Două tipuri de raportare la cultură
Despre Mallarmé, Viaceslav Ivanov şi Noica
- 14-03-2014
- Nr. 714
-
Mihnea MOROIANU
- OPINII
- 5 Comentarii
Primul tip, de departe cel mai răspîndit la noi, este abordarea culturii ca un gen de investiţie imobiliară din partea celui care tinde să şi-o însuşească din exterior, ca pe un bilet de intrare în clubul exclusivist al mandarinilor ei, în aşa-zisa elită intelectuală deţinătoare de notorietate, influenţă şi privilegii. Relaţia cu cultura devine un fel de căsătorie din interes, iar cel care a contractat- o intră treptat în postura de rentier al propriilor „investiţii în cultură“. Caracteristică este poziţionarea eminamente pragmatică şi „realistă“ (lipsită de sentimentalism) faţă de obiectele acestei investiţii care, fiind lipsite de viaţă, nu sînt, pînă la urmă, decît mijloace pentru atingerea unui scop social, deci nu se pretează la nici un fel de investiţie afectivă reală. În cel mai bun caz, protagoniştii acestui realism sfîrşesc în ipostaza muzeală de administratori sau epigoni ai propriilor perioade creatoare. Ceea ce se potenţează şi se vitalizează, în schimb, este narcisismul fără limite, obsesia propriilor merite, a propriilor relizări în domeniul „culturii de performanţă“, apăsînd grumazul celor care le contabilizează necontenit cu „toată greutatea moartă a masei universale“ (Martin Buber) sau a „blocurilor de granit şi a ideilor în descompunere“ (Mihail Gerschenson). De aici talentul oratoric şi monotonia pledoariilor […]
Articolul remarcabil ca si cunoscutele versuri de mai sus par sa arate ca se pot aborda, adogmatic, atat Cultura cat si Casnicia. Presupun ca efortul e mai intens in al doilea caz, fiind vorba de (cel putin) doua personaje (la fiecare incercare). Exista si intersectii complicate, e.g. casatoria cu poporul rus (si cultura sa).
Dar Repetiţia, această “soţie iubită, de care nu te plictiseşti niciodată” (Kierkegaard)?
Ştim doar că
“Vinovat e tot făcutul
Şi sfânt doar nunta, începutul”!
In momentele tulburi pe care le traim, cand accesul la internet da o falsa impresie de acces nelimitat la cultura, articolul de fata vine in mod oportun sa ne reamintesca faptul ca adevarata cultura nu inseamna nicidecum o acumulare de cunostinte si anecdote, destinate a fi redate cu emfaza la prima ocazie, ci o traire interioara complet dezinteresata. Felicitari „Observatorului” pentru publicarea acestui articol care se demarca de ceea ce apare in presa in ultimul timp.
Citind aceste rînduri despre demersurile şi chemările cuiva ( acum şi aici ale Dlui Mihnea Moroianu) înspre hotarele şi porţile Culturii infinite, brusc detaşîndu-mă pe o rază de Lumină şi purtat uşor de o aripă nevăzută de înger, am simţit că ar exista chiar şi un alt demers de raportare la Cultură, unul ETERIC, ce nu poate fi categorisit ca fiind „un tip”, şi nici explicat-implicat implicit în sensurile şi conotaţiile cunoscute omului sapiens, aflat, căutat şi de găsit dincolo de Textul dintre coperţi şi cel eventual adunat în bibliotecile templelor şi ale încă, necunoscutelor spaţii caverne celeste şi măruntaiele învolburate-ale Terrei noastre Gaïa
Există CEVA Absolut de neexplicat, care Simt, CRED, este dincolo de IUBIRE, o formă complicată a energiilor complexe care doar singure ÎNTRU TOT, există şi S-UN-T nu doar Eterne, dar şi de la care, deşi pierdute şi răstălmăcite samavolnic de mii de secole lumină, ne tragem SEVA prin care revenirea ÎNTRU Cultură ar putea fi un mic pas pentru OM unul Sublim pentru SINE-le Absolut.
Ceea ce poate a declanşat acest „clin d’oeil” a fost cuvîntul „căsnicie”care m-a hîrjonit oleacă, s-ar fi potrivit oare mai fascinantul inefabilul „N-UN-TĂ”
Sunt în Nuntă pur şi simplu ! şi în simbioză cu cele spuse, cu vibraţia intenţiilor, cu demersul eclectic,
cu darurile cărturarului de dincolo de valoarea nestematelor.
Mai există Semne de Viaţă !
Aşezîndu-ne la sfat, dacă am cugeta liberi şi deschişi, demersuri ca acestea, la îmbierea întru gînd, cunoaştere şi curiozitate urmată de freamătul studiului în ale căutărilor spirituale dincolo şi în magia CULTURII, astăzi în era neverosimilului sînt sortite izolărilor în tocmai mijlocul forfotelor mulţimilor debusolate de proprii oameni de cultură ABSENTOIZI şi fără nici cea mai mică urmă de interes indiferent de TIP-ul ales, înnăscut, simţit, transmis, educat , cultivat, perpetuat, oferit, dăruit, vîndut, etc.
Privind din exterior interiorul CULTURII, semnificaţiile pot păre stranii, străine şi înfiorător de trunchiate de ani întregi şi decenii nenumărate de laminări-îndoctrinări ştiinţifico-materialiste politico-ideologice succesive, într-o egalizare şi aplatizare cu consecinţe incomensurabile, grave.
Voci timide, Voci tandre, Voci invizibile, încearcă semnele unei derive continue a societăţilor r-omeneşti înspre un dezastru anunţat.
Sperăm să ne înşelăm amarnic iar Cartea, Gîndul şi Dorinţa de a ne Hrăni, în, şi prin CULTURĂ,
să nu vină doar din FOAMEA care ne bîntuie fără s-o cunoaştem.