SOFTUL ROMÂN. Carte de căpătîi
- 22-01-2014
- Nr. 707
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 16 Comentarii
Ca orice expresie congelată, uşor emfatică şi, oarecum, vetustă, şi carte de căpătîi e una de natură să mă cam irite (după cum bănui că şi pe Flaubert, dacă l-ar fi putut anticipa, acest slogan publicitar la Dicţionarul de idei de gata: „Un livre de chevet qui va vous faire passer des nuits blanches“). Căpătîi provine, în română, din substantivul latinesc capitaneum. Acesta este derivat din caput (ca, de altminteri, prin capitium, şi chevet [cf. fr. livrede chevet]), – vocabul cu semnificaţii foarte multe, printre care şi aceea de („Roma, caput mundi“!) „capitală“. O carte de căpătîi e una capitală, fie şi dacă prea puţini o au drept carte capitală pe aceea a lui Éluard, La Capitale de la Douleur; mult mai mulţi avînd-o pe-a lui Marx, Das Kapital, – termen ce, însă, nu înseamnă Hauptstadt; şi nu ar fi putut să aibă semnificaţia asta nici în cazul că [virgulă, cum spun toţi semidocţii !] Karl-Marx-Stadt (alias Chemniz) ar fi ajuns cetatea de scaun a Ghermaniei Demokrate. În rest, luînd lucrurile-n şi mai glumă: de căpătîi, poate fi orice carte (groasă), dacă o foloseşti drept pernă. În anii şcolii noastre (iar nu astăzi), în noaptea dinaintea unei teze (la geografie, bunăoară), […]
Hmm, 40 de ani…Inspiratia rectificatoare a rectiliniei, a celei de la bastina, in speta, se bazeaza, deci, morometian (dar si abisal), pe o dreapta imprintare. Za lucrul memoriei…(cum zicea oarescine: oublieuse mémoire)
……………………………………………………………………..
ON (via AlbiON &Sei ShONagON)…fragment de literatura nipONa din veacul al X-lea dispONibila ONline (trad.)
*One sends the gift of a fan out to a particularly suitable person who might paint it appropriately for the occasion one has in mind, but when the appointed day arrives and the fan is returned, one finds, to ones astonishment, a painting for which one is entirely unprepared.
*One sends out a poem of which one is quite proud, and receives no answer. How much more true this is when the thing is a love letter! And when the poem is in keeping with the seasons, not to answer shows a great lack of human feeling.
Scuze pentru faptul că, în @ Tatarca, în loc de „cuvânt” înseamnă şi „motiv”, am scris „cuvânt” înseamnă şi „cuvânt”(ceea ce e, desigur, un nonsens).
Scuze pentru faptul că, în @ Tatarca, în loc de , am scris (ceea ce e, desigur, nonsens).
In @ Daniel StPaul, r. 3, – „1974”, o dată (nu de două ori).
Stimată Doamnă, întrucât, în „limba veche şi-nţeleaptă”, „cuvânt” înseamnă – ştie-se precât bănui – şi „cuvânt”, eu am cuvinte să vă mulţumesc!
