Băsescu. Amurgul zeilor închipuiţi
- 24-10-2013
- Nr. 696
-
Radu Călin CRISTEA
- Politic
- 30 Comentarii
Resuscitat în condiţii nebuloase prin acordul de coabitare cu premierul Victor Ponta, Traian Băsescu şi-a suflat vînt la pupa şi s-a lăsat dus de valuri, precum în Corabia beată a lui Rimbaud, „mai uşor ca un dop“. Învîrtind, ca un prunc pus pe şotii, în toate direcţiile timona politicii sale, Băsescu s-a identificat sub o mască parţial surprinzătoare – aceea a difuzorului de arbitrar pur în comunicarea publică şi instituţională. Nu despre endemica impredictibilitate a lui Băsescu e vorba, ci despre ceea ce pare a fi un comportament dominat de mari fluctuaţii în planul raționamentului logic al multora dintre manifestările sale. Disperarea bărbatului de stat care asistă, după alegerile din 2012, la decăderea propriei măreţii va fi determinat această conduită debusolantă a lui Băsescu: cînd absent în situaţii ce reclamau, prin tradiţia ce însuşi a statornicit-o, o poziţie tranşantă din partea sa, cînd năpustindu-se, pe un soi de front privat, asupra unor inamici mai mult sau mai puţin recognoscibili, ca un mitralior zguduit de emoţii incontrolabile, ce-şi descarcă muniţia în toate cele patru zări. Deposedat de instrumente ale puterii puse la dispoziţie de fosta majoritate pedelistă, Traian Băsescu s-a descoperit fără partid sau, mai exact, cu partidul său redirecţionat […]
Pentru cei care nu au aflat si pentru cei care incearca sa
deformeze lucrurile va dau urmatoarea stire (cu adevarat proasta): in camera deputatilor s-a dat vot negativ propunerii UE de formare a unui corp de procurori europeni ! Si mai exista unii autori si comentatori care sustin ca USL sprijina justitia …Acesti procurori urmau sa ancheteze doar furturile din banii europeni si totusi, deputatii nostri au zis ca
„paza buna trece primejdia rea” (pentru ei si ai lor, desigur).
Iar noi discutam aici despre „fineturi”, cand parlamentul roman dominat de USL (PSD, deja se pare) se comporta grosolan ! Vai de tara asta …
Pacat de talentul literar, ca ideile schiopateaza rau. Mai deunazi ii ridica osanale lui Antonescu (un ZERO, un neica nimeni, care n-a facut nimic in viata lui!), iar acum ca de obicei se ia de Presedinte. Zice ca influenteaza Justitia, dar eu, ca un observator al vietii politice, vad ca singurul care se ia de Justitie si de CCR este Ponta. N-ati observat asta d-le Calin? Justitia a inceput sa-si faca cu adevarat treaba si , cred ca ati observat, are de lucru, nu gluma. Cel mai „cinstit” guvern e plin de penali. Iar Marele Partid PSD, a stat prea mult in opozitie si nu e normal ca baietii sa-si faca plinul cat pot de repede.
Vad ca se comenteaza mai sus ca orice decizie care nu-i place lui Traian Basescu o trimite la CCR , care face ce zice Presedintele. Nimeni nu vede ca deciziile sunt aiurea, ca USL-ul vazandu-se pe cai mari, face tot posibilul sa dea drumul la legi care sa-i tina la putere zeci de ani. Nu trebuie sa-i stopeze cineva? Ca de guvernare nici nu le arde si nici habar n-au cum se face!
Inn alta ordine de idei, n-am reusit sa aflu niciodata cum a vandut Traian Basescu flota. Poate cand a fost Ministrul Transporturilor? Dar atunci, cat a fost ministru, flota nu tinea de minister, ci de comisia aia, parca de privatizare sau mnai stiu eu de ce era. Stiu sigur ca pt vanzarea flotei Traian Basescu nu a semnat, ultima semnatura dand-ofostul premier Nicolae Vacaroiu.
Draga Marine,
Sunt linistit, nu te faci tu praf cu una cu doua; da’ hai sa limpezim tulburelu’.
