„Însemnările mele“ (fragmente): cota 1993
Din volumele în curs de apariţie la Editura Cartea Românească
- 26-03-2014
- Nr. 716
-
Maria BANUŞ
- AVANPREMIERĂ
- 2 Comentarii
3 ianuarie, Chaville Zi geroasă, însorită, calmă. Noaptea mîncărimi, o placă roşie, sus pe pulpă, insomnie, gînduri negre, depresiune, neputinţă poetică. Zilele se-nşiră fără sens, altul decît boli urîte, senilitate, accidente femur, col femural. Franţujii au un cuvînt: grabataire – Heine a fost un grabataire, adică ţintuit la pat. Memoria e tot mai şvaiţer, cu găuri negre, cuvinte uzuale pe care le uit, nu numai nume, îmi revin uneori cînd n-am nevoie de ele, şi o labilitate psihică teribilă: milă pentru cei din Sarajevo, dar mai multă milă pentru vidrele (lutrii) din California şi Alaska, împuşcate de oameni, ameninţate de fluxul de petrol (maree neagră). Înduioşată de nasul rănit, însîngerat al femelei fecundate; masculul are braţe prea scurte ca s-o îmbrăţişeze şi atunci o ţine aproape de el cu maxilarele, o apucă de nas, o muşcă, pe ea o doare, dar e fericită. Nu ştiu dacă Philip Cousteau e fiul care a murit sau celălalt, cred că tatăl Cousteau e omul pe care-l admir cel mai mult dintre toate celebrităţile lumii. Au murit toţi cei pe care-i admiram, adoram orbeşte, drogată de ideologie, s-au înecat în propriul rahat şi-n marea de sînge pe care au creat-o, în care au îmbrăcat […]
….asta e surpriza acestor fragmente.
BTW, Richi e Henri Wald?
Imi amintesc de tov.invatatoare care ne dadea poezii pe care sa le invatam pe la vreun „montaj de versuri” (acum imi suna foarte ciudat cuvintele astea) – si erau si versuri de Maria Banus; noi recitam; cat de dureroase imi suna acum, la atata departare de copilarie, cuvintele de mai sus: „Altii mi-au modelat soarta…” Consider, din nou, ca literatura noastra (sau Scoala/Invatamantul/Educatia) ar
trebui sa lase in asteptare bla-bla-urile despre eu-l liric si sa ne apropiem de oamenii care sunt langa noi, printre noi, ca si de cei care nu mai sunt, dar care ne pot „ajuta” sa intelegem care este rostul nostru si care este rostul a ceea ce facem – de buna seama cand ceea ce facem este facut cu rost…