Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Paul Claudel, Poeme cvasiinfantile
În traducerea lui Şerban FOARŢĂ
- 30-05-2014
- Nr. 724
-
Paul Claudel
- Focus
- 6 Comentarii
Pe bună dreptate, Nicolae Manolescu susţine că „Arghezi a creat şi aici [în domeniul poeziei „infantile“, n.m.] un stil inconfundabil, deşi imitat de aproape toţi autorii de versuri pentru copii“. (Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008, p. 629). Aşa stînd lucrurile, pînă şi tălmăcările din unii autori străini ce „se copilăresc“, trebuie sau, numai, pot să fie făcute în jargonul arghezian. Iată, mai jos, o tentativă de transpunere a lui Paul Cladel, bunic bonom şi jucăuş, în „argheziană“. Peisaj de mai Firea, fix după orar, Haină-şi pune, de Florar; Goală-i, însă (chit că-i gata, Haina), pe trei sferturi fata. Se muncesc foioasele Să-şi îmbrace oasele; Cîte-un plop se-ncumetă Să dea frunză umedă; E-un miros, mi-atestă cel Mai fin nas, de păducel. În lut crud, cîte-un bujor Se împurpură uşor. Stă spanacul verde-nchis Lîngă floarea lui Narcis. Gura cea mai slobodă-i La lăptuci şi lobodă. Stînjenii-i scot o limbă Mov cui, între ei, se plimbă, Vreme-n care cîte-o nalbă Şi-a pus rochie rozalbă. Pe păşuni cu fir mărunt Vacile mănîncă unt, Sorb albine, din paharul Florii Domnului, zahàrul. E şi frig, şi cald, cu schimbul, […]
Vineri seara mi-am cumparat de la Bookfest Jurnalul lui Drieu de la Rochelle – doar 10 lei, ultra-redus.Vitriolante descrieri ale „confratilor” in anii 40-41 dupa dezastrul Frantei. Claudel e acuzat ca, desi „dusmanul lui Voltaire” a slujit fara probleme (ca diplomat, se intelege) „guvernele masonilor si evreilor” (Blum, Mandel, Front Populaire, etc). La randul sau Claudel nu accepta sa colaboreze la o revista pana nu dispare de acolo „duhoarea de dihor a lui Montherlant”. Cata asemanare cu jalnica noastra lume literara de astazi! (de, geanta latina ca si noi). Incolo, m-a intristat ca plapandul Brumaru incerca sa se faca auzit intr-o galagie din ce in ce mai obositoare – targul s-a tinut in niste pavilioane mai mici care dadeau unul intr-altul si a programat SIMULTAN cate 3-4 lanasri pline de decibeli. Lansau generalul Degeratu, Andrei Oisteanu (reeditarea remarcabilului studiu despre narcotice si cultura romana), Volodya T, Dan C Mihailescu (Boia plecase), era si Paul Cornea plus multi altii. Amintea atmosfera de alt „targ” descris de Caragiale, cel cu „negustori, soldati, popor”. Am dat si de editura Vinea cu lucrraile maestrului Foartza la loc de onoare dar nu am adastat prea mult caci micutul stand era dominat de un afis urias Centenar Jules Perahim. Ori desi imi placeau mult in copilarie ilustratiile lui la Arghezi sau Krylov (si copera lui Mitrea Cocor, cea cu Mitrea impungand cu furca, celebra, era tot de J P), stiindu-i acum bine CV-ul pe perioada 40-44 nu mai sunt prea dispus sa aud-vad Jules Perahim. Vizitatori multi, vanzari putine, chiar si cu reduceri importante de preturi. Criza mare, monser!
IREDUCTIBILUL
El va fi fost precum matrozul lăsat pe-o insulă, proscris,
Dându-i bătăi de cap poliţiei cu gologanii de tutun, cazieru-i judiciar belgian, foaia-i de drum pân’ la Paris.
Năier, de-acuma, fără mare, un vagabond sub cerurile libere,
Adresă – fară, nici profesie…, „Verlaine Paul, om de litere”.
Nefericitul face versuri, într-adevăr, la care dl Anatole France nu e sensibil,
Că dacă scrii pe franţuzeşte,-i ca să te faci comprehensibil.
Omul e, totuşi, pitoresc, cu gamba-i ţeapănă, şi nostim, încât l-a pus într-un romanţ,
Este faimos printre studenţi, pe-o „albă” îi mai dai un sfanţ.
Doar că ce scrie el îs lucruri de necitit fără un pic
De indignare, fi’ndcă au treişpe picioare, uneori, şi nu semnifică nimic.
Privirea Domnului Montyon, uitându-se la noi din cer, nici premiul Archon-Despérouses,
Nu-s pentru el, – o biată calfă printre maeştri, un intrus.
Sfaturi îi dau cu toţii, bune; e vina lui că se hrăneşte, din timp în timp, cu numai aer.
Ca să se lase tras pe sfoară de către unul cum e ăsta, nu-i nimenea atât de fraier.
Bani de ajuns nu sunt nici pentru onor. Domnii Profesori cari, ca mâine, au să se omoare
Să ţină cursuri despre el fi’nd decoraţi, până la unul cu Legiunea de onoare.
