Provizoratul anilor romantici (II)

Gabriela Adameşteanu nu-şi subintituleazăMemorii cartea despre „lumea prin care a trecut“, ci Amintiri, gînduri, detaliu care spune ceva despre formula mai puţin convenţională a acestui volum autobiografic – scris, mărturiseşte autoarea, împotriva propriei voinţe; deşi, adaugă tot ea, „nu exclud că aş mai putea scrie şi altele, în acelaşi gen“. Tot ce se poate, căci structura fragmentară, rizomatică, „deschisă“ a volumului în discuţie lasă loc pentru continuări ulterioare. Pe care, de altfel, autoarea le şi anunţă, din loc în loc, în cuprinsul cărţii, indicînd posibile subiecte ori teme şi dînd, în felul acesta, naraţiunii sale autobiografice dimensiunea unei ipotetice „poveşti fără sfîrşit“. Memorialista ar vrea, de exemplu, să scrie o carte cu titlul Meserii nerecomandate femeilor, unde ar transcrie „povestea proceselor“ sale de după 1989, intentate pentru a răspunde calomniilor la care, ca jurnalistă, a fost supusă într-o presă agresiv-isterică şi precumpănitor misogină; după cum şi-ar dori să scrie mai pe larg despre cît de „nesigură, primejdioasă, mai ales pentru o femeie“ este ocupaţia scrisului. Deocamdată, în Anii romantici, tema dominantă, cu toate ramificaţiile ei, perfect controlate narativ (impresia generală fiind aceea de organizare centripetă a discursului confesiv), este conexiunea – problematică, generatoare de controverse, mai ales în ultimii 25 […]