Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cărţi erotice de Giorgio Baffo şi Pierre Louÿs, în tălmăcirea lui Şerban Foarţă
Volumele apar la Editura Adenium
- 15-05-2014
- Nr. 722
-
Observator Cultural
- Focus
- 25 Comentarii
Giorgio Baffo: Erosonete Giorgio Baffo (1694-1768), acest faimos luetic, supranumit obscenul, poate fi pus în fruntea poeţilor priapici, fiind unul, totodată, dintre poeţii cei mai lirici ai sutei optsprezece. Viaţa lui nu este cunoscută. Se ştie că a fost membru al Celor 40, Quarantia, curtea supremă de justiţie a Veneţiei. Caracterul lui Baffo îmbina urbanitatea cu pudoarea. N-a fost niciodată auzit pronunţînd vreun termen mai grobian; drept pentru care Ginguené a spus că Baffo „vorbea ca o fecioară, scriind ca un satir“. Acest poet care, adesea, ne poartă cu gîndul la Horaţiu va fi avut, în primul rînd, bun-simţ. Propria-i epocă, pe Baffo nu-l nemulţumeşte; se bucură, din contră, că trăieşte şi că trăieşte în Veneţia, oraş amfibiu, cetate umedă, lascivă, sexul feminin al Europei. Baffo e un poet adevărat. Unul obscen, desigur; obscenitatea căruia e însă, dacă vreţi, plină de nobleţe. El este, bineînţeles, un violator al poeziei. Totuşi, acest eveniment are grandoarea şi simbolica valoare a unei fieste veneţiene. An de an, Dogele se logodea cu marea. (Fragment din cuvîntul înainte de Guillaume Apollinaire) E calp ce spune-se despre Infern, Prin goarna popilor, că-i o regiune În care caznele ar fi legiune, Iar focu-n care arzi […]
Cf. http://www.jardiner-malin.fr/fiche/rose-du-desert-adenium.html
Dupa cite stiu, adenium e numele unei plante: roza deshertului.
Asa e?
Înaintea ultimei cortine, două cuvinte despre Baffo (ale lui Guillaume Apollinaire), neîngăduit de neglijat în comentariile acestea…
„Nu s‑a căsătorit nicicând, cu toate că, adesea, va fi avut prilejul și, și mai des, dorința de‑a o face. Cunoștea dragostea nu doar sub aspect fizic. Îi uită, la răstimpuri,
pe il sior cazzo și la siora mona, ca să petrarchizeze. Iar Baffo nu‑i deloc ridicol într‑un sonet scris cu prilejul unui proiect de maritagiu, în care se arată,‑n amor, descumpănit:
Nu‑mi mai e gândul, vai, la nicio damă,
Ci‑atunci când nu‑s cu una, sunt ca mort;
Când parcă n‑aș mai vrea să intru‑n port,
Când aș da totul ca să‑i trec de vamă.
Aș vrea să‑mi fie‑n preajmă, dar mi‑e teamă,
Scris, numele în inimă i‑l port;
Ghes nu‑mi dă,‑nspre grădina‑i, vreun resort,
Parfumu‑i însă,‑ntr‑însa, mă tot cheamă.
Ce‑i asta, nu‑nțeleg, nici eu, deloc:
Dacă nu‑i dragoste, de ce o vrei?
Dacă e dragoste, de ce rămâi pe loc?
Dacă‑i șaradă, nu știu clenciul ei:
Aduce‑a ou; și‑ai să te saturi – ioc,
Dacă nu știi de la ce cap să‑l iei.”
Doamnelor, Domnilor,
pentru că, joia, comentariile noastre nu mai au multe ore de trăit, nu vreau să treacă ziua fără a sublinia un fapt aproape comic.