„Mesajul” in acel loc era „tacerea”, semnificativa. Am CONSTATAT „gros”, recunosc si
asum, „The sound and the fury”, care m-au facut „Intruder in the dust”! Dar daca
recitesti matale atat articolul cat si toate comentariile (inclusiv ale noastre!), vedea-vei
ca… a durat un pic pana m-am suparat; chiar nu-mi place violenta, poti sa ma
crezi. Nu-mi pare ca mi-am incalcat regulile. Si, chiar da, cum iti place sa spui, chiar
nu pot-ca tine-sa „beau bere pe sarma cu oricine”. Imi asum consecintele, nu trebuie sa
mi-o spui…
Sorisso, ai *calcat becu*! Chiar pe mai sus (adresandu-te luiIon Zenaide). Parerea mea. vaz ca *intr-un fel ti portzi cu unii* &, *intr-alt fel* cu altzii.
Ca atare: cum ramane, dragule, cu rugamintea *ta*, pusa pi undeva, cum ca *eu* sa te-ntzeleg cum chiar scrii?
Ma facushi chiar *praf*, zau: ca, *nu te mai chiar ‘tzeleg*…
Al tau,
Nea Marin
ca se ceteshte! Cand *nu* comentez, inseamna ca sunt de-acord. Sau, cel putzin, ca nu m-a ”lovit” un par pan ochiu’…
M-am cam gandit io ca ar fi fo’ vreo iutzeala de mana pe-acolea, de aia am pus-o chiar asha. Stai linishtit, ca io nu mi-s rau cu ai de nu-s rai cu mine.
Intrucat priveshte pe a fi d-acord, io nu am *nici un fel de problema cu ideile contrare alor mele* cata vreme adrisarea, ”ciomageala” nu degenereaza in derizoriu (se departeaza de comentatul *articolului* per se).
Ca, mi se pare *mie*, ca oamenii ashtia, care scriu la Gazeta, chiar merita mai *mult* decat sa ne certam noiu (pantre noi) pentru mai nimika…
Al tau, 7-al tuturor, de fapt, dragi prieteni di pi sarma,
Nea Marin
QED. Ati demonstrat ca, si daca Dl Radu Calin Cristea ar fi fost convins ca existati, tot nu v-ar fi raspuns. Vestea proasta, nu si noua, e ca mai trebuie sa se si vada asta,
prin praful gros ridicat de hoarda care tropaie.
Marine draga, sa stii ca m-as bucura daca, macar tu, ai \”aprecia\” nu doar glumitsele mele, ci si ceea ce scriu mai serios. Cand zic \”aprecia\” (cu necesare ghilimele), am in vedere nu sa fii de acord neaparat, ci sa intelegi si sa \”apreciezi\” STILUL adresarii. Nicicum in sens literar, ci ca metoda si principii. La care, pe cat de mult tin, pe atat de dezamagit ma aflu constatand reactiile, rezultatele…
Numai bine, cu zambet!
@profesor: Mă refer la ce publicaţi, cu titlu de exemplu, nu fiindcă mi-aş dori vreo polemică. Problema pe care o ridică ultimul dv text e generală, şi-n acest sens o voi trata.
Pentru a fi condamnaţi toţi cei vinovaţi de reaua stare a ţării, Justiţia ar trebui să fie realmente independentă. Printre altele, asta însemnînd că numirile magistraţilor şi procurorilor (îi deosebesc deoarece nici ei nu-s mereu de acord cu clasificarea) să se facă numai şi numai după regulile odată stabilite. Caz în care nu se mai poate afirma „imi este indiferent cine numeste procurorii sau judecatorii”. Poate fi indiferent doar dacă numirea este act formal, şi-atunci chiar nu contează cine semnează numirea, odată ce sistemul a produs şi propus candidaturile.
În privinţa condamnărilor, iarăşi e de discutat. Ziceţi: Mie imi este indiferent din ce partid sunt cei condamnati, doar sa fie corect condamnati.
Păi, dacă-s condamnaţi întotdeauna doar cei din opoziţie, nu ne poate fi indiferent că actul de justiţie e dirijat politic. Fiindcă apare şi bănuiala că nu pot fi judecaţi corect – şi pe bună dreptate, numai dacă ne gîndim că-n acelaşi timp, cei cu aceeaşi vină dar la putere fiind, nu sînt nici învinuiţi, nici condamnaţi.
