TANDEM. La Papillonne
- 18-10-2013
- Nr. 695
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 14 Comentarii
La Papillonne Îi curge,-n loc de sînge, limfă prin vase,-aşijderi unei seve; cînd somnul doarme-şi-l, de nimfă, n-ai cum să ştii ce e aieve; aduce-a limba-soacrei (larvă cînd e, – ghimpoasă şi vorace); prin foi, foşneşte fără zarvă; mai are pînă ce,-n torace, un domn cu vise erogene ferice-i doarme, dat pe după pleoapele-i cam fără gene, – ajuns, estimp, şi dînsul, pupă, după ce va fi fost figura de dedesubt, omida hîdă care înfulecă, iar gura rînjită pare să-i surîdă, ca şi tenanţilor, ce,-n dreapta şi stînga, Fluturoaicei, herbul i-l sprijină, – rămaşi la treapta de plozi ce scot, pentru acerbul lor prînz, limbi lungi, cum e şi e aceea de cameleon… Numai citindu-l pe Fourier, pe utopistul Charles Fourier, aflaţi ce e La Papillonne.
Domnului Serban Foarta,
Merci pentru divertimento, printre altele, m-a dus cu gindul inapoi la vremi cind frecventam oulipo-isme, pastiorisme si alte ludisme… Spre amuzament (semantica …simbolismului fonetic), veti fi aflat ca in lituaniana lepidopterei noastre i se spune tauriņš ? ( courtesy of Google translate)
Pentru că sunteţi unul din puţinii care „practică” poliglosia, va transcriu, mai jos, câteva versuri (ale mele) dintr-un aşa-zis „Papillonnage” (cu precizarea că fluturele, în aztecă, se cheamă „papaotl”):
Mariposa
petaluda
papaotl
and so forth,
all three closed,
closed in a bottle,
in a bottle without horse.
Closed by Don Ruys, señor
de Medina y de Posa,
qui écoute el ruiseñor
et admire la mariposa.
Petaluda
papaotl
mariposa
schmmeterling
all four closed,
closed in a bottle
closed by Mr. Maeterlinck
(in Französisch : materlenk),
Grand cordon de l’Ordre de
Léopold, – que Timour Lenk
ne provoque pas: „A nous deux!”
Mariposa
papaotl
farfallo…
In Orlamonde, –
in his bottle
without throttle,
alle Menschen sind so trottel,
gagâteux [sic !] est tout le monde.
@ Şerban Foarţă
Stimate domnule Foarţă
Mi s-a parut ca santeti una dintre fiintele cele mai potrivite pentru a i se „incredinta” textul lui André Aciman, care, ca si Dvs., este un domn care isi imparatseste la randul sau, prin scris, darurile de exceptie cu noi, cititorii, evident mai putin dotati in manuirea cuvintelor.
Brassens? Mi-au placut ambele versiuni, fiecare in alt fel, si cu „alti ochi”. Va multumesc.
Strofa pe care aţi citat-o Dvs., dintr-un context erotizant şi, totuşi, cast, e singura (cvasi)licenţioasă, ca una care, fără dubiu, duce cu gândul la „ein Schmetterling im Bauch”.
As cerca a potrivi undeva corectivul, dar parca la fel spuneam ; voisem a pune “imago” in loc de “chip”, ‘Ceci imago est’ , relativ la fluturita, ar fi fost cit se poate de entmologic nimerit (imago fiind si stagiul maturitatii insectei) dar termenul cu origini turanice imi pare a avea deschideri polisemice mult mai incitante , dincolo de nuantele “reprezentative” , valentele-i modale (de exemplu) ma inspira.
Pe gura-i ce striga, în flăcări, „Fii
Cuminte!”,-a pus-o pe a lui, căluş;
Şi-a fost, apoi, un freamăt, să te ţii,
Ca-n roiul unor fluturi jucăuşi.
Admirabilă, ca de obicei, şi erudită, speculaţia Dvs.
Cu un mic, totuşi, corectiv: „Ceci n’est pas une pipe” nu vrea să zică cum că „Asta nu este o pipă”, dar că „Asta este o pictură”.
Ceea ce Dvs. ştiţi prea-bine…
Tot astfel: „Ceci n’est pas un(e) papillon(ne)”, – „Ceci est un dessin”.
Oricum, e meritul lui Tudor Banuş că desenele-i suscită atât de multe docte comentarii (al, inclusiv, Dnei Tatarca).
Stimate domnule Câmpeanu,
mai întâi se cade să vă mulţumesc pentru André Aciman, „Why All the Fuss About Proust? The 100th anniversary of Swann’s Way reminds us of his introspective genius”…
Cât despre strofa din Brassens, iată o traducere „la botul calului”, aş spune („Le petit cheval dans le mauvais temps…”), – în duhul, sper, dacă nu chiar în buchea ei:
Pe gura-i îndărătnică (nu mult!)
Şi-arzând, – pe-a lui şi-o puse, drept căluş,
Şi,-apoi, n-a mai văzut aşa tumult
Nici fluturele cel mai jucăuş.
@ Serban Foarta
Cum ati talmaci Dvs. aceste nazbatii pe cit de vanatoresti, pe atit de lepidopterice?
” ……..
Sur sa bouche en feu qui criait: „Sois sage!”
