„Printemps balkanique“: un festival care aduce în faţa scenei o Europă mai puţin cunoscută
1-15 aprilie 2014, în Normandia
- 20-03-2014
- Nr. 715
-
Monica SALVAN
- Focus
- 0 Comentarii
Să propui un festival „balcanic“ în Franţa? Un pariu riscant, s-ar putea spune, într-atît de departe este această etichetă de a fi de vis. Şi totuşi, iată o manifestare care sărbătoreşte 14 ani în 2014. Un festival care are loc în Normandia şi care s-a copt încet şi cu atenţie. Au fost puse la rang de cinste, una după alta, ţări precum Bosnia-Heţegovina, în 2000, Albania, în 2002, Grecia, în 2004, Bulgaria, în 2006, România, în 2008, Republica Macedonia, în 2010, şi Croaţia, în 2012. De ce tocmai această periodicitate? Fiecare ţară a putut astfel beneficia de un preambul, un soi de mini-festival, care dădea mărturie despre voinţa organizatorilor de a lăsa propunerile să se dezvolte, iar energiile să se mobilizeze de o parte şi de cealaltă. Începînd cu a şasea ediţie, din 2010, festivalul a fost plasat sub patronajul oficial al UNESCO. Un om-orchestră şi partenerii săi Omul care se află la originea festivalului „Printemps balkanique“ n-a avut, dintr-odată, profilul unui viitor ambasador al Balcanilor în Franţa. Născut în Normandia, cu o licenţă în Beaux-Arts, la Caen, Laurent Porée a trăit prima sa vizită în Bosnia, în 1996, ca pe o experienţă decisivă. Curios şi răbdător, impresionat de […]