Ştefania Duminică – demisă, după ce Comisa de Etică a Universităţii din Bucureşti a confirmat plagiatul
În Raportul înaintat rectoratului, Comisia menţionează „acest grosolan atentat la integritatea academică“
Premierul Victor Ponta a demis-o pe Ştefania Duminică din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, după ce Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a stabilit că lucrarea de disertaţie a acesteia din 2012 este un „plagiat integral“ după o lucrare din 2008. Decizia premierului privind eliberarea din funcţie a Ştefaniei Duminică a fost publicată, luni, 24 februarie, în Monitorul Oficial. „La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica Ştefania Duminică se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale“, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial. Lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică este „un plagiat integral“, „o fotocopie“ după o lucrare cu acelaşi titlu din 2008, a anunţat, vineri, 22 februarie, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti, care a cerut rectoratului să propună retragerea titlului de master al secretarului de stat. Comisia de Etică a UB a precizat că s-a autosesizat în legătură cu lucrarea de disertaţie „Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclul primar“, a Ştefaniei Duminică, susţinută în 2012 în cadrul Departamentului CREDIS al Universităţii din Bucureşti. Autoarea este doctorandă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, unde susţine activităţi de predare […]
imi explica si mie de ce raportul comisiei de etica a ub intemeiaza o demitere in cazul secretarului duminica si nu intemeiaza in cazul ministrului ponta.
Un plagiator la doctorat-Victorel Pontas- o demite pe o plagiatoare la masterat Duminica! Ma rog noblesse oblige!
Ca sa scapi de lepra victoriana iti trebuie un super-doctor.
Boala grea plagiatu’ asta domne’… Se copiaza in draci si-n ziua de Duminica. Ce sa mai fie sfant in gradina Maicii Domnului? Ne tot plangeam de lipsa unui brand de tara authentic, care sa reverbereze in tot tesutul social romanesc. Pai n-am putea face din absurd un brand pentru spatial mioritic, carpatic, danubian si Pontic?! S-a demonstrat ca cine plagiaza ocupa magistraturile cele mai onorabile in tara asta : prim – ministru, secretar la Educatie, sef la DNA si tot asa…Dincolo de gluma, tare ma tem ca un control pe bune al publicatiilor academice din Romania ar lasa mediul academic fara o bucata importanta din el. Dar cine sa deschida cutia Pandorei? Cad in plasa numai ce aspira la functii publice, vrand sa fure startul cu concurenta din domeniu…
acest *maimutzoi* da prim-ministru mi se *chiar pare chiar hilar*. Voua, chiar *ba*?
Nea Marin