Şi anume: toată tevatura cu „cochilia” (Concha, Conchita, Conque), ce-ar demonstra că Pierre Louÿs era un remarcabil hispanist, sau cu „blasfemia” asocierii hipocoristicului Conchita (fără Wurst!!!) cu „the Immaculate Conception and the Virgin Mary”, amuţeşte în momentu-n care „cochilia” respectivă nu există decât în tălmăcirea mea, – termenul, în originalul franţuzesc, fiind mai vulgar (vulvar, adică!): „Ô Sainte aimée, Ô ma patronne, Ô ma maîtresse,/ Étoile de la mer, Étoile du matin,/ Sois adorée encore, ainsi qu’au jour lointain/ Où ta VULVE reçut ma première caresse.” (S.m.)
Numai cine nu are minime cunoştinţe de simbologie poate să creadă că simbolurile sunt univoce.
Or, „… le symbole […] n’est jamais univoque par lui-même, il n’est pas universelle par nature, et n’acquiert de sens qu’à mesure qu’il s’individue.” (Michel Cazenave)
Crezând (cam à la Bulă) în univocitatea scoicii, bunăoară, în calitatea-i de simbol vulvar (sau, cum ar spune Luca Piţu, yonic!), ei nu pot să-şi explice cam ce anume caută „păstăile” de nacru pe straiele pelerinilor pioşi de pe „el camino de Santiago”.
Nici, eventual, ce caută cochilia logaritmică şi sidefie deasupra capului Madonelor din San Lligat ale lui Salvador Dalí…
Multe mulţumiri, stimată Doamnă, nu numai în numele meu propriu, dar şi-n acela al lui Marius Asiminei, – imaginea de pe copertă, a lui, fiind una, cum sugeraţi domnia voastră, „sinapsială” (cu un cuvânt, al meu, rebarbativ).
Îi voi trimite comentariul.
Onomastikon III (nu Emotikon, – lapsus a cărui cauză e faptul că am deţinut, câţiva ani, o rubrică, în „Tribuna”, cu acest nume).
Voi reveni.
domnului Serban Foarta
Decupind catrenul impricinat (si care, dupa mine, ar trebui sa figureze ca atare, doar patru versuri, in orice anthologie de lirica erotica universala) am impartasit –cutez a spune- senzatia ca incipitul e climax-ul unei expresii ce ‘ evolueaza ‘ in diminuendo, de la o redondantsa (ca sa fiu pontifex…trimitind la comentariul la recentul Tandem) exquise si tulburatore la redundantsa demonstrativa, ex-plicitanta subsecventa in care, mai ales, emergentsa unui/unei honneur ma acroseaza. I-as gasi o ratiune de a fi intr-o meditativ-detasata lectura ironic-ludica: le plaisir (le désir, de ce nu?) en on a eu l’honneur… Convierea/asocierea nesperata a lui Borges (in context) la metafizica iubirii ma bucura.
După ce, în Emotikon II, se va fi lămurit, cred, legătura dintre numele iberic INMACULADA CONCEPCIÓN (< lat. Immaculata Conceptio [Beatae Virginis], dogma promulgată de către Papa Pius al IX-le, la A. D. 1854) şi hipocoristicul Conchita, mă întreb de ce "e mai mult decat o blasfemie, e o gluma de prost gust sa afirmi ca ipochimenul (ipochimena) respectiva s-a autonumit in onoarea Pururea Fecioarei."? Dar cine vorbea de Onkel Tante Wurst?! De unde până unde Pierre Louÿs şi, vai, ace(a)sta?! Cine spunea ceva de "autonumirea"-i "in onoarea Pururea Fecioarei."? Un amărât concurs de nu ştiu ce, încheiat acum vreo săptămână, devenit punct de referinţă într-un comentariu (de subsol) al unei poezii din Novecento! Halal şi aferim! P. S. Întrebările-mi fiind retorice, aş prefera să nu mi se răspundă!
Într-adevăr, „iubirea e un lucru”; pentru Kant, eventual, un incognoscibil „Ding an sich” („Une chose en soi”), pentru alţi bărbaţi, „Une chose en soie” (sic!).