E de presupus că porniţi de la axioma „toţi fură”, şi că – atît timp cît sînt măcar unii din ei condamnaţi – se cheamă că se face dreptate. Tocmai asta-i problema – nu se face dacă selectiv se face. Dacă nimeni nu-i mai presus de Lege, atunci actul de justiţie nu se poate face selectiv. Iar dacă se face, nu e de justiţie ci de răzbunare politică, drapată în act de justiţie – în justiţiarism, se poate spune, tot în afara legii ca şi nepedepsirea vinovaţilor.
Ponta a produs o gogoriţă – „un pontism” i-aş spune vorbelor aruncate-n vînt, cu o nonşalanţă incompatibilă cu greutatea funcţiei de premier, pe care mereu apasă. A zis: După ce scăpăm de Băsescu, Justiţia va fi independentă.
Pretenţia lui – mică, specifică băşcăliei şi vorbelor în doi peri – era să transmită mesajul că Băsescu a-ncălecat Justiţia, şi că – odată descălecat (ori aruncat din şa) Justiţia va zburda liber, ca un mustang în preeria americană. El şi USL, în genere, ar fi eliberatorii Justiţiei.
Îmi imaginez scena: USL cată cu jale la Justiţia înjugată de Băsescu. O plînge cu lacrimi de sînge dar n-o poate ajuta nici c-un oftat, căci n-are decît puterea politică, adică legislativă. I-o fi trebuind şi cea divină?
Bun aşa rău cumu-i dar după Băsescu? Se repede s-o elibereze. Adică? Îi dă afară pe toţi cei numiţi de Băsescu, probabil. Sau nu – aşteaptă pînă ce-şi împlinesc termenele, pe unde figurează, să nu ne sară iar Evropa-n cap. Vreo 2-3 ani, încă? Cu ăsta de rămase pînă la alegerile prezidenţiale, taman bine se termină ciclul electoral şi vine altă putere politică la conducere, care nu va fi USL, probabil.
Cum ar veni, paşte – murgule – iarbă verde!…
Ar fi indicat sa folositi pluralul si sa nu faceti aprecieri asupra „mintii” mele… Nu va trece prin minte ca nu sunteti capabila sa evaluati un om din cateva cuvinte ? Totusi, incerc sa va explic cateva lucruri simple:
1) Nu putem avea incredere in ceea ce se scrie pe net.
2) Dupa ce nu va mai fi presedinte Basescu poate fi judecat si, daca este gasit vinovat si condamnat este perfect.
3) Deocamdata, au fost condamnati unii „penali” si este
foarte bine. Nu pot sa inteleg de ce nu va bucurati ca se face macar putin dreptate. Doar nu credeti ca Vantu, Nastase, Becali, etc sunt nevinovati. Eu abia astept sa mai prind cativa ani cand poate acesti „hoti” vor fi suficient de speriati ca sa nu mai duca tara asta in situatii din ce in ce mai proaste…
4) De ce condamnarea unor hoti (excroci) este considerata de dvs ca dovedind ca justitita nu este corecta ?
5) Mie imi este indiferent cine numeste procurorii sau judecatorii (oricum dupa un an se vor schimba lucrurile); important ar fi sa mearga mai departe condamnarile celor care distrug aceasta tara prin furturi si mare coruptie. Ce este
incalcit aici ? Sau va doare faptul ca va sunt condamnati
„apropiatii” politici ? Mie imi este indiferent din ce partid sunt cei condamnati, doar sa fie corect condamnati. Va astept argumentele prin care vreti sa-i scoateti „basma curata” pe penalii condamnati deja.
Urarea mea finala ar fi „La mai multe condamnari” pentru fapte reale de furt si coruptie !
Este mai clar acum ?
m-am prins de poanta ta (aia cu ”ca” in loc de ”decat”)
& mi-a chiar placut, sa shtii.
