Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Pentru cine există limba română
- 02-07-2014
- Nr. 729
-
Iulia POPOVICI
- Actualitate
- 4 Comentarii
Acesta nu e un text de opinie cu grad ridicat de accesibilitate. Ca şi majoritatea probelor de limba română de la Evaluările Naţionale şi Bacalaureatele ultimilor ani, el poate fi înţeles cu precădere de exegeţii şi şamanii gramaticii sau literaturii de manual. Uneori, în aceste roluri sînt distribuiţi involuntar părinţii elevilor care susţin respectivele examene. Am o poveste din facultate (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, ca să fim exacţi) pe care o repet cu sadism de fiecare dată cînd dau peste un nazist al gramaticii. Examen la Morfologia limbii române contemporane, oral, cu dna Ciompec. Tot cursul – şi seminarul – fusese (ca şi, mai tîrziu, la Sintaxă) despre mecanisme şi analize de comportament lingvistic; „pierdusem“ inclusiv mult timp discutînd despre cum, în situaţii morfologic similare, felurite neutre „aleg“ pluralul în „-e“ sau în „-uri“. Întrebare către studentă: care e pluralul de la „nivel“? Răspuns: niveluri. Păi de ce niveluri şi nu nivele? Pentru că nivele e pluralul de la nivelă. (Facultatea de Litere e o sursă inepuizabilă de dezvoltare a vocabularului de construcţii.) Cît de răspîndit în practica uzuală a limbii e nivelă, e vreo şansă de confuzie semantică între astea două cuvinte? Nu prea. Există raţiuni […]
In timp ce noi, adultii, ne certam pe diverse canale de comunicare, copiii isi fac niste calcule conservandu-si energia pentru cauze mai bune; ei stiu cu certitudine daca vor sa mearga mai departe la liceu ori la o scoala profesionala, dupa cum s-a si intamplat anul acesta, cand unii se inscrisesera deja la o asemenea scoala, iar la E.N.s-au dus doar ca participanti, dupa cum o cerea procedura; nu am cunostinta daca ei stiu sau nu stiu cum isi scot ochii profesorii, cert este ca ei isi calculeaza la ce „trag tare” si la ce nu, din probele de examen, stiind ca o medie sub cinci la una dintre discipline nu constituie mare paguba; semestrul al doilea a fost fragmentat de vacante si de minivacante; numai profesorul a fost obligat sa ofere, la scoala, consultatii suplimentare, nu si copilul, nu si parintii; consider ca abilitatile de comunicare/intelegere a unui text ar trebui trecute si in sarcina celorlalti profesori, nu doar in sarcina profesorului de romana, da’ – sa ne fie cu iertare – te cam bate jalea cand auzi cum se incalca reguli simple, care ar trebui cunoscute din clasa a III-a; asa cum ma batea jalea cand – la teza cu subiect unic – constatam ca nu fac altceva decat sa corectez niste comentarii/autodictari care pareau trase la indigo si care erau extrase direct din cursurile de la studiile superioare ale ambitioaselor domnisoare profesoare. In fiecare an pierdem din vedere faptul ca sunt copii competenti, copii foarte competenti si copii performanti. In fiecare an se culeg date statistico-matematice si sunt dati la o parte taman copiii: ei au sau nu au chef, au sau nu au inspiratie, le place sau nu le place poezia s.a.m.d.
Detin si eu aceeasi poveste de la examenul de LRC din facultate(oral): „- e sau – uri?”(profesorul era insa altul si anii erau ’70).
Ma tem insa ca morala ei poate crea pericolul unei si mai mari desconsiderari fata de „bagajul professional”al filologilor/profesorilor de romana – fata de cel care oricum functioneaza in present; multi dintre „utilizatori” sint convinsi ca folosesc bine „instrumentul”comunicarii – si sau si lectii!- , nu exista o dezbatera serioasa,la nivel national pentru manualele proaste/programe, baremurile sint rau intocmite si fara legatura cu specificul evaluarii limbii/literaturii.