Cred că cel dintâi care a scris, în România, despre inverosimila niponă, a fost Mircea Eliade, în 1931. El recenzează traducerea,-n engleză, a „Jurnalului doamnei Sei Sonagon”: „The Sketch Book of the Lady Sei Sonagon” (ed. John Murray, London, 1930). Carte a a apărut la noi, cu titlul de „Însemnări de căpătâi”, în tălmăcirea Stancăi Cionca (ELU, 1974, Bucureşti, 1974). Cred că ediţia asta vă va fi căzut în mână, stimate domnule Daniel StPaul… Un autor postmodernist român înrâurit de „Însemnările” acestea pare a fi Simona Popescu, în „Exuvii”. – În ceea ce mă priveşte, eu am citat-o, numai, într-un „Text pentru Phoenix”, anume „Zoomahia”: „Dar ce-i acest popol/ la Iliopol/ în câmp de sinopol,/ câmp verde ca varza,/ ca salicornul?…// Ce-mi caută Barza,/ ce vrea Licornul,/ ce e cu pasărea/ Calandrinon/ în şes verde ca mazărea, / după canon,/ cu ochiul fix?// (N-o să-ntârzie/ să-şi de foc Sie/ domnul Finics?)// Ce-mi caută, oare,-n coloare,/ vernil, de moi covoare,/ Lişiţi, Cocoare,/ sure popoare,/ la apa Nil?…// Stârc şi Bătlan cu plisc roşu/ ca rodia,/ cui ţin răboju’/ cui citesc zodia?/ Ce-mi vrea urâciunea/ dacă nu, fix/ plinindu-se crugul,/ să-şi facă rugul/ şi rugăciunea/ domnul Finics?// De unde,-n talciocul/ acesta, afon,/ Fazanul cu ciocul/ ca aurul toamnei,/ de munte, al doamnei/ Sei Shonagon, -/ carele-şi uită/ moarta mireasă/ de cum se uită/ într-o mirază?…// Or, ce-mi vrea zlataustul/ de peste nouă/ mări (cum şi ceştia,/ ca luaţi de pe ouă),/ dacă nu să nu plouă,/ mai mare primejdia,/ şi să dea chix/ tot holocaustul/ datorat, nouă, de către Finics?…”
Politia politetii sau polita politicii ?
In Nota de mai sus s-a infiintat o… nota, sa-i zic, „hyperintuitiva”: ar fi fost suficienta (si binevenita) o singura majuscula sublinietoare in al doilea participiu trecut: marréS .
Daca nu ma insel, un alt semipreparat este si „nu am cuvinte sa va multumesc”… 🙂 Asa ca, pur si simplu, multumesc.
Exista un motiv temeinic (ma rog) sa fac trimitere la op-ul erotic cu istorie literara indelung misterioasa. ON vede, uneori, asociindu-i-se… sexul (asa cum era, poate mai este, in actele noastre civile), e.g. :- Et, vous, comment ça s’est passé hier ?- On s’est renduES chez X, on s’est bien marrÉS . Din expresia ortografica (acordul participiului trecut), deducem ca ON, subiect al lui s’est renduES e feminin plural, pe cata vreme , in ON, subiect al lui s’est bien marrÉS se implica si prezentsa masculina in societatea de la X.
Tot la frantuji am intilnit un caz fascinat care inverseaza, moyennant ON, niste termeni intr-o consacrata formula evanghelica/ liturgica (Et verbum caro factum est…) : Il faut voir comme on nous parle/Comme on nous parle/On nous Claudia Schiffer/On nous Paul-Loup Sulitzer…/
Putem zice ca astfel se exprima Et caro verbum facta est…
Se intimpla ca, pe mine, locutiunea carte de capatii ma viziteaza ca o aura draga, e spectrala (cum le spectre de la rose…), caci imi re-apropie multe fiinte iubite pe care le-am vazut in insotirea cu un asemenea obiect al dorintei . Din cartea de capatii a bunicii materne ( carte ce cuprindea un fel de Legenda aurea, editie romaneasca de mase prin interbelic) ea imi citea, pe cind aveam 4-5 ani, cum Sfintul Laurentiu martirizat pe un gratar le spunea calailor ca se copsese pe o parte, era cazul sa-l rumeneasca si pe cealalta; impresie durabila, garantat…) Revin, deasemenea (in cap) si incaperi, incipituri , cum sint simfoniile neincepute (sint, probabil, infinit mai multe decit cele neterminate) caci heard melodies are sweet, but unbegun melodies are sweeter…
