TANDEM. Nero di seppia
- 23-05-2014
- Nr. 723
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 13 Comentarii
Nero di seppia Mirese,-adese,-n drum spre nuntă-s răpite-n verdea mării undă; şi-i silnic peste poate raptul mireselor – pe care rabdu-l căci n-am cum, în adîncul mării, să lupt (în pîcla călimării de gros cristal, ce-o varsă sepia) cu monştrii… Nu s-au scris cu sepia nici harta urbei Eusebia, nici Viaţa Sfintei Eusebia, nici a Augustei Eusebia (ce scut i-a fost lui Iulian), nici Faptele lui Iulian, nici calendarul iulian (cu carele-ncepea un Timp mai bine numărat). – În schimb, se vor fi ilustrat în sepia planşele cărţii despre sepia officinalis a lui Georges Cuvier – pe care domnul Georges Cuvier o obţinea din chiar cefalopodele pe care le diseca – iar asta pare că-i un cinism; ba e chiar clar că-i un cinism: cu materialul clientului, să-ţi scrii serialul (după cum unii, pe sicriu, numele victimei îl scriu cu propriu-i sînge). – Dragă, planşa scrisă cu sepia sepiei mi-e, pentru că ea este revanşa, nu a baronului Cuvier, ci a mea proprie asupra moluştei – arma, insalubra, căreia-i amplul rezervor de mîzgă: tocu-i rezervor, cu care-o zgîndăre-ntre coapse, pînă irumpe, ca un toapsec brun-cafeniu, dintr-însul, jetul… Iar crîncen nu-i atît că ea, de marmură şi catifea, e […]
Regret, stimate domnule StPaul, că n-am fost la înălţimea Dvs…
O spun fără să vă „supraestimez”!
Poate că, altădată, voi fi mai inspirat.
Domnul Foarta, mi-e teama ca ma supraestimati; as putea inchega niste ganduri, mai greu niste idei temeinice (mai ales la ora la care scriu aci). In tot cazul, de la o vreme incoace am inceput sa cred ca, aidoma unor stari naturale omologate (sa zicem amestecul hidrocarburilor dintr-un zacamint), senzualitatea (ne) vine cu “umbra” de lubricitate si, daca sintem norocosi, si cu darul de a o/le administra, cum se intimpla nu arare cu unele excese. Ca misia nu e, insa, tocmai usoara ne-o demonstreaza cu prisosinta (si) arta; conceptele insele (cu destula zgura de relativism intru ele), nu se grabesc a ne servi cu total abandon , asisderea experienta/experientele de viata. Cind vorbim despre amorul sacru cine/ce/care ne este referentul? Personal, as putea inseila ceva, nesemnificativ desigur, din perspectiva crestina , dar cit din universalitatea sacrului s-ar regasi in asa ceva? Am citit insa, in vremi mai vechi, cu uimire, niste pagini surprinzatoare despre erotism si senzualitate la/in cuplul crestin, dintr-o perspectiva entuziasta, valorizanta. Autorul era cardinalul (ori poate episcopul) Wojtyla. La un moment dat era formulata ideea ca , asa cum viata este, in general, o oportunitate, o sansa spre santificare, viata de cuplu ofera erotismului, senzualitatii, o sansa catre sanctificare ( à propos de asta, imi vine in minte the pilgrim’s/palmer’s parable din Romeo & Juliet, ‘If I profane with my unworthiest hand this holy shrine…’) Peste ani, dupa moartea lui JP II, intr-un documentar omagial, apar citeva imagini de la o audienta a Papei, octogenar, parkinsonic, sprijinindu-se in baston cu mina stinga, binecuvintind ori stringind miini cu cea dreapta. Vocea din off a comentatorului anunta ca pontiful va reintilni la audienta, in secundele urmatoare, dupa zeci de ani, o “simpatie”/”simpatía” (feminina, desigur) din tinerete. Imaginile care urmeaza scapa capacitatii de evocare a cuvintului. Chipul Papei devine apoteoza surisului blind iar mina lui dreapta mingaie, usor si tremurat, sub voaleta, un virstnic obraz feminin. Contenind cu digresiunea, ce raport sa existe intre sacru si sanctificare?
In ce-l priveste pe Dali, oricit i-as putea aprecia/gusta pictura, “teoretizarile-i” mi se par literatura (interesanta, poate, nu neaparat convingatoare) . Clédalismul, cheie? Poate una improprie, cel mult un speraclu… Senzualitate (erotism) cu metoda/”metoda”? Punere in scena indelung si minutios pregatita? Allons…
Stimate domnule StPaul, nu credeţi, oare, că dihotomia de mai sus (feminitate arhetipală vs. senzualitate lubrică şi perversă) e reductibilă la aceea dintre Amorul sacru şi cel profan?
Sau la aceea dintre „Leda atomică” şi cea „spermatică”, faimoasele lucrări ale lui Salvador Dali, – adept al
(C)LéDalismului erotic?
(Atenţie: termenul ultim poate fi citit şi ca, eventual, „clé (de) Dali”!)
Remarcabile consideraţii, – la care nu-mi rămâne decât, cu admiraţie, să subscriu…
Voi reveni, dacă va fi posibil.
domnului Serban Foarta
Pina la urma, daca raptul sabinelor „a du mérite” (se conformeaza unei logici pragmatice, cum ziceati…) instrumentalizarea sepiei din grafica de mai sus vorbeste despre o rana (nu in italieneste…) severa in logica senzualului, o deturnare (la ce te poti astepta de la niste pesti-piranha-zmei/dragoni-scorpioni?); in loc de ave unui verum corpus de feminitate arhetipala, senzualitatea da in lubricitate si sfirseste in perversitate. Nu se mai scrie (ori deseneaza) cu tocul (rezervor) dar, ca si din cerneala, si din claviatura laptopista se poate naste crincena „gratuitate” a violului.
