la edituri mici si au fost prost difuzate. De ce nu finanteaza institutiile culturale de stat traducerea in limbi de circulatie a literaturii concentrationare de la noi? V. Ierunca, Lena Constante, I. Ioanid etc. ar putea arata o alta imagine a Romaniei, o Romanie luptatoare, refuzind comunismul, supusa la torturi, indurind calvarul totalitar, dar nepredindu-se. Cu diplomatie si discretie, asemenea carti ar putea intra pe circuite publice care ar putea cel putin retusa in bine perceptia Romaniei ca tara corupta, superficiala, neserioasa etc. E bine ca ne mindrim cu Cartarescu, dar avem de recuperat si un trecut care ne-a aratat demni in fata istoriei si trecind prin experiente care pe altii le-au ocolit.
statui, statui, pentru ce? mai bine cultura, istorie si cunoastere; mai bine o istorie „vie”, pe care sa o invete macar copiii copiilor nostri; ia uitati-va cum trece timpul de repede: foarte multi dintre cei care au trait in epoca de aur a celor douazeci de ani lumina au copii care nu au invatat nici ei cine stie ce istorie; majoritatea dintre ei au deja copii si nu se intrevad imbunatatiri in ceea ce invata ei la istorie; suntem jalnici; ce sa ne dea statul acesta, daca noi insine nu stim ce sa ne dam – sau ce sa ne luam, intai de toate, din istoria noastra? cu atat mai mult cu cat inca mai exista idei cum ca Regele a fost „ceva rau”. Si, la urma urmei, cine este „statul roman”? nu cumva intretinem chiar noi un „stat roman” pe modelul statului socialist?
Am citit cartile cu Elisabeta Rizea. Dl. Cristea, un cunoscut monarhist, s-ar fi putut folosi in aceasta foarte bine scrisa evocare de momentele intilnirii doamnei Rizea cu Regele Mihai. Regele a intilnit-o intimplator, cind era copil, si au mincat impreuna, la Nucsoara porumb fript pe jar. Au spus glume, s-au bucurat, cine s-ar fi gindit ce urgii ii va paste pe amindoi? S-au mai intilnit, dupa Ceausescu, la un Paste petrecut de Majestatea Sa la Nucsoara, in gospodaria acestei brave romance. Regele a ajutat-o financiar pentru niste interventii chirurgicale la articulatii. Regele a condus-o pe ultimul drum. Regele a stiut cum sa se poarte cu aceasta femeie strasnica despre care se vorbeste nedrept de putin. Regele a omagiat-o pe Elisebeta Rizea, statul roman nu e capabil sa-i ridice o statuie. Un modest, dar pilduitor exemplu al diferentei ca de la cer la pamint dintre jalnica republica si triumfatoarea monarhie constitutionala.
Cita emotie, Doamne! De ce nu s-a scris despre aceasta femeie, de ce n-au vuit televiziunile, mama Rizea este un extraordinar model, mare pacat ca nu ne pasa de eroii nostri. Felicitari autorului, bravo din suflet!
DE N-AR FI ATÎT DE-NGROZITOR DE RAR !
Ce „Frumos” E după ce EROII MOR !
Morţi, Eroii noştri, nu mai pot tulbura ordinea actuală.
Eroii Noştri încă în viaţă, trebuieşte mai înainte de toate, SĂ MOARĂ !
Ce şi mai „frumos” este, după 10 ani ! Şi şi mai „frumos” va fi, după 20 de ani !
Mai sînt EROI în viaţă despre care SE TACE şi nu se scrie-ştie Nimic !
Despre morţi numai de bine ! Despre cei vii, NIMIC !
Ce frumos scris. De ce oare scriem asa doar la comemorari ?
N-ar face astfel de articole „lumea mai limpede”, in timp ce
altele, „mai rau o tulbura” ?