Istoria se scrie şi la Sighişoara
- 07-05-2014
- Nr. 721
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 2 Comentarii
Să ai, la Sighişoara, în două zile (30 aprilie-1 mai), invitaţi de marcă, mari scriitori, care să vorbească publicului de acolo ca şi cînd s-ar fi aflat la impozante tîrguri de carte şi mari conferinţe nu e puţin lucru. Să organizezi prima ediţie a Turnirului Scritorilor şi să nu absenteze nimeni dintre cei anunţaţi în program este o performanţă. Să-i aduci prima oară împreună pe Norman Manea şi pe Varujan Vosganian şi să fii fermecat timp de două ore de profunzimea şi de atractivitatea dialogului dintre cei doi ţine, probabil, de miracol. Paul Cernat oferă, în grupajul dedicat acestui eveniment, din interiorul revistei, mai multe detalii despre dialogul dintre Norman Manea şi Varujan Vosganian. Ceea ce vreau să remarc aici este că oricît de stînjenitoare, dificilă şi traumatică ar fi o temă, aceasta devine una asumată şi empatică atunci cînd o trăieşti prin literatură. Genocidul armean şi holocaustul sînt teme grave, dar pentru a înţelege aceste teme e nevoie de literatură, o literatură care merge la esenţa umanităţii, la actul prin care devii şi tu, cititor, un martor al ororii. Să deschizi, a doua zi, o altă fereastră, invitînd la un dialog despre traduceri şi traducători ţine iarăşi de puterea […]
In cazul Eliade, m-as bucura sa stiu ca ati citit si eseul „Felix culpa” de Norman Manea, inclus in volumul „Despre Clovni: Dictatorul si Artistul” (Editura Polirom, doua editii: 2004, 2013). Despre eseul „Tovarasa Ana”, publicat mai intii in „Observator cultural” si reluat in volumul „Plicuri si portrete” (recent aparut), as spune doar atit: Norman Manea are dreptul – ca noi toti – sa discute despre personalitatile controverstate ale istoriei noastre. Eseul „Tovarasa Ana” este o incercare de a o prezenta pe Ana Pauker nu doar ca o „bolsevica fanatica”. Putem accepta punctul de vedere al lui Norman Manea sau putem ramine doar in aceasta unica descriere: „bolsevica fanatica”. Despre Ana Pauker mai exista o lucrare celebra – tradusa si in romaneste – „Gloria si decaderea Anei Pauker” de Robert Levy (Polirom, 2002) – pe care Norman Manea o citeaza in eseul sau -, si care contine interpretari care se indeparteaza de la caracterizarea intr-un singur mod: „bolsevica fanatica”. Va recomand aceasta carte a lui Robert Levy, daca nu sinteti de acord cu eseul lui Norman Manea.
PS Cred ca ati fi fost incintat sa urmariti, la Sighisoara, dezbaterile din cadrul „Turnirului Scriitorilor”. Ati fi avut doua zile cu totul si cu totul speciale.
Stimate Domn, aproape să ai dreptate, în cele comentate, cu mirările de rigoare, parcă, anume, să arate cât de mândru eşti pentru reuşita acţiunii. Rezerva mea are în vedere faptul că faci abstracţie totală de fundal, afirmând, pur şi simplu , dispariţia comunismului ! Oare, aşa să fie, chiar a pierit sistemul ? Eu cred că nu şi am mii de motive pro. Unul dintre ele şi faptul că invitatul DVS, spre nobelizare, s-a recunoscut în Tovarăşa Ana…. Curaj pe care nu l-ar fi putut avea decât dacă nu ştie ceea ce ştie …
Încât trage din orice poziţie în Eliade, ca şi cum Eliade ar fi cauza care a făcut din Ana ceea ce a fost, o bolşevică fanatică ! Sigur, tot Eliade, cel blamat, spune că fiecare faptă are nişte explicaţii, dar , de unde să bănuiască sărmanul savant, că un ucenic, avid după nevoia unui inamic, tocmai de aici, îl va trage la răspundere…
După cum i se întâmplă şi pentru scrierea Pe strada Mântuleasa, despre care precizează: … text pe care, sunt sigur, foarte puţini îl vor înţelege în adânc. Cu voia Dvs , Dle Simonca, primul de pe lista care demonstrează că nu l-a înţeles este însuşi Norman Manea ! De fapt, recursul lui la scrierea lui Eliade are un singur scop : să-şi etaleze şi post-mortem, simpatia faţă de Tovarăşa Ana, ce naiba, doar amândoi au fost deviaţionişti şi de dreapta şi de stânga. Adică, aşa, ca tot românul !