AVALON. Geografii literare şi geocritică

Expansiunea cercetării știinţifice înseamnă adeseori altceva decît expandare; mai mult o „mărunţire“ a „locurilor“ știinţifice, un alexandrinism deloc steril, o cucerire a interstiţiilor mai greu de calificat, o recuperare a teritoriilor dintre domenii. Întîlnirile de metodologii și punerile împreună de perspective au devenit obligatorii în interiorul și la marginile disciplinelor atît în știinţele „tari“, cît și în celelalte. Geografia literară se numără printre domeniile care pun împreună, în mod creativ, experienţe și zodii aparent separate prin multiple lacăte. Principalul ei merit nu este însă transplantul de interes pentru geografie în zona literaturii și nici testarea pe produse literare (deci culturale) a perspectivei geografice. Adevărata provocare vine, cred, din altă parte. Întîi, de la lărgirea conceptului de realitate investigabilă dinspre lumea nemijlocită, adusă aproape de percepţia imediată și cea mediată de scris și de lectură, literatura. Se produce astfel un efect de continuitate care mărturisește modificarea substanţială a privirii tradiţionale ce împărţea clar în domenii cu statut ontic diferit lumea ca lume și literatura ca lume în două sfere distincte, prea puţin interferenţiale.   Viziunea care subîntinde acest tip de imersiune postulează deci, fie și neexplicit, că spaţiul ficţional este una dintre versiunile realităţii pure și simple. Și semnele acestei mutaţii […]