TANDEM. Salto mortale
- 17-04-2014
- Nr. 719
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 23 Comentarii
Salto mortale Exergă I: „[La] sora nostra morte corporale“ (San Francesco d’Assisi) Exergă II: „Îţi zice lumea Moartea, domnişoară…“ (Tudor Arghezi) Cînd domnişoara sare coarda, ea-i centrul unui arc de cerc, în care-ncape toată hoarda, – încît la ce bun să încerc să-i număr pe cei cîţi încap în raza arcului de cerc? Văd doar că unuia, din cap, flori i-au crescut; dar n-am mai rîs văzîndu-i fălcile, că îs montate-n rama unor oase, albite bine şi lucioase, ale unui bazin de om; nici că, din craniu-autonom al altuia, purcede-o şiră spinală,-n chip, acum, de spiră ce-aduce-a drot de canapea… Să revenim, însă, la ea, la domnişoara săritoare de coardă, – cu-ntrebarea: oare, de ce-i tot muşcă sfoara melcul cu aripi? – Ca să rupă cercul, iar ea să sară în afara lui, cînd aude-se fanfara cu sulla morte d’un eroe, în pas de marş şi de nevoie? Altminterea, din cerc se fuge şi graţie forţei centrifuge; numai că ea nu are gambe ci nişte cioturi, nişte cloambe – iar dacă forţa centrifugă din cerc o scuipă, und’ să fugă?!… Ea nu-i de-aiurea, e de-aici, şi e de ieri, de azi, de mîine; dintotdeauna e aici cum drojdia […]
Domnule/Doamnă***, n-ar trebui oare, mai întâi, să dea, la bac, examen de latină, profii?! De, eventual, latină… Prima întrebare: ce semnificaţie are termenul „baccalaureatus”?
@ Aman Luciana:
Revista Observator Cultural (nr. 717 din 4 aprilie a.c.) a publicat o petitie pe această temă, care poate fi semnată on line la adresa
http://www.petitieonline.com/petiie_pentru_reintroducerea_probei_de_limba_latin_la_bacalaureat
Altminteri decât Acteon,
Sfântul de azi, în alt eon,
a fost un Prinţ saurocton…
La mulţi şi buni!
Într-o piaţă veche mi-e popasul.
Adast, să-mi umplu înc-o dată ceasul
privind la o statuie de aramă,
rămasă-aci din veacuri de candoare.
O vrajă-n preajma ei mă cheamă.
E sfântul care a purces călare
cu suliţa bălaur să omoare.
Când sfântul care s-a pornit prin cel coclaur
să-nfrunte – hotărât, dar fără ură –
primejdia, a îmbrăcat armură
lucrată-n ochiuri ca din solzi de saur.
Cine şi cum îl învăţase-anume,
că-nvingătorul, dacă vrea să-nvingă,
e nevoit să semene cu-nvinsul?
Cine i-a spus – lui, focului prin lume,
în zale de reptilă să se-ncingă?
Sosit de undeva din dimineaţă,
se bate-acum la blestemata gârlă.
Cum seamănă în şea, luptând cu braţul,
el însuşi, Sfântul Gheorghe, c-o şopârlă!
„Esenta esentelor” = quintesenta?
E tare greu si pentru elev si pentru profesor ,intr-un liceu de filologie sa invete-{elevul},sa predea cunostinte,esenta esentelor la aceastya interesanta disciplina de invatamant in acea unica ora,speriati de teza si de notarea ritmica. E greu ,dar trebuie facut in asa fel ,incat sa indreptam lucrurile cat nu este prea tarziu.Ori se stie ca studiul limbii si lit. latine ofera valente multiple aducatoare de eruditie pentru liceeni.
Mulţumesc pentru link-ul picturii lui Zurbarán.
Nu mă gândisem că aceasta ar trebui/putea să fie pusă sub ochii celor amatori…
http://www.wikipaintings.org/en/francisco-de-zurbaran/agnus-dei-1640
Inca o dovada ca poetii adevarati se pot „traduce” intre ei.
„Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui”.
Si alaturi de Zurbaran poate sta si Wolfi cel iubit de Domnul, care i-a iertat desigur oarescare rataciri „magic-flautiste” pentru a face din el un alt miel jertfit pe altarul Frumusetii universal-salvatoare.
Benoît-Joseph Courvoisier, pe care am avut plăcerea să-l cunosc în urmă cu vreo 6 ani, este un tânăr autor francez, de o aleasă politeţe, vrednic profesor de literatură, românofon şi prieten bun al poeziei româneşti. A încheiat, acum un an şi jumătate, o remarcabilă antologie a liricii noastre populare, pentru a face, ulterior, o vastă punte ca un curcubeu, cu un capăt în „veselul” Alecsandri şi cu celălalt în „levantinul” Cărtărescu. (Florilegiul îşi aşteptă, încă, un editor autohton!) – Nu am ştiut până nu prea demult, când am primit un mail neaşteptat, că Benoît-Joseph este, el însuşi, un poet aparte şi, în contextul liricii franceze de azi, unul aproape singular. Dovadă: însuşi versu-i clasic în formă şi, în rest, baroc, amintindu-l, în tratarea minuţioasă a cutărui subiect plastic, pe Gautier, – ultimul, cred, până la, azi, Benoît-Joseph, evocator în rime al lui Zurbarán…
Iată, în continuare, în tălmăcire proprie, poezia:
O, mielule, ostatic al lespezii nocturne,
Lânetu-ţi numai bucle nu-i poleit, suav,
Cu-aurărie scumpă de meşteru-ţi zugrav, –
De-Agrigentin, copita,-ncălţată în cothurne.