Numa’ fain,
Nea Marin
Ai mintea cam incilcita. Nu, din pacate nu pot spera ca dupa plecarea lui Basescu justitia va deveni peste noapte corecta tocmai pentru ca, apud Basescu, e un \”sistem\”. Orice om de buna-credinta si mediu informat va gasi zeci si sute de exemple in care justitia s-a manifestat ca fiind controlata de Basescu. Nici nu mai e nevoie de impulsurile lui Basescu, sistemul a capatat autonomie. E ca pe vremea lui Ceausescu cind existau numerosi cronicari zelosi care nu asteptau sa fie invitati de sefii lor sa scrie texte omagiale, ci se repezeau singuri s-o faca, adeseori in articole nepublicabile datorita exaltarii autorilor. E corecta justitia care, cel putin in dosarul \”Flota\” il apara pe \”penalul\” Basescu? Veti gasi pe net un istoric al dosarului care, daca sunteti cinstit in opiniile dvs., ar trebui sa va puna pe ginduri. Nu e penal Basescu in dosarul casei din Mihaileanu? Cunoasteti dosarul? Cu siguranta nu. Becali si Babiuc fac puscarie pentru un schimb necurat de terenuri. Povestea lui Basescu o stiti? Aceea cu terenul din Baneasa, de linga zoo, cumparat la un pret subevaluat si vindut apoi aceluiasi individ dubios, citeva saptamini mai tirziu, la un pret de vreo 3 ori mai mare. Fiti mai \”decent\” cind vorbiti de apararea \”penalilor\”. Si informati-va inainte de a va pronunta atit de vehement asupra unor teme pe care nu le controlati.
abia astept sa vad la cine va napustiti. Basescu nu va mai fi presedinte; sperati ca justitia nu va mai fi corecta ? Ii va scapa pe hoti la comanda politica ? Este curios cat efort depuneti sa-i aparati pe „penali”. Putina decenta, tovarasi !
In vino veritas! Esti mult mai limpede ca multi tulburati…
1) bre tulburele, chiar la *oi* m-ashi duce, daca le-ashi
putea, cumva, ceti glasu’…
2) Intrucat priveshte notziunea aia, fantasta, de ”romkan impartzial”, ti cam rog sa ma cam scuzi: ca io nu pretind, io nu o dau pa dupa papushoi, io *scriu* ceea ce chiar cred (la vremea *respectiva*).
3) A dreaku’ trebshoara, parca-i un facut: nu se mai limpezashte tulburelu’ la, neam! Shi, sa o bine shtii c-ashtept di vreo tri saptamani…
Cele bune,
Nea Marin
Hai noroc, nea Marine, vaz ca s-a domolit tulburelul pe la matale acasa. Tine-o asa, ca tot romanu’ impartial. Da nu te grabi sa-ti ajunga macar pina la Paste. Hîc!
Aveti dreptate cu alegerile din 2005. Pina atunci PD-ul lui Basescu fusese cel mai haituit partid de catre PDSR-ul lui Nastase. Romania venea, la fel, dupa o guvernare Nastase in forta, cu multa duritate la adresa opozitiei, cu limitari nesimtite ale libertatii de exprimare. Basescu era pe val, a jucat mai inteligent in confruntarile electorale televizate si a fost ales ca alternativa la oferta politica slaba a echipei lui Nastase. Sunteti sigur ca Basescu a cistigat alegerile prezidentiale din 2009? Chiar foarte sigur? Va reamintesc ca insumarea voturilor din interiorul granitelor Romaniei l-au dat pe Geoana ca invingator. Basescu a pierdut prin adaugirea voturilor nebuloase aduse din strainatate. La Ambasada Romaniei de la Paris, cu Baconschi de veghe, se ajunsese la un ritm de un votant la 9 secunde. Se poate imagina chestia asta? S-au facut niste plingeri, nimeni nu le-a judecat, nici nu se mai stie daca dosarul s-a clasat sau doar sta la coada aceea lunga a cazurilor tinute in sertar de Morar & Kovesi. Vi se pare chiar credibil ca la Chisinaul primarului Chirtoaca, un propagandist vehement al lui Basescu, Basescu sa fi cistigat cu circa 90%? Sa adaugam voturile din acele regiuni ale SUA unde a inceput sa se voteze in forta pro-Basescu dupa inchiderea urnelor in Romania? Basescu striga ca un disperat impotriva mogulilor, dar va amintesc ca a avut si are partea cea puternica a presei romanesti favorabila lui (Evz, Rom. Libera, Hotnews, Mediafax, B1 TV, numeroase publicatii online si bloguri amprentate de Basescu etc.). Putem vorbi asadar de o manipulare? Usile nu i-au fost lasate deschise lui Basescu, le-a deschis el cu chei potrivite. La ultimul referendum a fost salvat de un prag aberant, nemaiintilnit de inalt fata de tarile occidentale. Alta smecherie, cu voie de la Curtea Constitutionala care, vazind ca soarte lui Basescu se clatina, a calcat in picioare Autoritatea Electorala Permanenta (cred ca asa se numeste) si a decis, pe la mijlocul campaniei de suspendare, ca se voteaza dupa alte reguli, evident favorabile lui Basescu. Eu nu pot sa uit aceste intimplari. Nefiind clarificate, pentru mine Basescu nu este un cistigator cinstit al alegerilor.