Cât despre incipitul textului citat de dl Daniel StPaul, acesta („poème de l’amour”, 148) îi aparţine Annei Princesse Brancovan, Comtesse Mathieu de Noailles, şi merită citat în întregime, din, cel puţin, trei motive:
„Parfois, quand j’aperçois mon flamboyant visage,/Lorsqu’il vient d’échapper à ta bouche et tes doigts./Je ne reconnais pas cette exultante image./Et je contemple avec un déférent effroi/Cette beauté que je te dois !//Comme des bleus raisins mes noirs cheveux oscillent,/Ma joue est écarlate et mon œil qui jubile/Mêle à sa calme joie un triomphant maintien ;/Je n’ai vu ce regard fleurissant et païen/Que chez les chèvres de Sicile !//Moment fier et sacré où, sevré de désir,/Mon cœur méditatif dans l’espace contemple/La seule vérité, dont nous sommes le temple ;/Car que peut-il rester dans le monde à saisir/Pour ceux qui possèdent leur univers ensemble,/Ont mis l’honneur dans le plaisir ?”
Primul, este acela invocat de însuşi dl Daniel StPaul. (Ridicată mai sus cu o octavă, strofa dintâi a poeziei trimite vag la două celebre versuri ale lui Don Jorge Luis: „Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalţi/Aşa cum îi vede Dumnezeu”.
Al doilea motiv este aluzia, prin „caprele Siciliei”, la marele bucolic Theocrit.
Al treilea motiv, în fine, e unul critic (în sens rău): anume, sentenţios-emfatic, finalul poeziei.
Ca să nu pierdem vremea în zadar, indic, din capul locului, linkul următor:
http://projetbabel.org/pages/index.php?p=prenoms_feminins_espagnols#inmaculada concepción
– care trimite la un studiu al lingvistului hispano-catalan Ramon Valldosera Serrano, intitulat „Advocaciones marianas” (tradus, în ocurenţă, în franceză):
„Ceux qui ne sont pas familiarisés avec l’anthroponymie de l’Espagne et l’Amérique Latine seront surpris de découvrir que beaucoup de femmes de ces pays portent des prénoms, dont la traduction en français peut sembler drôle, même cocasse : Angoisses, Colonne, Abri, Douleurs, Chemin, Petit Vignoble…
Ces prénoms sont ce qu’on appelle « Advocaciones Marianas », en français « Invocations Mariales » et sont, pour la plupart, le témoignage des qualités de Marie, mère de Jésus-Christ, des dogmes de l’église catholique ou d’événements importants dans la vie de Marie, de la naissance jusqu’à la mort. Il ne faut pas oublier non plus l’existence d’autres prénoms féminins qui n’étant pas liés à Marie, ils le sont à d’autres dogmes de la religion catholique (Adoración, Trinidad, Ascensión, Gloria, Resurrección, Cruz…), mais, pour le moment, on va les laisser de côté.
Derrière chacune de ces invocations, il y a toujours des histoires et des légendes qui s’entremêlent, avec des personnages réels ou de fiction, des rois et de humbles bergers, miracles et merveilles de toute sorte, fruit de l’imagination humaine sans limites […].
Voici une liste de 107 prénoms. J’ai fait abstraction des invocations mariales américaines (il y en a des centaines !) et des espagnoles dont je n’ai pas pu vérifier l’existence de personnes portant le prénom concerné.
Finalement, il faut souligner que, diminutifs et hypocoristiques à part, les prénoms répertoriés ci-dessous le sont en leur forme courte. Officiellement, ces prénoms se font précéder de María ou María de -, del -, de la -, de los -, de las -. Par exemple, Carmen (forme courte) < María del Carmen (forme officielle) ; Dolores (forme courte) < María de los Dolores (forme officielle)." Nu lipseşte dintre numele mariale, fireşte, INMACULADA CONCEPCIÓN: "diminutifs : Inma, Macu, Concha, Conchi, Conchita, Ada; étymologie : Lat. immaculatus: sans tâche; conceptio : conception; nom complet : Inmaculada Concepción de María = (fr.) Immaculée Conception de Marie; fête : 8 Décembre..." Aşadar CONCHITA (fără Wurst, dar, în definitiv, şi cu!) e un hipocoristic al hieronimului Inmaculada Concepción de María! După această introducere în temă, urmează alte niscaiva consideraţii...