Cărţile pe care aş putea să e lansez la Bookfest, sunt în număr de cinci.
Anume:
ABECEDAUR (în tandem cu Tudor Banuş), Ed. Vinea
OFRANDA MUZICALĂ/OFFRANDE MUSICALE (traduction du roumain par Benoît-Joseph Courvoisier), Ed. Vinea
TRADUCERI:
Raymond Queneau: O SUTĂ DE MII DE MILIARDE DE POEME, Ed. ART
Giorgio Baffo: EROSONETE, Ed. Adenium
Pierre Louys: FEMEIA, Ed. Adenium
După cum vedeţi, pentru „y”-ul din „Louys”, neavând, aici, tremă, nu-mi rămâne decât să nu particip la Bookfest
Mulţumiri, ca de obicei, pentru atenţia acordată şi, cum am mai spus-o, multiscitia care vă este proprie.
Nu ştiu în ce măsură Tudor Banuş a vrut să facă o anume referire la marmura lui Giambologna, dar, postural vorbind, cele două artefacte aduc bine.
„Bine” rimează cu Sabine-le răpite (în scopuri demografice,
desigur); iar mie,-n timp ce comentam desenul, îmi stăruia în minte un distih al lui Arghezi, cvasi-cominatoriu: „Mai zic atât: Ia seama bine,/ Că-s neam din hoţii fetelor Sabine.”
„Ca să schimbăm, acum, intâia oară. Sapa-n condei şi brazda-n calimara”
Miercuri, 28 mai, 2014, orele 16,00
MOMENT TUDOR BANUŞ – ŞERBAN FOARŢĂ
Şerban Foarţă/Tudor Banuş, „ABECEDAUR”, ediţie bibliofilă, Ed. Vinea, 2014
Şerban Foarţă, „Ofranda muzicală” / „Ofrande musicale”, ediţie bilingvă, în română şi în franceză (traduction du roumain par Benoît-Joseph Courvoisier), Ed. Vinea 2014
Călimării, în calitatea-i de obiect (real sau, mai cu seamă, metaforic, ca astăzi, când a cam ieşit din uz), – o foarte pregnantă definiţie i-a dat, pe vremuri, Mallarmé:
„L’encrier, cristal comme une conscience, avec sa goutte, au fond, de ténèbres relative à ce que quelque chose soit…”
Făcând abstracţia de sugestia neroniană, – o alta, mult mai importantă, în context, decurge din comentariul Dvs: anume trimiterea la „intrumentele de scris”.
Totul începe,-n universul ăsta grafic, cu o călimară în curs de deversare, lichidul căreia, „nero di seppia”, va da,-n melanj cu apa, prin difuzie, o materia prima a unei faune întregi.
O faună monstruoasă,-n acest caz.
Şi câte legiuni de monştri, oare, – câte… „leghioane de lighioane” – aşteaptă să le vină rândul, pe fundul nu ştiu câtor călimări?!…
Conicele narative de azi ale domnului Banus m-au facut sa uit pe moment ca, mai inainte, titlul Tandemului ma dusese cu gindul la un alt Nero , cel imaginar, dintr-o mai putin vestita cetate din vechimi, azi cunoscuta, poate, doar istoricilor inraiti, Seppia. Nero din Seppia. As fi ramas cu gindul la el daca nu mi-as fi amintit ca am ramas oarescind interzis, intr-un restaurant cu gastronomie calabresa ori siciliana (ori le ambedue) la vizionarea unor limbi si a unor cavitati bucale negre la niste comeseni (negri in cerul gurii, dara) . Am aflat explicatia, comandasera paste ori rizzoto cu nero di seppia, preparate la fatsa locului. De-atunci am observat ca exista pe rafturile unor supermarketuri cu dichis niste paste cu dubla postulare a intunecimii : Black Label Nero di seppia…
Cum ziceam, conicele de mai sus mi-au dat senzatia de oarescum déjà vu si am stat o buna bucata de vreme a cauta si scormoni, fara rezultat, prin memorie. Cind , insa, in versuri am dat de rapite mirese si de rapt , trecind rapid peste Europa, aci irelevanta, si scotind/stergind cefalopodul din ecuatia conicelor, i-am revazut pe cei doi rapitori ai lui Giambologna (Loggia dei Lanzi ) sus tinind sabina trofeu…
Dupa barbie are in „a-de-ne” ceva din acel Nero, care dadea reprezentatii acompaniindu-se de lira; aici, acompaniamentul este sustinut de instrumente de scris…presupun
mai jovială, mai ludică şi inocentă (căci se apropie 1 iunie!) decât Nero di Seppia:
HYPOHIPPOCAMPUS
În acvariul dintr-un campus
vieţuia un hipocamp
(hippocampus hippocampus),
ca(ba)lin şi unijamb.
Sincer, nu ca domna Sepia
ce se-nvăluie-ntr-un fum
brun ca pozele în sepia
dintr-un bătrânesc album).
Deşi văduv, de vreo nouă
zile, – în marsupiu’ lui
avea una mie ouă,
ce urmau s-ajungă pui
peste circa nu prea multe
săptămâni şi înc-o zi…
Ăl de nù ştie s-asculte, –
nici nu are-a-l auzi
nechezând în ultrascurte!