Criticul literar Mircea Iorgulescu nu a fost colaborator al Securităţii
Aceasta a fost decizia luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- 26-02-2014
- Nr. 711
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
Criticul literar Mircea Iorgulescu, decedat în 2011, nu a fost colaborator al Securităţii, a decis irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis recursul faţă de o hotărîre luată în 2011 de Curtea de Apel Bucureşti. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti, în 2010, să decidă dacă Iorgulescu a fost sau nu colaborator al Securităţii. CNSAS a demarat demersul în instanţă deşi admitea că Mircea Iorgulescu nu a semnat un angajament cu Securitatea. Astfel, potrivit CNSAS, criticul literar Mircea Iorgulescu nu a semnat un angajament de colaborare pentru că era membru de partid, calitate ce avea un regim special. Mai precis, Hotărârea PCR 119/1968 stabilea, ca obligaţie de partid, colaborarea cu organele statului. Potrivit documentelor CNSAS, notele date de Iorgulescu erau notate „f. n.“ (fără număr) şi erau trimise direct în dosarele urmăriţilor, astfel că Iorgulescu nu avea un dosar de informator. Colegiul a stabilit că acesta ar fi folosit atît pentru informaţii, cât şi pentru influenţa pe care o avea în cercurile de scriitori. Mircea Iorgulescu s-ar fi implicat cel mai mult în urmărirea lui Bujor Nedelcovici, susţinea CNSAS. De asemenea, criticul ar fi dat informaţii şi despre Dan […]