Ce nu am apucat sa transmit mai sus (replica dintr-un august film norvegian):”A intelege dorinta privind un trup gol de femeie e ca si cum ai incerca sa intelegi timpul privind rotitele unui mecanism de ceasornic”
Daca n-as fi dat de talmacirile de mai sus, as fi ramas, cu tot mai vagi si difuze amintiri despre autori, la impresia pe care poate nici n-am avut-o, aceea de a regasi rinduri de scrieri licentioase. Ori, mai ales in ce-l priveste pe Louÿs , m-am reintilnit cu un literator cu staif -caci m-am simtit dator sa largesc lectura si cu alte surse-, ca sa nu mai spun cit de mult vestmintul traducerii fait le moine… Exista, desigur, loc a dezbate cit anume erotic locuieste in asemenea scrieri (si nu ma refer la eroticul foucaultian conceput, conform caruia arghirofilia ori setea de putere i-ar putea fi exemple ilustrative). In plus, ca in majoritatea cazurilor ce se ofera, avem „marturii” masculine si, in ce ma priveste, absentsa/raritatea celor feminine – in scrieri mai din vechime, vreau sa spun-, in care sint transfigurate dorinta si senzualitea in primul rind, imi produce o oarescare frustrare, caci erotica masculina e fundamentata pe ‘constructia’ carnalitatii ‘peisajului’ (ori a peisajitatii carnalului…) cu un previzibil corolar senzual. Cautind in amintiri si rememorind deschiderea debordanta de dorintsa unui sonet al Lousei Labé (XVIII, ‘ Baise m’encor, rebaise moy et baise…’) mi-e cu atit mai frustrant sa vad ca lucrarea seculilor asupra uzului vocabulelor se arata catastrofica, si, la o eventuala cetire publica, versul ar stirni fie panica, fie ris. La o contemporana a lui Pierre Louÿs, (cu care ne-am putea mindri macar pentru versurile acestea) exista o metafizica rotunjita a simturilor si de/plinatatii trairii erotice: Parfois, quand j’aperçois mon flamboyant visage,/Lorsqu’il vient d’échapper à ta bouche et tes doigts,/Je ne reconnais pas cette exultante image,/Et je contemple avec un déférent effroi/Cette beauté que je te dois !
Indiferent de echivocul numelui de Conchita, atunci când îi e prenume aceluia de Wurst, – veritabila-i etimologie este aceea de la al III-le comentariu, intitulat Onomastikon.
De ce, – voi scrie mâine…
Până atunci, nu aş avea de zis decât că intruziunea, în exegeza erosonetului lui Pierre Louÿs, a condomaticului Wurst (sau, dacă vreţi, chorizo), e arbitrară şi ineptă.
Noapte bună!
… tradusă cu parcimonie:
Unu,-nfuriat pe una,
Blestema: „Amor bandit!”
Melcul: „Mie mi-i totuna,
Zice, că-s hermafrodit!”
…..au produs si minuni artistice- statuile. Cea de la Louvre e exceptionala si cred ca si la Ermitaj am vazut una. Sper sa nu ajunga si Conchita sursa de inspiratie.
