Critica, polemicile şi publicurile potenţiale (I)
- 21-03-2014
- Nr. 715
-
Miruna RUNCAN
- Arte
- 1 Comentarii
Pe cît de amatori de scandal sînt cititorii de ziar, telespectatorii şi spectatorii – nu numai cei din zilele noastre, însă acum masificarea media face fenomenul deosebit de vizibil –, pe atît de puţin e disponibilă critica artelor de la noi la dezbatere şi, mai ales, la declanşarea şi susţinerea unei polemici. Desigur, au existat mereu polarizări, fie ele ideologice, estetice, generaţionale, în anumite momente de criză socială, virulenţa acestor polarizări crescînd și ea proporţional. Însă rareori diferenţele de poziţionare, individuale sau de grup, au ajuns să angreneze discuţii consistente, cu argumente valide şi la obiect, nu tendenţioase, deviante ori ad hominem. Sigur, aşa cum adesea s-a subliniat, şi în interbelic, şi în presa sau eseistica de după 1990, sfera publică românească nu a reuşit, încă, să-şi construiască o cultură a dezbaterii, pricină pentru care confruntările polemice au fost mai degrabă rare şi, mai ales, prea puţin eficiente. Şi asta, în pofida faptului că temeliile modernităţii noastre literare (de unde, nu-i aşa, pleacă totul) sînt aşezate de Maiorescu, un redutabil şi cu metodă polemist – mai întîi în raport cu „direcţia veche“, iar cîteva decenii mai tîrziu, în raport cu primele semne de critică marxistă (reprezentate de – azi […]
Nu stiu daca discutia despre critica de arta si polemici/interesul publicului trebuie sa porneasca neaparat de la preferinta pentru scandal versus retragerea din spattiul public vizibil a criticii de arta; neindoios insa ca e adevarata lipsa culturii dezbaterii.
Au aparut moderatori, functioneaza scoli inalte de journalism, informatiile ne coplesesc si totusi -legat de tema articolului dv.- ne intoarcem la…formele fara fond maioresciene…
Actualmente polemica nici nu mai pare sa insemne disputa, ci direct „cearta”, si inca una condamnabila…
N-ati citit niciodata in presa zilnica/culturala afirmatii ale unor jurnalisti de genul”NU vreau sa fac o polemica”?
Sau nu ati remarcat critici de teatru care se declara ca atare dar dezbat prioritar chestiuni politice si rareori scriu cite o cronica la cite un spectacol de teatru?
Cit priveste sensul absentei criticilor in dezbaterea din 1956, prezenta personalitatilor artistice pe care le amintiti ca si unele explicatii pecare le dati sint suficiente cred pentru un episod de acum 60 de ani, mai ales ca sansa a facut ca acesta sa fie ulterior marcat de realizari importante ale unor mari figuri ale teatrului national/ artei romanesti.
Preocupanta este situatia actuala pentru a carei modificare nu as porni de la public.
Cu stima,
Alina Popescu