Domnule autor,
mie unuia mi se pare, Basescu, al mai bun, al mai dihai dintre preshedintzii Romaniei (postceausheasca)!
Pai, il putem comp[ara noi cu *criminalul* Iliescu? Il putem compara noi cu neputinciosu\\\’ Constantinescu?
Intrebare, retorica, al carei raspuns e chiar *ba*!
Ca e pa *deasupra* celorlaltzi doi. Dar, ma scuzxatz\\\’: asta-i parerea *mea*…
Atzi mai vazt Dvs., autorule, p-un parlamentar renuntzand la acea porcarie de \\\’\\\’imunitate\\\’\\\’, cand a fo\\\’ acuzat de nu-sh ce?
Uite, io *nu am vazut* (exceptand pe chioru\\\’, marinaru\\\’, nebunu\\\’ etc.) De aia-l &chiar *res[ect*.
Mie unuia mi se pare (autorule), ca va \\\’\\\’batetzi\\\’\\\’ cu un cadavru (politic).
Ca, marinelu\\\’ e deja un cadavru politic. Vaz, insa, ca va preocupa *posteritatea* cadavrului astuia (politic).
In timp ce Dvs. scrietz\\\’ de din astea, eu ma preocup de problema d-al invita la ranchiu\\\’ meu, la o rachie…
De ce il respect? pentru ca e *singuru\\\’* de pana acuma care, intrebat ceva , putea raspunde *direct*, intr-o propozitzie.
Shi, v-o spui chiar asha: nu c-ar fi \\\’\\\’curat\\\’\\\’ (ca, nime\\\’ n-a fost &nici nu putea a fi fost). Dar, chiru\\\’, chelu\\\’ asta , mie unuia mi-a dat un exemplu: ala d-a spune ce gandeshti, cu *toate riscurile*.
O fi mult, au putzin? Cine o shtie? Ma gandesc, insa, cu oleaca de tristetze, la vbremea cand Romania va avea un preshedinte *de doua ori repetent, la o facultate de…
istorie*. Ca, ori s-a \\\’\\\’lasat\\\’\\\’ repetent (cand il tzanea tat-su, de pi la tzara, pa bani greu muncitzi, pe la facultate), ori il *platea cineva* ca sa sa \\\’\\\’lase\\\’\\\’ repetent, ori , pur &simplu, era un prostac. Oricum va convine…
Da, da, voua, dragi *romani*!
Nea Marin
Cele bune,
Nea Marin
Aveti mare dreptate in privinta usii deschise si a sobolanilor Iar sobolanii cei mari trag dupa ei alte cohorte de sobolani la fel de stricatori , prin toate structurile. Deratizarea ori o faci ca echipa din care facea parte si Petrini al lui M.Preda , ori iti pui sperantele intr-o justitie care-si va pastra metehnele actuale si in urmatoarea jumatate de veac(vedeti ca gandesc totusi pozitiv, sunt un optimist).Ne inchipuiam ca cei din justitie mosteniti de la Ceasca ies mai devreme sau mai tarziu din sistem si tinerii care le iau locul vor fi curati. Aiurea! Astia nu se mai multumesc cu putin , ci joaca tare: sunt de ‘jde ori mai lacomi si mai perversi. Or fi fiind si cinstiti , dar ei nu pot iesi la suprafata, ca le dau in cap „elitele (in)robite” .
Nu spun ca Traian Basescu este un bun si un pufos, dar nici dracul gol. Traian Basescu e un om pe care o majoritate l-a ales presedinte, in urma unui proces electoral desfasurat intr-o tara democrata. De doua ori. Sigur noi nu avem nicio vina? Daca lasi toata noaptea usa deschisa si te miri de ce ti-au intrat sobolanii in casa, de ce faci acelasi lucru si a doua zi?
Dupa mine, Basescu nu e Raul, e „doar” numele de acum al Raului.
