BIFURCAŢII. Wittgenstein, „Însemnări postume“
- 10-10-2013
- Nr. 694
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 1 Comentarii
O lectură pasionantă şi, pe alocuri, deconcertantă, cel puţin pentru un cititor nespecialist, ca mine, sînt Însemnările postume. 1914-1951 ale lui Wittgenstein (Editura Humanitas, 2013, traducere de Mircea Flonta şi Adrian-Paul Iliescu). Pasionantă, pentru că observaţiile acestea răzleţe, de mare frumuseţe şi expresivitate, unele, făcute de o minte sclipitoare cu varii ocazii, stîrnite de lecturi sau de chestiuni la care medita într-un moment sau altul, şi notate ca atare, la prima mînă, fără grija elaborării, oferă spectacolul unei inteligenţe vii, pătrunzătoare, iconoclaste, cel mai adesea originale şi deloc încorsetate de prejudecăţi – iată un exemplu: „Cînd citim dialogurile socratice, avem sentimentul: ce pierdere îngrozitoare de timp! Pentru ce aceste argumente care nu demonstrează şi nu clarifică nimic?“. Deconcertantă, pentru că unele notaţii par lăsate în suspensie, sînt greu de înţeles în lipsa unor comentarii avizate care, eventual, să le urmărească reapariţia sau dezvoltarea în alte secţiuni ale operei lui Wittgenstein. A fost opţiunea editorului Georg Henryk von Wright, respectată de traducătorii români, să le publice aşa, necomentate – tare frustrant, uneori. Pe chiar prima pagină, dau peste această însemnare din 1929: „În nici o confesiune religioasă nu s-a păcătuit atît de mult, prin abuzul de expresii metafizice, ca în matematică“. […]
autorul; vaz ca-l chiar preocupa/incanta problemele de filosofie a matematicei/cunoashterei. E *bine*! E *chiar*
ceea ce-ar trebui sa se-ntample cam cu totzi practicienii matematicei.
Doar pe putzini (nu, *nu* pe ”putini”) ii mananca, aceasta chestiune.
Putzina lume se gandeshte la de din astea. Ca, orice rahat se publica *pana la urma* – asta se shtie, e un dictum chiar *vechi*.
Dar, te-ntrebi chiar asha: chiar *merita*? Sa public *chiar orice*, numa’ di dreagu’ de-a publica inca una?
Hm… Intrebare ”razleatza”, care nu e pa la indemana prea tuturor. In nici un caz a muultor tineri care vor sa ”urce scara”.
Ultima chestie, ultimul citat, acela ca daca-i bun e si divin, pe *mine unu’ * ma lasa chiar rece. Ca, ma scuzatz’: *ce e aia ”bine”?* Mde, philosophia, bat-o vina! care lucra cu notziuni ”flu”…Ca, de fapt, cu *asta*
se chiar ”bate”, de mii de ani, philosophia: cu, anume, notziuni vagi…Nu, nu merita de-a ti-ocupa de dansa. Dar, e *doar* parerea mea.
Desigur, *avem* multzime de-ntrebari. Una dintre ele, poate ca cea mai *importanta* este urmatoarea: cum anume se face ca probleme aparent ”aiurea”, venite din putzu’ gandirei unui X, au Y, , chiar ”pushca”?
Desigur, noi scrim aici, desigur, despre Matematica.
Pe mine unu’ , ma cam scuzatz’, nu m-au convins *niciodata* comentariile pa deasupra Matematicei facute de catre ne-matematicieni. Desigur, tat felu’ de philosophe au pus panea pa masa copchiilor, comentand. Cam intotdeauna cam aiurea. Shi, desigur, cred & *ei*, chiar cum o cred eu (despre ei), cum ca, ”ailalta” e un ”vax”…
Nea Marin