Martin Vopěnka: scriitor, călător, editor, publicist, poet
- 08-05-2014
- Nr. 721
-
Helliana IANCULESCU
- Actualitate
- 0 Comentarii
În încercarea de a face o scurtă prezentare a scriitorului ceh Martin Vopěnka, se cuvin menţionate trei detalii biografice: Primul amănunt este acela că s-a născut dintr-o mamă evreică care o vreme a locuit împreună cu părinţii săi în exil la Londra, drept care de multe ori Martin Vopěnka se prezintă ca scriitor ceh de origine evreiască. Poate şi acesta este unul dintre motivele pentru care în proza sa alege teme ce depăşesc problematica de interes local, avînd un caracter universal. Tatăl lui, Petr Vopěnka, este un matematician cunoscut în toată lumea, care în anii ’80 a predat la universităţile din Statele Unite ale Americii, iar în anii ’90 a fost şi ministru al Învăţămîntului. Al doilea detailu este acela că e tată a patru copii. Poate că şi imensa afecţiune pentru copiii săi, care înlocuieşte dragostea maternă de care el însuşi s-a simţit frustrat în copilărie, l-a determinat, ca în ultima vreme, să se dedice şi literaturii pentru copii. Un al treilea detaliu interesent este acela că e singurul scriitor ceh care în multe din romanele sale se inspiră din realităţile sociale şi din peisajele montane ale României. România este prima ţară complet diferită de ţara lui, pe care […]