Partea Diavolului în povestea noastră cea de toate zilele

Dacă mă gîndesc la dracul, îmi dau seama că vorbim despre el destul de inconştient. Ceea ce înseamnă că, atunci cînd se întîmplă să îl numim, nu avem şi multă minte să ştim ce facem. Mie, cel puţin, îmi scapă gînduri, dacă nu chiar cuvinte despre dracul, fără să ştiu clar de ce tocmai acest personaj şi nu altul îmi trece prin minte. Şi totuşi, unii dintre noi par să ştie mai bine ce spun, precum Lavinia Bârlogeanu în noua sa carte, Diavolul în viziuni, vise şi poveşti, apărută la Editura Nemira, în colecţia jungiană „Philemon“.   Dar de ce nu mai ştim, de fapt, să vorbim despre dracul? Un răspuns ar sta, cred, înLuminile lui Kant. Omul trăieşte, de la Revolutia franceză încoace, vîrsta majoratului. Certificatul de majorat a fost redactat de Kant, semnat de Nietzsche şi ştampilat de Freud. Ştim azi cine sîntem şi sîntem liberi să facem ce vrem noi. Cînd eşti major, stai singur acasă, poţi să dormi cu lumina stinsă, îţi poţi satisface dorinţele şi îţi cîştigi singur existenţa. Odată ce ai devenit major, poţi spune: „Adio poveşti, începe raţiunea!“. Eventual, dacă lexicul acumulat în copilărie este bogat, se poate face o convenţie că încă […]