Vieţi furate

„Felii de viaţă“. Fără tramă, fără climax. Nici un personaj nu suferă nici un fel de transformare. Tristeţe, singurătate, alienare, boală. Dispozitivul de amfiteatru circular face din spectatori observatori de ale căror priviri umanitatea din arenă nu poate fugi, contemplînd, captivi ei înşişi, bucăţi de viaţă. Fără nici o şansă.   Hoţi de Dea Loher e o piesă atipică chiar şi pentru propria ei scriitură – sau poate nu. Nici Piaţa Roosevelt (montată de Radu Afrim la Naţionalul din Timişoara) nu respecta canoanele dramatice – era şi ea, ca şi Hoţi, un text de teatru fără conflicte, în care nu se întîmplă nimic şi care refuză să ofere publicului satisfacţia catharsisului (titlul reflectă consideraţiile unui personaj despre senzaţia că propria viaţă nu-ţi aparţine, e una furată, asupra căreia nu ai nici o putere). Dar Piaţa Roosevelt e, aşa cum o imaginează Afrim, un exerciţiu de explorare vizuală şi senzorială a exoticului, a departelui: o piaţă publică braziliană, populată de pisici, fugiţi de-acasă, abandonaţi ai sorţii, prostituate şi travestiţi, mustind de emoţii-limită, de o carnalitate aproape dureroasă, tristeţea existenţială, micile fericiri și un erotism difuz traversînd scena.   Hoţi, în schimb, e un spectacol al maladiilor burgheze împinse la absurd, al […]