Vai di mini si de mini cum suspinati domniile voastre dupa Basescu, c-o sa ne plictisim, ca nu el este Raul, ci si altii. Basescu conduce Romania prin cel mai dur si periculos sistem de presiune – justitia. Nu se vede ce e la CCR, cum trage Basescu de sforile marionetelor lui Zegrean? Orice decizie ia parlamentul si nu-i place lui Basescu o contesta la CCR si slugile lui ii dau hotarirea dorita. CSM va spune ceva? Ok, povestea cu pactul de coabitare a fost o timpenie cap coada, dar pina la urma, cu exceptia lui Morar, Basescu si-a infipt oamenii lui unde a vrut. Politia, parchetele, instantele de judecata prejudiciaza functionarea normala a justitiei atit prin decizii, cit si prin omiterile sau aminarea discutarii unor dosare. Raul adus de Basescu in societate de aici vine. Manevreaza justitia si prin asta toate celelalte puteri ajung la picioarele lui.
Basescu nu este, acolo, un sef de tara care strabatut politica noastra de peste 20 de ani. E un individ ce a strins multa forta si experienta politicianului de Dambovita adaptabil la toate situatiile. Basescu a ajuns tartorul unui sistem mare si urit cu care controleaza ca un zbir Romania de citiva ani. De asta si eu zic ca ar fi bine sa scapam cit mai repede de el. Nu stiu cum se va descurca Antonescu daca va fi ales presedinte, dar oricum n-a fost bagat in toate mizeriile ca Basescu. Mi-e scirba sa-l tot vad pe Basescu devenit o tzatza cu gura mare, spurcind pe cine vrea muschii lui, si incalcind Constitutia cu nerusinare – aici RCC are dreptate. Nu are dreptate cind il transforma pe Basescu intr-un demon, nu-i nici un demon, sau daca e demon noi l-am facut, omul nu are nici o vina. Obligatoriu trebuie sa scapam de el, sa-l vad plecat, sa incepem sa mai respiram normal. Am urmarit, in timpul liber, ce fel de politicieni sint prin jurul nostru. Pai un sef de stat chiar nu gasesti decit daca te muti catre Asia. Deci un „jos Basescu” din minte nu din suflet. Sa-si faca bagajele si sa ne lase.
Prin modalitatea de constituire a CCR şi CSM – algoritmul politic – Justiţia e, constituţional, servitoarea intereselor oricărei majorităţi conjuncturale. E de bănuit că, prin complete şi parchete, se face politică mai avan decît chiar prin organizaţiile judeţene. Altfel, nu se vede cum de ajung unii pe lista de propuneri pentru conducerea curţilor, parchetelor, celorlalte organisme juridice. Concursul pe post e ca la noi – cu scorul dinainte stabilit.
Apoi, hăţişul juridic din care ies tot felul de reguli pentru desemnarea şi alegerea unora şi altora face ca important să fie: a) sa-ţi impui omul; b) să-l poţi ajuta să-şi facă echipa. E formula ideală de controlare a justiţiei, la orice nivel.
Fiind cel mai vechi în funcţie de vîrf, Băsescu este şi tartorul Justiţiei. Dar trebuie să fim drepţi – nu el a născocit şi pus în funcţiune mecanismul. Ba chiar a avut un moment de cumpănă – în 2004, cînd era aproape de condamnare în Dosarul Flota. Din raţiuni pentru care cred că îşi muşcă mîinile şi-acum – şi şi le va toată viaţa lui – Năstase a oprit procesul intrat în fază terminală fiindcă Băsescu îşi anunţase candidatura la Cotroceni. A fost cea mai groasă glumă din toate timpurile – în loc să stopezi un penal din ascensiunea spre preşedinţie, stopezi procesul penal pentru ca adversarul tău să te poată concura (şi-nvinge). Unii zic că Ilici a avut un cuvînt greu de spus, în această aroganţă servită lui Năstase. Oricare din ei ar fi hotărît asta – sau oricine altcineva ar fi hotărît-o fiindcă-i ciudată rău politica românească \”la vîrf\” – \”a dat un semnal clar\”: Justiţia e-n lesă, face aport doar la comandă, nu-i de capu\’ ei.
Secretul transformării vinului tare al justiţiei în apa chioară a politicii e formula \”dosar politic\”. Aşa de inspirată a fost sintagma asta încît nici un magistrat, oricît de-nalt, n-a deschis gura să protesteze, să apere măcar imaginea dacă nu chiar independenţa Justiţiei. Nu, toţi – de la completele de primă instanţă, pînă la Înalta şi CSM, CCR, draci-laci – au tăcut şi-nghiţit găluşca, parcă recunoscînd că, da, orice proces penal din ţara asta e şi unul politic dacă incriminatul e politician.
