1989

E deja 16 decembrie şi am ajuns într‑un moment important. Într‑un moment foarte important. 16 DECEMBRIE. De fapt, de aici înainte chestiunea se schimbă. Se schimbă semnificativ în părţile ei esenţiale. Dar asta nu înseamnă că eu sau vreunul dintre noi avem o cît de mică idee cît de mult, sau cum, sau de ce. În acest moment, sînt făcut mai mult din praful de cărbune pe care îl descărcăm de pe rampele feroviare direct din vagoane, ca să încălzim dormitoarele mai mult cu ideea că avem un combustibil decît cu combustibilul propriu‑zis. Sînt făcut din detergentul neconvingător cu care, în ziua în care sîntem trimişi să facem de serviciu la bucătărie, încercăm să spălăm pe jos cantina ostăşească, gonind şobolanii de sub cazanele enorme în care băgăm apoi aceleaşi cîrpe, ca să frecăm stratul unsuros de pe pereţii de inox, înainte să fierbem în ele ceaiul pentru cină – primim asigurări că e o practică uzuală, aşa că să lăsăm mutrele. Sînt făcut din dimineţi chioare de instrucţie, din igienă precară, din ture de planton în care lustruiesc bocancii camarazilor, năuc de somn, în timp ce caporalul de serviciu adună gărzile spectrale şi zgribulite din posturile de la depozitul […]