TANDEM. Fraierul
- 05-03-2014
- Nr. 713
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 10 Comentarii
Fraierul Să calci în străchini nu-i totuna cu a călca în ceşti cu ansă de porţelan străalb ca luna, cînd ai manşete cu rejansă la pantalon şi demifrac din epoca post-Biedermeier –, dar, din păcate, preamult trac, ca să nu spun şi că eşti fraier, cînd îţi întinde mîna vampa descinsă din les années folles, ce-aduce, oarecum, cu lampa care filează şi, în gol, împrăştie fum gri-alb, prin propriu-i fume-cigarette, stagnînd în aer – iar mie-mi vine să m-apropiu de tine şi să te fac fraier: căci nu eşti vrednic de-aşa pleaşcă, intrat pînă mai sus de glezne în ceaşca-n care te faci fleaşcă, în loc să dai, că nu-i nelesne, pe faţă smocul de nu ştiu ce flori – iar nu,-ntr-un veşnic vaier, s-o ţii, cum că e un pustiu etern vieaţa ta de fraier. Zic „fraier“, ca s-audă vampa ce-ar putea fi teutofonă şi,-atunci, i s-ar aprinde lampa subit, în cerebrala zonă, iar ea s-ar prinde,-ntr-un moment cînd eu îs gata de încaier, că eşti, de fapt, un pretendent, pre limba maică-sii: ein Freier!
Mă foarte bucur pentru nemâhnire!
Domnul Foarta, ca esprit d’escalier ce ma aflu, nu m-am prins mintenas ca trebuie sa fiu mihnit. Dar, daca tră’, tră’ : o sa-mi organizez, ca in vremile bune ale junetii, o mare mihnire.
Atentatul ‘relativ’ e in prima/intiia dintre insemnarile prezente, in rindul cu “fryer-ul americanesc…”
Stimate domnule StPaul,
nu înţeleg la ce vă referiţi…
„Ultimul rând al primei însemnări” e, în …o’Clock, citatul din Baudelaire?
Sau, în Despecetluire, „ba”-ul incomprehensibil?
Cu scuze pentru pedanterie!
Cer iertare , cu intirziere, pentru atentatul (prin omisiune) la privire , simtire si rectitudine comis in ultimul rind al primei insemnari.
Stimate domnule StPaul, îmi pare foarte rău că v-am mâhnit. N-aş fi vrut, bineînţeles, s-o fac. Cred că am luat prost tonul şi am făcut ca trenul!
Încă o dată, scuze…
Se vede ca, deambulind prin subsoluri, intre bijba si bilba, am nimerit a umbla la peceti si a spune vrajmasilor Taina; mai sint, poate, sanse de a scapa necaterisit, nu insa si de a ramine necatrenisit. Ah, si eu care credeam ca, onomastic, rimez cu ba-ul .
Imaginii, deci asta-i este taina
(pe care-o dă de gol
Daniel StPaul):
„clona lui Buster Keaton” şi „bone china”…
Pe-aci, desi am la poarta un troian de zapada inalt de un metru, ni se serveste, de azi, ora de vara… E comod (si tentant), vazind imaginea de mai sus, sa crezi ca e ora 5; cum nu e vorba, e limpede, de un instantaneu aristocratic -dupa cum se stie, marchiza a iesit deja la ora 5-, eclectismul trimiterilor poate stirni oarescare confuzie. O dama liberata de virsta charlestonului ( si minijupista avant l’heure), omagiata de o clona a lui Buster Keaton, traieste ora intrebarii . “Athé, il est dans ma tasse à thé ; est-il ma tasse de thé?” Cum expresia legendei versificate a imaginii e, din manufactura, cel putin trilingva, ea poate si mai bine; ‘porţelan străalb ca luna’ ( à propos, ati crede ca cerámicii asteia ii vine numele pe filiera molusco-porcellina italieneasca ?) e ceea ce anglo-saxonii ar numi ‘bone china’. Imaginea nu dezamageste, continutul in ‘bone’ al canii e macar dublu postulat… Si , la atita ceai, mai merge, asociativ, si policromia fotografiei lui Storaro din Un thé au Sahara, chiar daca asta s-ar putea numi luare in deșert. Fiindca e pomenit Freier-ul teuton (azi, mi se spune, polisemia i s-a mai latit putsin, cica ar fi echivalentul john-ului englezesc…), fryer-ul americanesc e si puiul care il frigi si vasul in care-l frigi (cum ar veni, héautontimorouménosic , et la victime et le bourreau…).
Dupa cum se vede si din comentariul anterior, textele lui S. F.
sunt molipsitoare!
Din ceasca de cafea, un abur/ ametitor de indoielnic/saruta mina ca un matur/ adolescent sfielnic/ si Diva-i om supus visarii/cind Vampa-i crincen plictisita/de realismul intimplarii/ca vampele nu se marita