Carte de capatii imi inspira aci o nota ce trage putintel spre istoria traducerii. Cu multi ani in urma, am primit drept “omagiu” scoleresc un teanc de carti care in urbea mea fusesera, cred, greu vandabile. Una dintre carti era Carte de capatii, de Sei Shonagon (doamna care, impreuna cu doamna Murasaki, a cam marcat incipitul literar nipon, acum vreo mie de ani). In unele limbi europene, titlul comporta fie “capatii” (de la cap) fie “perna” : Pillow Book, Livre de chevet, Libro de almohada (ei!); in nemteasca, spre a nu fi cu suparare, avem si “cap” si “perna”, Kopfkissenbuch…Atita doar ca un asemenea titlu e problematic din pdv semantic. Cartea de capatii e a unui cititor, nu a unui autor (nu ca acesta nu ar putea avea si el una). Daca un autor isi intituleaza propria-i progenitura Carte de capatii, e fie act de narcisism, fie wishful thinking (ar dori ca ea sa ajunga asa ceva pentru un numar de cititori). Ah, à propos de Livre de chevet, chevet e un diminutiv (de la chef =cap) ; nu stiu (hmm) de ce imi aduce aduce aminte de alte “capsoare”, derivate dintr-un latinesc carele noua ne-a dat “teasta”. Revenind, traducerea italieneasca a titlului (Note del guanciale, de la guancia, cuvint de origine longobarda= obraz) face dreptate intentiilor autoarei, fiind vorba de Insemnari, Note de capatii. Cartea asta /Insemnarile astea de capatii a/le doamnei Sei ar face azi foarte bine fatsa unor productii (post)moderne .
Domnule autor, nu-i mai faceti jocul lui Sorriso. El, chiar cind se vrea gentil si dragalas, ramine grobian si infatuat. O ia cu „on”, cu calambururi, cu nu mai stiu ce, ca sa va spuna doar atit: Nu sta pe ginduri, car-te!
Stimată Doamnă, „on” provine într-adevăr din „homme” (după cum şi tedescul „man”, din „Mann”). Realmente, e un fel de „nimeni”, adică „[toată] lumea”: „omul”.
Ar mai fi de spus multe…
Rămâne pe altădată.
Mda, „utilul pronume” arata cum gandeste limba franceza cand gandim in limba romana; in limba romana l-am putea numi „cineva”, „nu stiu cine” sau „tertz”; sau… „Nimeni” – acela care se face raspunzator de ajutorul pe care l-au primit copiii pentru temele de acasa (cine te-a ajutat la tema? – il intrebi – iar copilul raspunde precipitat: „nimeni”! – in mintea adultului „nimeni” a si devenit „cineva” : „on”) Ideea unui tertz imi pare, in clipa asta, cea mai incitanta. Asa cum si „carte de capatai” tine de clipa. Ca si adevarul. Nu exista un adevar, un singur adevar, ci atatea adevaruri cate perceptii. Presupun ca e la fel si cand zici „carte de capatai”.
On tatoue les tatous
on désamorce les morses
la force & les horse-
power sont à nous
on torture les tortues
on lézarde les lézards
on adore les Césars
on a tort mais l’on tue
on transporte la tête
en bas (comme les fleurs)
les coqs et les leurs
on se traite de bêtes…
Mais l’on a le fair-play
de marier les pandas
bien qu’il ne dépendra
que d’eux de s’accoupler
on a l’idolâtrie
du cheval qui se trisse
et puis tombe au service
de la Patrie :
vive le sang qu’il versa
dans nos guerres ! Du reste bigre
on zébre les tigres
& vice-versa :
on tigre les zèbres
on zébre les guêpes
quand on a le cep
d’un(e) char(rue) funèbre.
Ca sa n-ai des parte,
De tot ce ne desparte,
Alege-ti, poate, o carte,
Si du-te mai departe,
Unde cand ai carte, ai parte.
Nu sta pe ganduri, car-te!
PS Pe langa titlul articolului si, pare-se, o comuna (cu celebrul autor) simpatie pentru calambur, ar mai fi de evocat, cred, si regretabila absenta din limba noastra a utilului
pronume „on” din franceza, pe care amatorismul meu in ale poeziei nu s-a priceput a o suplini; o vor face, desigur, eruditia si bunavointa cititorului.