Noi nu-l cunoaştem pe-omul ăsta şi-abar n-avem ce e cu el.
Bombăne,-n barba-i numai câlţi, Socratele bătrân şi chel;
Căci cin’zeci de centime costă paharul de absint şi-i trebui’ cel puţin patru, să se-mbete;
Dar, decât să ne fie seamăn, preferă a-i fi veşnic sete.
Căci inima-i este de parcă e otrăvită şi s-a zis
Cu ea, de când a pervertit-o glas de femeie, de copil – sau, poate, glasul unui Înger ce-l agrăia în Paradis!
Sully Prudhomme păstreze-şi gloria, ca şi Catule Mendès, – alt bonz
Al poeziei! El refuză şi laurii întrauriţi, şi scumpa diplomă de bronz,
Fie-ale altora virtutea, ca şi femeile, plăcerea, havana, între buze, lată!
Cu-o nepăsare de tătar, el, unul, doarme-n pielea goală, într-o odaie mobilată,
E ca acasă la spital, cu cârciumarii e per tu,
Mai bine, însă, mort cu zile, numai ca lumea asta – nu…
Să-l celebrăm, dar, într-un glas, în fine, pe Verlaine, acum, când ni se spune c-a murit.
E tocmai ceea ce-i lipsea, – iar lucrul de nelămurit,
E că-i pricepem poezia noi toţi, cântată, actualmente,
De domnişoarele cuminţi, – pusă pe muzică de mari compozitori, şi-agrementată cu-angelice-acompaniamente!
S-a dus bătrânul în ruină şi fără căpătâi, cu nava care, cândva, l-a debarcat
Şi care,-n portul ăsta negru, îl aştepta de multă vreme, dar noi nimic n-am remarcat,
Nimic decât detunătura de mare vela ce se umflă şi,-n spuma albă, larma prorei,
Nimic mai mult decât un glas, glas de femeie, de copil sau glas de înger ce chema: Verlaine! în ceţurile orei.
[1910]
Înainte să aruncăm, asupra lui Claudel, irevocabil, anatema, ar trebui ştiut că el era părinte al unei case de copii (ce trebuiau întreţinuţi), iar cariera (din care-şi câştiga pâinea) de diplomat (în China, la Rio-de-Janeiro, la Tokio, la New-York ş.a.m.d.) îl arunca la mii de kilometri distanţă de Camille, – pe care,-n rarele-i vacanţe în Franţa, nu uita s-o viziteze. Altminteri, biata soră a lui Paul era un, din păcate, caz irecuperabil (după standardele vremii, cel puţin).
Doamnă, v-aş scrie mai pe larg, dar cum, în clipa asta, nu am timp, vă ofer alte două transpuneri din Claudel, – aşa-zicând „codobelceşti”:
I
Melcul, doar un pic mai rău
Să mi-l mustri, şi mă tem
Că reintră-n propriul său
Filosoficesc sistem.
II
Unu,-nfuriat pe una,
Blestema: „Amor bandit!”
Melcul: „Mie mi-i totuna,
Zice, că-s hermafrodit!”
De cum s-a ivit lumina,
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă isma creaţă
A-nflorit de dimineaţă?
Se-ngrijeşte gospodina
De-nfloreşte şi stupina,
Căci plutise văl de ceaţă,
Astă-noapte, pe verdeaţă.
A găsit toată grădina
Înflorită, şi verbina,
Şi s-a-ntors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.
Mie imi placea cel mai mult „Zdreantza”, pe care-l recitam entuziasmat inca de la 6 ani.
Chapeau, maestre! A traduce „a la maniere de” cand e vorba de mari poetzi intra la marea poezie.
Apropos de Camille, ca tot i-atzi pus crochiul: in martie, profitand de gratuitatea primei duminici, am revazut Muzeul Rodin de langa Domul unde repauseaza Corsicanul. Sculpturile lui Camille sunt superbe, si toate facute la varsta tanara, cred ca inainte de 40 de ani. Ce inima a avut Paul, crestinul declarat, sa lase ca sora sa sa fie condamanta la zeci de ani de recluziune psihica? E o enigma pentru mine. Poate o sa am timp vreodata sa vad filmul cu Isabelle Adjani ca sa aflu mai multe.
Buna seara. Chiar asa este – masura, ritmul si rima „arghezianei” sunt molipsitoare, iar versurile de mai sus ar sta bine intr-o carticica de seara; sau poate in alte/inalte „rimelari”, de vara, fiindca le-am auzit – versurile de mai sus – cu tot cu vocea din paginile cu coperta albastra. Te poti molipsi de tropii acestia, cum spuneam, lucru care mi s-a si intamplat, imediat, de parca as fi facut exercitii de caligrafie sau ca si cum as fi fost in mijlocul unei lectii de dans. Ce ma surprinde insa este inconfundabilul vers in care o virgula este urmata de cratima. „Si nu mai stiu”…[ ca in poezia in care invatam sa pricep „parfumul umbrei si cenusa lui”] Dar as zice ca aici „mirosul umbrei de liliac” intrece, ca imagine, „parfumul”. Noapte buna.