De la romanul-Napster la proza abisală şi înapoi

„Another language in the body of a deer“ Ben Mirov   Chiar dacă Poker nu emana optimism, chiar dacă finalul deschis lăsa pista liberă premoniţiilor şi un vînt rece, întunecat mătura Cişmigiul acela apocaliptic, Poker. Black Glass este adevărata coborîre în infern a personajului pe care Bogdan Coşa a ştiut să-l lase abia schiţat în primul volum al trilogiei sale. Dacă Poker evolua în plan orizontal, mizînd pe acţiune, pe caracterul underground al preocupărilor celor trei sau patru protagonişti, apoi pe exotismul acestui personaj principal atît de simpatic (al cărui nume complet îl aflăm abia în al doilea volum, dacă nu mă înşel), ale cărui copilărie şi adolescenţă ascund/revelează, într-un joc bine dozat, dispariţia tatălui (plecat cu altă femeie), tragedia morţii premature a mamei, partea a doua a trilogiei e mult mai dark, mai statică, mizînd totul pe telescoparea sondării perpetue a evoluţiei unei depresii extrem de grave.   Cele două romane nu pot fi citite separat: dacă finalul primei părţi introducea un sîmbure de optimism duios, lăsa o umbră de speranţă prin întoarcerea protagonistului la superficiala Ada, cel de-al doilea roman îl regăseşte internat într-o instituţie psihiatrică, unde e angrenat într-o anamneză scrisă. Ceea ce face Coşa aici, însă, […]