I.P. Culianu despre gnoză şi magie

În 1972, Ioan Petru Culianu pleca din România, după tergiversările de rigoare din perioada comunistă, cu o bursă de studii în Italia, la Universitatea din Perugia. Astfel începea periplul lui Culianu prin lume, un periplu întrerupt tragic în 1991. Interesul acestuia pentru gnosticism, mai exact pentru dualismul religios, apare tocmai în acea perioadă de început de pribegie, după cum mărturiseşte într-un text introductiv la volumulArborele gnozei: „Atunci, în 1973, mi-am schimbat domeniul de cercetare din indologie în gnosticism şi am studiat în consecinţă cu Ugo Bianchi la Milano, aproape patru ani, timp în care am dat diferite examene de creştinism timpuriu, Noul Testament, teologie biblică, antropologie, istorie medievală şi alte cîteva discipline, m-am simţit atras de gnosticism într-un fel pe care Hans Jonas […] l-ar fi numit «cu rădăcini existenţiale». Acum […] cred că modul meu de a privi lumea în acea perioadă deriva, cu siguranţă, din cei douăzeci şi doi de ani pe care i-am petrecut într-unul din cele mai totalitare ţări comuniste: România. Am evadat de acolo în 1972, dar trauma a mai persistat încă vreo zece ani. […] Dacă eu mi-am aflat vindecarea, România nu şi-a aflat-o încă, dar acesta este cu totul alt subiect. În orice […]