Chiar cred c-ar fi de neimaginat ca Justiţia – mai ales la nivelul ei de sus – să funcţioneze independent. Pentru înşişi magistraţi şi procurori ar fi, s-ar trezi dezorientaţi, panicaţi, n-ar şti cum să facă să nu pice prost. Deşi eu am încredere în inteligenţa lor politică, parcă văd cum \”se repoziţionează\” în prespectiva schimbării stăpînilor.
Din altă parte privind, oamenii din Justiţie sînt tot români de-ai noştri, nu-s din alt aluat, în nici un caz – dar în nici un caz – din plămadă de sfinţi. O palidă confirmare – dar o confirmare, totuşi – este că avem judecători şi procurori condamnaţi, închişi. Şi acesta, \”un semnal\”. Onorabilii sînt la fel de vulnerabili ca orice primar, consilier judeţean, ministru şamîdî. Corupţia nu e o plagă a ţării, e-n aerul pe care-l respirăm cu toţii. Şi oricine respiră poate fi condamnat pentru fapte de corupţie. Totul e să pice pe bec, ca şi cum i s-ar pune un alcooltest sui generis. După cum sper că e clar, cei daţi la cîini sînt aleşi pe sprînceană, nu-i lăsat nimic la voia-ntîmplării. Alt argument în favoarea independenţei Justiţiei, nu? Cum şi acela că unele cauze agonizează în uitare pînă se-ntîmplă minunea şi se judecă în regim de urgenţă, \”cu celeritate\” – vezi Doamne!
Grotesc-ironic este că tot cadrul legislativ care serveşte de minune sclavia Justiţiei este opera juriştilor noştri. Ei au găsit formule magice – în toate codurile şi-n toate legile, cred că fără excepţie – pentru a putea face din unul şi-acelaşi dosar fie \”doar politic\”, fie victorie a Justiţiei, după cum a sunat ordinul. Şi tot ei sînt primii văitîndu-se de muntele de dosare care le fac viaţa imposibilă şi-i împiedică – pur şi simplu, n-au timpul material pentru – a putea duce la bun sfîrşit judecata.
În fine, prescrierea faptelor este altă probă de măiestrie în iluzionismul căruia-i spunem Justiţie, la noi. E ca promisiunea apei în deşert. Băsescu a înţeles perfect magia, şi-a-nceput să sece din izvoarele către care cătau, crăpate de uscăciune, buzele dornice de viaţă ale împricinaţilor. Ba chiar are sadismul de a-i lăsa să le vadă, pentru a le ascunde. Ce-i al lui e-al lui – se joacă de-a Fata Morgana cu clienţii săi. Pe mulţi îi unge pe suflet dibăcia asta, neînţelegînd sărmanii că asta nu-i nici Justiţie, nici dreptate, e doar o cruzime ajunsă la rangul de sistem. După Băsescu, sistemul acela s-ar putea să-nceapă a lucra de capu\’ lui. Sînt deja destule semne c-a şi-nceput, pe la margini, prin baronii. Deh, peştele care de la cap se-mpute, e lighioană serioasă – se-mpute de tot.
Din aceste motive – doar din acestea – socotesc irelevant patetismul de a demonstra că Răul are un singur nume – Băsescu. Şi-l socotesc irelevant din fărîma de naivitate care mă-ndeamnă a-i acorda prezumţia de bună-credinţă lui RCC, chiar şi-n ciuda manifestului său partizanat politic, \”fără rest\” – s-ar putea spune. Cînd va da Dumnezu să scăpăm de Băsescu – peste-un an, doi ori peste-un veac – şi-om vedea că Răul n-a dispărut, ba-i chiar mai vioi ca-nainte, mi-e c-om deveni mulţi nostalgici, cam ca ăi de-ajunseră a-l regreta pînă şi pe Ceauşescu.
