Condiţia umană, între lux şi mizerie

Christian Kracht (n. 1966) este un interesant – şi provocator – prozator elveţian de limbă germană, publicat pentru prima dată în limba română cu romanul 1979(Cartier, 2013, ediţia originală a apărut în 2001), în traducerea – foarte bună – a lui Andrei Anastasescu. Scriitorul eleveţian este o revelaţie pentru mine: comparat cu Houellebecq, seamănă, într-adevăr, prin scriitura nudă şi directă, fermă şi fără menajamente, dură şi aflată undeva la limita cinismului. Seamănă inclusiv prin viziunea neagră, prin ceea ce s-a numit „antiumanismul“ lui (în special în Particulele elementare, primul său roman), pentru că şi în 1979 al lui Kracht întîlnim aceeaşi lipsă de perspectivă, aceeaşi explorare a umanului la limita lui, aceeaşi critică necruţătoare a Occidentului, deşi e una à rebours, o critică a Occidentului proiectat în „oglinda neagră“ a Orientului.   Căci 1979 se petrece la Teheran, în 1979, evident, anul Revoluţiei Islamice. „În timp ce Hugo von Hofmannsthal şi Robert Byron practicau orientalismul, construind un Orient ce rămînea o simplă proiecţie a Occidentului – s-a scris, cu justeţe în Frankfurter Allgemeine Zeitung –, Persia lui Kracht e o oglindă neagră, care nu-i dezvăluie Occidentului nimic altceva decît propria ignoranţă şi urîţenie“ (am citat de pe coperta a patra […]