Am tot pretins ca nu vad comentariile care intretin – pana si aici – isteria generala (sau generata) la aparitia unor actori pe scena asta, unde se zice ca fiecare are un loc sub soare. Insa vazand insistentele de mai sus, gandesc la faptul ca El, Creatorul, o fi lasat in toate dreptul de a alege, dar omenirii i-a scapat lucrul acesta si nici macar gramatica, pe care insasi a impus-o, nu a mai ramas in sprijinul gandirii. Imi paruse o aroganta sa comentez talmacirile domnului Serban Foarta, dar ma intorc si spun ca am descoperit, cu uimire, „frumuseti si preturi noi” gratie sintaxei pe care a ales-o [o sintaxa care – cum ar zice francezul utilizand pronumele ON – ar putea restitui…ceva…qqch…on ne sait quoi…] si gratie ilustratiei de pe coperta, pe care as privi-o minute in sir. Ilustratia povesteste, rasfata, maguleste simturile, sensurile, imaginatia: puncte, sau noduri? trup, sau penita care i-a servit (candva) cuiva pentru a scrie-rescrie despre…creatie? Si daca ilustratiile reprezinta un poem pe care dl.Serban Foarta inca nu l-a scris? ori poate l-a scris deja? Que sais’je… on ne sait jamais…
… phénomène d’aquarium et femme à barbe…
Un amant à moitié fou
Pour une femme sans mérite
Criait : « Passion maudite ! »
L’escargot lui dit : « J’m’en fous,
Moi, je suis hermaphrodite ! »
Conchita este diminutivul de la conca. E mai mult decat o blasfemie, e o gluma de prost gust sa afirmi ca ipochimenul (ipochimena) respectiva s-a autonumit in onoarea Pururea Fecioarei. Pur si simplu si-a ilustrat in nume postura bi-sexuala. BTW: unii analisti afirma ca decernarea titlului la Eurovision s-a facut tocmai pentru a ridica mingea la fileu euroscepticilor la viitoarele alegeri.
„Frumuseti si preturi noi”, asta vede un „utilizator” care stie ca mai are – inca – multe de invatat.
Pierre Louys avea o buna cunoastere a limbii spaniole pentru a putea asocia, in imaginarul sau pisicher, prenumele CONCHA, CONCHITA, cu LA CONQUE, LA COQUILLE, LE COQUILLAGE, in toate el halucinind un CON, un CONHO. De altfel, s-o spunem pe sleau, LA MOULE, ”midia”, are si intelesul de FOUFFE, FOUFFOUNE, MONICHE, CHATTE. De unde expresia folosita de Jean-Edern Hallier, relativa la Marguerite Yourcenar: LECHE MA MOULE! Prin urmare + de aceea: Conchita Wurst are androginitatea meritata: LA CONQUE (plus barba inferioara) si EL CHORIZO, ”carnatul” , wurstul (plus barba superioara), putindu-se, la o adica, autopenetra intr-o veselie, precum gasteropodele, hipersexuate, ale lui Ion Barbu din UVEDENRODE, ceea ce-i permite, de asemeni, sa practice, dupa chef, si LA DESCENTE AU BARBU, si LE BOUFFER DE LA MONICHE. Ferice de dinsa/dinsul!
Concetta meaning and name origin
Concetta \c(o)-ncetta, con-cetta\ as a girl’s name has the meaning „conception” and is a variant of Concepcion (Latin): Concepción is used mostly in Latin American countries to honor the Immaculate Conception and the Virgin Mary.
Suggested similar baby names are Concepta, Concetina, Concettina, Conchata, Concheta, Conchita and Conetta.
Stiti de ce se (auto)numeste castigatorul Eurovisionului „Conchita Wurst”? Conca=scoica in spaniola si wurst stie oricine. Les grands esprits…
Domnilor Gabriel Cheşcu (redactor), Marius Asiminei (ilustraţie copertă), George Coroban (copertă), ca şi doamnelor Cornelia Păduraru (tehnoredactor) & Vasilica Turculeţ (corector).
Magnificul portretul imaginar al lui Giorgio Baffo, în sepia, semnat de Tudor Banuş, n-a putut fi, din motive tehnice, reprodus aici, – cu toată străduinţa domnului Ovidiu Şimonca şi a echpei sale.