Severul Tată, fruntea ţi-o va fi lăsat goală
De grăitoare semne scrise cu foc, şi nu-i
Transcris nici behăitul tău blând cu slova Lui
Pe-atotnevinovata şi preavelina-ţi poală.
Aspru-mpâslita-ţi lână ce bate-n galben-ocru
Nu-i poate fi hlamidă regală decât celui
Cu dungi de bici pe spate, – căruia,-ntors în ceru-i,
Îi stă, azi, chipu,-n marmuri cioplit, pe câte-un soclu.
Grumazul bietei jertfe e gata să se surpe,
Un greu suspin răzbate din sânge şi străos.
Fulgerul-Taur trece-n Berbecele ghebos.
Inel de sfoară-i strânge copitele tricurbe.
Doar cornu-ţi tors ca mlada de viţă ce se-avântă,
Cam la o lună, două, după acea zăpadă
A mieilor, când turma e scoasă din zăvadă,
Aduce-a nimb de aur şi-aureolă sfântă.
Când o scriam, acum un an de zile, într-o doară şi mai mult în joacă, nu fără sentimentul, publicând-o, că sunt uşor heterodox, nu mă gândeam că Papa Francisc va face, ca deunăzi, un apel la îndurarea noastră faţă de mult prea oropsiţii miei, – dintre care, Unul, va fi fost Agnus Dei!
Vă mulţumesc, stimate domnule Câmpeanu, şi pentru aprecieri, şi pentru urările pascale.
Cu bine şi pe curând.
Si de la mine toate cele bune, si, mai ales, multa, multa sanatate ca sa reusiti sa va intalniti cu Tudor B cat mai curand in eternul Oras al luminilor. „Jucand” la patru maini, fatza in fatza, sunt sigur ca ne vetzi surprinde cu noi nestemate grafico-literare.
Azi se naşte,
mâine paşte
şi-i jertfit, apoi, de Paşte?
@ Domnului Şerban Foarţă
Epitaf de o eleganta sobra. Foarte miscatoare imaginea reprodusa si in spatiul certocratic.
Paste luminos si senin va urez.
M-aş bucura, – de n-ar fi vorba de patru stihuri „rebegite”…
Cât despre „Gabo”, nu, nu mă încumet. Mi-e teamă de-o asemenea povară; căci o povară este să-l evoci fără să cazi în vorbe mari sau platitudini.
Toate cele bune, de Sărbători şi după!
Doamnă, mă copleşiţi!
Nu, nu joc farsa modestiei; laudele, însă, mă cam descumpănesc…
Vă mulţumesc din toată inima, oricum
Intamplarea face ca, in timp ce dv.scriati urarea aceasta, eu primeam in dar vreo doua carti; printre ele am descoperit si „transpunerea in stihuri romanesti” a doua texte biblice, aparuta la Editura ART; daca adaug si celelalte daruri pe care le gasesc in „Dulapul indragostit”, urarea dv.s-a implinit cum, din pacate, eu nu ma pricep sa descriu in cuvinte, mai ales intr-un aprilie ca acesta.
Cel mai frumos omagiu aparut pana acum. Maestre Foartza, va incumetati si cu cel mai celebru locuitor al Macondo-ului? Aparitia lui acum o luna la aniversare cu un trandafir galben in piept mi s-a parut venind direct din El amor en los tiempos del colera. Si Gabo a plecat ca si eroul sau intr-o o eterna calatorie pe Fluviu avand alaturi marea sa iubire, literatura.
Doamnă, răspunsul meu e unul foarte sincer: nu mă consider infailibil.
Vă urez Sărbători pe voia inimii!
Două I-uri ca două
lumânări lungi de ceară
ce pâlpâie,-n seară
şi-n frig, amândouă.
(Joia Mare, în asfinţit)
a nu se intelege ca nu ma intorc la textul scris, unde revin sa cercetez, dar nu-ndraznesc sa… masor…
Doamnă, s-ar putea să aveţi dreptate. Nu neapărat în dauna \”interpretării\” mele, ci în beneficiul imaginii ca atare, care e una enigmatică şi plurivalentă. Nu pot să ţin cu dinţii de viziunea sau \”vedenia\” mea… Vă mulţumesc.
In graba de a reciti imaginea zambesc citind niste cuvinte care au efect de surpriza date fiind legaturile de rudenie intre cele doua limbi romanice; ma intorc la imagine, unde cateva linii curbe sugereaza mai curand fuselajul unui avion de lupta,al unui bombardier inainte de lansarea proiectilelor… S-a intins coarda, insa cineva a luat-o in joaca si seamana cu o veche jucarie de pe vremea mea, un fel de io-io, cu care aduce silueta inselatoare, a masca,cu ochi de libelula, un alt chip printre celelalte chipuri pe care le zaresti pe masura ce privesti in alta parte…