AVALON. Un portret pentru Şincai
- 21-03-2014
- Nr. 715
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
Dintre toate monografiile dedicate marilor corifei ai Școlii Ardelene în ultima jumătate de secol, cea închinată lui Gh. Șincai de Mircea Tomuş rămîne cea mai bine scrisă. A lui Petru Maior, scrisă de Maria Protase, este mai tehnică şi mai abstractă. Cea despre Samuil Micu, apărută în anii ’90 de sub pana lui Pompiliu Teodor, reface un traseu cărturăresc de excepţie, dar silueta omului apare mai vag conturată. În fine, contribuţiile menite să transforme autorul abstract Ioan Budai-Deleanu într-o pre zenţă vie întîmpină, de la Lucia Protopopescu la Ion Urcan, vicisitudinile unei documentaţii rămase, prin forţa lucrurilor, din cauza precarităţii atestărilor, extrem de lacunară. Carte de debut, scrisă pe cînd autorul avea trei decenii de viaţă, monografia Gheorghe Șincai. Viaţa și opera, apărută în 1965 și premiată, tot atunci, cu Premiul „B.P. Hasdeu“ al Academiei Române, a fost retipărită abia treizeci de ani mai tîrziu, în 1994; exact acum douăzeci de ani. Astăzi, cînd o nouă ediţie își face simţită absenţa de pe rafturile librăriilor, într-o manieră întristătoare, după jumătate de secol de la apariţie, farmecul dens al concentratei lucrări își păstrează pe deplin aromele. Apariţia marca, și ea, alături de alte cîteva semne, trecerea de la „noaptea dogmatică“ a […]