Il posa sa bouche en guise de bâillon
Et c’fut l’plus charmant des remue-ménage
Qu’on ait vu d’mémoir’ de papillon
……”
Lectia maestrului Magritte e… magistrala: Ceci n’est pas…, Ceci e doar un chip si, posibil, mai departe , o IN-chipuire . Se poate specula: O realitate nu e Realitatea… Dar Ceci e si un angrenaj, un mecanism al evocarii ori resuscitarii, o sursa – ce poate deveni un fiume (degli pensieri, degli ricordi)- . Cu atitea limbi erecte , nu inspicate, ci aducind a capete de violina (exista o planta ce se numeste fiddlehead) mi-e si greu sa nu ma gindesc la o variatiune pe tema Laokoon . La feminin ar iesi, cam neindatoritor fonetic, Laokooana…(s-ar putea rezova, indatoritor, cu o mica proteza in i inaintea lui k…) Dar si o Inchipuire a visului unui Baʿal Zevûv (Imparatul mustelor) quadrifrons (inclusiv fruntea in trompe l’oeil) : Je veux vivre dans le rêve qui m’enivre…
Fluturita din vis , preistoria ei mai bine zis, tocmai mi-a ocazionat o inimaginabila reintilnire pe net. In 1961, an Gagarin, la sfirsit de an scolar (ce vremi, scoala se incheia primavara pe 15 iunie, vara era toata doar a vacantei!) tovarasa a strecurat, inexplicabil, premonitor, ori doar informata, in pachetelul pentru silinta(!?!) scolara, o carticica avind culori si ilustratii nemaintilnite de mine (Abecedarul fusese pina atunci cartea cea mai colorata…) la niste povestioare printaniere. Carticica era Printed in China dar textul era in franceza. Nu-mi mai aminteam povestioarele, titlul cartii mi-a tisnit insa proaspat din memorie: Le Reveil de la Chenille. Azi am pus titlul la o Google search si , de necrezut, mi-a iesit:
http://www.chinedesenfants.org/pages/livre-a-lire-a-d/le-reve-d-une-fillette-paresse/reveil-de-la-chenille.html
In „Un adaos”, – în rândul penultim, „exclude” (nu „eclude”).
De adăugat că, la Fourier, papionajul nu e doar libertinaj, ci libertatea de a trece de la o activitate la o alta, fie în munca devenită o plăcere, fie în dragostele necoercitive… „O dragoste de dragul dragostei eclude
mariajul şi maternitatea; ea vrea numai să papioneze.”
La o privire mai atenta, personajul central este o alta creatura; e impodobita – spre derutarea celorlalte vietuitoare – cu aripi de fluture. Centrul de interes e linia fina a gatului, de unde urci spre gura, nas, ochi si sprincene, pana la linia parului si de acolo te cobori spre ureche, ajungi pe umeri si cu repeziciune pe gleznele subtiri, articulate pe tocuri de imprumut ca si costumul de fluture. Mainile fine cu degete fine trebuie sa abata atentia de la bratele puternice, cu bicepsi antrenati. Aparent fragila, gratioasa creatura tradeaza, prin coatele-i agresive, \”calugarita\” care-l decapiteaza pe indraznetul cu ochi bulbucati de broasca. Nu-i vis, e aievea; bipezii indrazneti cad prada acestei fluturoaice – care nu pierde prin presupusul augmentativ, ci castiga prin asemanarea cu \”-oaica\” din leoaica; pentru ca, asa cum va spuneam, aripile de flutur(e)oaica sunt doar un deghizament la adapostul caruia se formeaza urmatorul caracter, probabil conducator; nu stim ce tip de caracter este, pentru ca nu-i vedem nici ochii, nici barbia, nici limba; ar semana, totusi, cu un alt tip de broscoi, mai fin.
Pentru că un prieten mă întreabă, telefonic, ce este „la Papillonne” a lui Fourier, îi răspund prin câteva mai vechi rânduri ale mele, apărute, cam acum un an şi jumătate, în chiar această publicaţie:
Substantivul fluture e epicen, adică unul desemnând
ambele sexe prin una şi aceeaşi formă. Ce ne facem, însă, când, citind, în diagonală, bucoavnele lui Charles Fourier (şi Oda,-n cinstea sa, a lui Breton), dăm de femininul „la Papillonne”? Cum să traducem acest termen? Prin, nolens, volens, apocriful „Fluturoaică”. E drept că, astfel, delicata creatură îşi pierde, prin sufixul -oaică, ce-aduce a augmentativ, tocmai gracilitatea proprie, – spre deosebire de, să zicem, „greieruşa” sau „păienjeniţa” lui Blaga, respectiv Arghezi, vocabule cu totul tandre… Mai mult senzuală decât tandră ar fi şi „Fluturoaica” lui Fourier (fluşturatică prin definiţie). Simplificând, aş spune numai că, alegorie a dorinţei instabile, „la Papillonne” (etimonul căreia, de altfel, nu e „le papillon”, ci „papillonner”) e mai puţin o entitate, fiind un mod de viaţă, un principiu (cu precădere feminin şi feminist): „În falanster, fidelitatea conjugală nu e obligatorie, nimic nepunând stavilă, acolo, satisfacerii papionajului total.”