AVALON. Bizanţ la noi acasă?

Traducerea de către Vasile Adrian Carabă a prelegerilor din 1973 ţinute de Steven Runciman la Weil Institute din Cincinnati şi publicate ulterior sub titlul comun de Teocraţia bizantină (Editura Nemira, Bucureşti, 2012, 176 p.) este un eveniment îmbucurător nu numai pentru cititorii de medievistică interesaţi de evoluţiile sud-est europene. Prin însuşi subiectul lor, cele şase invitaţii publice la dezbatere depăşesc strictul interes de specialitate, putîn – du-se impune cu uşurinţă atenţiei oricui socoteşte că lumea nu a început ieri pe la prînz şi că astăzi ne confruntăm în spaţiul public cu noutăţi absolute. De asemenea, ele pot zdruncina convingerile pragmaticilor, care socotesc că tehnologiile îşi pun întotdeauna amprenta pe chipul viitorului, fiind principalele răspunzătoare de fizionomia acestuia. Tocmai pe dos decît s-ar crede, tehnologiile sînt ultimele sosite la masa răspunderilor istorice pentru ceea ce a însemnat devenirea istorică a umanităţii. Şi oricît de puternic ar fi impactul lor, este de crezut că nu vor rămîne ultimul „răcnet“ în materie (o dovadă în acest sens fiind, fără îndoială, aceea că deciziile de interes general le iau tot politicienii, nu tehnocraţii, oricît de importantă ar fi sau ar părea contribuţia ultimilor). Analizînd puterea laică şi, totodată, religioasă din Bizanţ – socotită atîta […]