AVALON. Geniul baroc

Republicarea eseului Despre „Istoria ieroglifică“ al Manuelei Tănăsescu (Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2012, 208 p.), după trei decenii – ediţia iniţială a apărut în 1972 –, se dovedeşte foarte utilă, fiindcă de atunci încoace punerea în valoare a acestei capodopere din prima noastră modernitate a făcut cîţiva paşi înainte, dar nu a depăşit succesul de circums tanţă. De fapt, autoarea are meritul de a fi afirmat, pentru prima oară într-o manieră persuasivă şi amplu expusă, performanţa romanescă a principelui. Mono grafiile anterioare, datorate lui P.P. Pa naitescu şi, pentru situarea filozofică a autorului, lui Dan Bădărău, nu au dus mult mai departe decît socotise G. Călinescu înţelegerea artei prozatorului beletristic. O vreme îndelungată, şi chiar şi astăzi încă, comentatorii s-au interesat mai cu seamă de obiectivele politice şi de valoarea istoriografică a romanului cu fabulă animalieră ori de limba şi stilul lui Cantemir, deşi lămurirea statutului acestei creaţii, în termeni de gen şi de specie, rămas încă oscilant, merita o atenţie prioritară. În acest context, Manuela Tănăsescu era cea care desluşea de ce „Istoria ieroglifică este un pisc, chiar dacă izolat, de care privirea noastră nu poate face abstracţie“ în considerarea literaturii noastre socotite vechi. Fiindcă, deşi formal tot ceea […]