Ispita singurătăţii
Din antologia Zece secole de poezie rusă
- 06-06-2014
- Nr. 725
-
Evgheni EVTUŞENKO
- RESTITUIRI
- 0 Comentarii
În anul 1972, am avut un lung turneu de recitaluri prin cîteva universităţi din Statele Unite. Cînd pe lista manifestărilor am văzut capitala muzicii country, Nashville, i-am povestit prietenului meu, organizator al turneului, profesorul Albert Todd, despre o tînără americancă de origine irlandeză, pe care o întîlnisem în Senegal, cu şase ani îna – inte. Lanny şi cu mine ne îndrăgostisem la prima vedere, iar apoi ne pierdusem unul pe altul în ceţurile paranoide ale războiului rece. Înainte de a ne despărţi, îmi dăruise o cruciuliţă pe care o purtase tot timpul, de la botez, aflînd că a mea, pe care mi-o atîrnase de gît bunica, după ce mă botezase în taină, dispăruse nu se ştie unde şi cum, iar eu nu-mi mai găseam locul. În poezia Baladă senegaleză, pe care Bert şi John Updike au tradus-o şi publicat-o în Life, a trebuit să-mi prezint povestea ca fiind dragostea dintre un american alb şi o negresă. Căci drept răspuns la versurile despre dragostea unui cetăţean sovietic pentru o americancă, autorităţile noastre mi-ar fi retras, fără întîrziere, paşaportul pentru compromiterea „principiilor morale“. Înaintea noii călătorii în SUA, auzisem că Lanny se căsătorise, îşi schimbase numele şi pare-se, trăia acum […]