In fine, e adevarat ca subiectele sint surprinzator de rau alese!
Nu este cam tirziu insa sa deplingem numai cu prilejul examenelor soarta copiilor care in loc sa fi deprins abilitati de comunicare/ intelegere a unui text se simt oprimati- cu tot cu parintii lor- de aceasta materie de studiu naucitoare?
Ecaterina Andronescu propune ca evaluarea la romana „sa se faca precum cea la fizica”…, probabil ca dintre cei care ii impartasesc ideile provin cei care ii invata pe copii ca „limba e o stiinta exacta”.Este evident ca normele(regulile de baza) trebuie respectate- si exista modalitati suple de a-I invata pe elevi sa o faca; la fel, curiozitatea ca apanaj al virstei elevilor se poate transforma in motivatie pentru apropierea de literatura a elevilor.
Nu am alta legatura cu limba romana decat pe aceea de vorbitor , ea fiindu-mi limba materna , insa nu m-a preocupat gramatica , in plus , fata de ce am studiat in scoala.Toata lumea are dreptate! Si nazistii gramaticii . dar si altii mai toleranti , gen Al.Graur (Fie-i tarana usoara!). Un mare metodist zicea intr-o lucare despre probleme de matematica frumoase sau nu. Si exemplifica . O problema pe care nu o incadra intre cele frumoase ii daduse batai de cap , incercand sa o rezolve , dar nu gasise cheia. Plictisit de nereusite , a apelat la solutia autorului , dar tot nemultumit a ramas pentru ca solutia parea unica si artificiala. Pentru distinsul metodist , o problema (de matematica) era fumoasa cand dadea rezolvitorului mai multe posibilitatati de descalcire si finalizare corecta.Probabil ca in orice domeniu sunt situatii similare , existanta variantelor.Unicitatea imi da fiori , ma terorizeaza! Chiar nu poate exista un loc’sor , unul mic , mic de tot si pentru unul ca mine , care sunt un fel de Canuta?Prin anii ’80 la admiterea la medicina se corecta cu manualul de biologie/chimie in fata si cine reproducea pasajul potrivit lua punctajul maxim.Intr-un an a fost punctata „corect” o afirmatie gresita dintr-un manual , iar cei care a dat raspunsul corect nu au primit fractiunea din baremul de corectare.O aberatie mai mare nu se poate.
Pe de alta parte , existenta acestor bareme parca il cam desfiinteaza pe corector, il transforma intr-un sablon de verificat dimensiunea oului de gaina , i se refuza calitatea de a aprecia si frumosul , pe langa corect.Parca ar fi bine sa nu-l mai suspectam atat de mult pe corector. Vor exista totdeauna spagari , dupa cum vor fi si corectori probi (sper , marea majoritate).
Pe vremea mea , cand se analiza o anumita opera , prima cerinta era sa povestesti continutul ei.Cu poeziile era mai greu , dar in rest , lectura te scotea din impas.Acum trebuie sa stii ce a zis criticul X sau Y. Sigur ca el este mai patrunzator ca mine , ca asta-i este meseria (si vocatia?) , dar lasa-ma sa traiesc si eu . Este loc sub soare pentru amandoi.
Lui Ion Barbu , un reporter i-a luat doua interviuri , la distanta de cativa ani intre ele , privitoare la una dintre poezii.
-Maestre , in…ati vrut sa spuneti (urmeaza intrebarea). Sigur ca da , a raspuns Barbu. In al doilea interviu se face referire la aceeasi poezie , dar intrebarea este taman pe dos. Exact asta am vrut sa spun , a declarat poetul. Un amic , licentiat in Litere , imi zicea ca asa e bine , ca dim poezie intelege fiecare cat poate si ce simte.Poate ca are dreptate. Mie lirica imi aminteste de impresionismul din pictura : simt in functie de starea sufleteasca in care ma aflu in momentul lecturii.