*oltenism, sorry, nu m-am putut abţine
Dar cind n-a fost caricatura Basescu? Basescu cu plete, Basescu plingind la draga Stolo, Basescu la garaj. Normal ca omul este suparat, cine n-ar fi in locul lui, dar eu dau un pronostic: pentru ca stiu ca dupa ce n-o mai fi presedinte Basescu va fi mursecat pe USL, baietii destepti din Occident ii pregatesc un job, doar sa-l scoata afara din tara. Eu l-as vedea pe la NATO, poate chiar sef. Americanii il iubesc, ar fi primul comandant dintr-o tara fosta comunista, e militaros. In tara ar fi mai greu, cred ca Basescu ar avea soarta lui Timoscenko.
Abia astept cind Baselu de la Deveselu va fi pus sa scoata la suprafata flota sau macar ce a ramas din ea. Ca asta nu se prescrie. Baselu se credea in comunism, ca la Anvers, cind putea sa faca orice si apoi sa-si stearga urmele. Nasol pentru marinelu’ e ca dosarul Flota nu poate fi ascuns. La cite capete de Motoc a taiat el o sa-i vina rindul si capatinii lui. De aia-i pus pe rele, ca i-a pus Gadea sa-i ticaie ceasul! Si asta il inebuneste, he, he, he…
Un an trece repede baieti si scapam de beleau de la Cotroceni. Io va salut.
Dle Cristea, va apreciez mult din perioada aceea grea cind ati fost unul din jurnalistii de elita ai „Europei Libere”. Comentariile dvs. si ale colegilor dvs. NC Munteanu, Hurezeanu, Orascu m-au uns la suflet si, intr-un fel, imi pare rau ca nu mai pot intoarce perioada aia cind simteam si eu ca il infrunt pe Ceausescu stind lipit de calorifer si ascultind Europa Libera. Nu inteleg de ce va cramponati atit de mult de acest personaj politic detestabil ca Basescu care va face sa va irositi atita energie. Eu astept de la dvs., ca pe timpuri, solutiile pe care le ascultam la „Europa Libera”. Ati scris si am inteles ca Basescu e o masea cariata. Dar ceilalti cum sint? Eu nu stiu daca sint buni sau rai, eu vrea sa aflu asta de la Dvs. Incotro a luat-o tara asta? Ne ducem de ripa? O sa ne fie mai bine? Cum scapam de saracie? Ne-ati invatat cum sa scapam de comunisti si partial am reusit, dar sunt numeroase alte lucruri care sunt tratate cu fanatism pro sau contra. Iertati-ma dar de la dvs. am alte pretentii decit de la cioflingarii din presa de azi. Cu respect, Ion Zenaide, veteran de razboi, Piresti.
De orice te poti vindeca, si de boli mai grave decit cele cu care a imbolnavit Basescu societatea. Va lasa, clar, o justitie plina de rinoceri croiti dupa calapodul lui Daniel Morar. Asta va fi buba mare. Occidentul trateaza justitia ca pe o putere sacrosancta, de care nu se poate atinge nimeni ca se naruie statul de drept. Cum sa le explici ca justitia din Romania e abuziva si partizana? Nu vor intelege. Animalele alea baloase de la CCR ii vor cinta in struna, nu vedeti cum se schimba usor soarta alegerilor din 2014 pentru ca doi judecatori tembeli propusi de Basescu au lipsit de la serviciu si nu mai era cvorum. Eu chiar as fi curios daca aia doi (unul e, daca aveati vreo emotie, Daniel Morar) au lipsit motivat. Ca sint platiti si din banii mei. Nu uita ca traim in Romania. Base e ca un balaur ranit care da din coada cu putere si darima totul in cale. Suntem o tara plina de cameleoni, s-ar putea ca dupa plecarea lui Basescu, Ochila ala de Zegrean sa vina cu caciula in mina la cei puternici.
/”Parsifal…dînd buzna călare peste Romeo şi Julieta…”/
Iata, in sfarsit, o parabola politica atotcuprinzatoare!
Băsescu e un dar pentru USL. De-ar dispărea peste noapte, ce pretext ar mai avea guvernarea? Tot s-ar grăbi, tot legi pe picior ar da şi tot prin OUG ori asumarea răspunderii; iar parlamentul – tot ca Marea Adunare Naţională. Doar uralele lipsesc dar nu se ştie pînă cînd.
Numai că-i dar grecesc Băsescu, lasă urme nevindecabile.
Razboiul cu Basescu nu se va incheia niciodata. El va continua sa lupte, ca soldatii japonezi gasiti in jungla, la 40 de ani de la terminarea razboiului cu americanii. Ar fi o sansa sa nu-l gaseasca nimeni niciodata.