O, cata dreptate dreptate aveti! Cand am vazut subiectele de la romana, prima data m-am gandit la toate lamentourile pe care le aud in autobuz, la coafor sau la o sueta intre profesorii de la oras: „draga, vin aia de la tara si ocupa locurile bune de la liceele din oras, pentru ca vin cu mediile umflate…” (pretinzand ca ei nu cunosc modul agresiv in care unii contesta o nota care strica media copilului) – si mi-am zis „astea sunt subiecte pentru copii foarte dotati, desi concursul de admitere la Filologie de acum treij’de ani mi se pare floare la ureche pe langa cerinta uluitoare „opinia despre semnificatia mesajului (!)”, careia sa-i faca fata un copil de clasa a opta, cu experienta lui de viata…in fata versurilor lui Ion Minulescu. Deh, am zis mai departe, la urma urmei e concurs, iar intr-un concurs exista diferite variabile, ce mai la deal, la vale; una peste alta a probat – cumva – inteligenta copiilor, capacitatea lor de a gandi singuri, atentia sporita la a folosi ceea ce cunosc bine – respectiv o atributiva si o temporala s.cl..; lasand la o parte alte comentarii, mie mi s-a parut ca proba de la romana de anul acesta a fost alcatuita in asa fel incat sa scuture bine copacul; copiii buni de la sat – si pe care parintii ii pot tine la scoala mai departe (pentru ca sunt si copii buni care au abandonat din cauza ca parintii nu au mai facut fata cheltuielilor cu transportul, masa si cazarea) – vor merge mai departe, unde isi doresc – si ma rog pentru ei, ca nu cumva sa dea peste profesori de romana care le dicteaza comentarii si care nu au rabdare sa ii asculte cum, ce sau cat gandesc; ceilalti copii buni vor urma si ei o scoala pe masura capacitatilor lor, ca in toate timpurile; nu cred ca proba de anul acesta a fost mai pacatoasa decat probele care (cu ani in urma) solicitau doar memoria, doar a reproduce pe de rost ce au spus altii despre cineva sau despre ceva, plus priceperea – dobandita prin repetari istovitoare – de a identifica o functie sintactica ori o valoare morfologica; fara sa intru in amanunte, eu consider ca anul acesta s-a vazut ca exista copii – si nu sunt putini – care au fost invatati ori indrumati sa gandeasca si cu mintea lor, ca mai exista copii care citesc si altceva, copii inteligenti, de la tara si de la oras, care peste cativa ani vor fi in situatia de a-si exercita dreptul de vot…daca om fi sanatosi si ii vom vedea si pe ei la vot… Si, ca sa ma bucur ca nu ma insel, am auzit in autobuz, in spatele meu, o frantura de dialog intre doi copii care isi vazusera rezultatele: „ei, hai sa fim seriosi, nu interesa atat ce spui in opinia ta, interesa daca ai coerenta in ceea ce spui acolo in ce scrii” – va jur, acestea le-am auzit de la un copil! Cat despre adulti, cred ca sunt inversunati aceia care au dat bani multi la meditatii si aceia care au fost invatati – in ultimii zece, cinsprezece ani, sa gandeasca in procente si nu pentru copiii care dau examene, cat pentru calificativele proprii. O fi avut si anul asta multe pacate proba de la romana (potrivita pentru un concurs de admitere la un liceu de filologie, de exemplu, care sa fi avut si o proba orala si care a fi permis o investigare a faptului de limba, adica sa fi povestit frumos ca o conditionala ar fi fost posibila acolo in registrul limbii vorbite), dar sa speram ca vor dormi linistiti parintii copiilor de la oras si profesorii de la oras care au luat bani pentru meditatiile copiilor de la oras care trebuia sa intre la licee/colegii „bune”. Pe bune si…sa ne vedem la anu’.