Centenar Perahim în „Caietele Avangardei“
- 09-07-2014
- Nr. 730
-
Florin COLONAŞ
- RESTITUIRI
- 10 Comentarii
Faptul că o publicaţie dedicată avangardei a ajuns la al treilea număr este deja o performanţă. Sperăm ca acest al treilea număr al Caietelor Avangardei să cimenteze o bună intenţie a Muzeului Naţional al Literaturii Române, de a recidiva în lăudabila intenţie de a scoate două numere anual, prezentate, de regulă, în spaţiul temporal al tîrgurilor bucureştene de carte, Bookfest şi Gaudeamus. Publicaţia Caietele Avangardei, avîndu-l drept staroste pe profesorul Ion Pop, vechi şi mereu entuziast cercetător al avangardei, are şi în al treilea volum, de 104 pagini, un bogat cuprins, într-o îmbinare fericită între ceea ce înseamnă text şi ilustraţie. Numărul este dedicat centenarului Perahim şi se bucură de o ţinută grafică deosebită, copertele 1 şi 4, gîndite de Mircia Dumitrescu, incluzînd două lucrări pe pînză ale lui Perashim, datate la 20 de ani diferenţă, excelent reproduse, aşa cum sînt, de-altfel, şi numeroasele imagini alb-negru din corpul revistei. Jules Perahim s-a născut în 24 mai 1914, la Bucureşti, şi a murit în 2 martie 2008, la Paris. Artist suprarealist format la şcoala pictorilor Nicolae Vermont şi Costin Petrescu, a devenit una dintre figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc. Ajuns în Franţa, după un periplu prin „realismul socialist“, Jules […]
Nu absolutizez autonomia esteticului dar trebuie facuta distinctia om-opera in cazul artistilor autentici. Mergand in partea „cealalta”, negarea Artistului Perahim e similara cu negarea avangardisilor futuristi (am vazut la Guggenheim-ul venetian relativ recent cateva tablouri Boccioni si Severini de mare calitate) pentru ca Marinetti a fost si fascist intr-o anumita perioada.
Frumusetea (si arta) vor salva lumea, vorba celui trecut prin „casa mortilor”.
Nu stiu daca dl. @lucid e acelasi cu care m-am incontrat adeseori pe acest forum, dar despre consideratiile d-sale de mult bun simt nu pot sa spun decit atit: „chapeau”.
…..e perfect ilustrat in comentarii mai sus.
Perahim din anii 50 ramane unul dintre cei mai buni ilustratori de carte din Romania:
http://www.graphicfront.ro/ro/ilustratie/artisti-romani/jules-perahim-1957/1/803.html
Uitati-va la desenele pentru „cuiul’ sau „magarul-maestro” argheziene.
Ca omul a fost detestabil de multe ori e alta mancare de peste (si Eliade e negat, la fel de trogloditic, pentru unele articole din anii 30).
Si Baba, Ressu, Ciucurencu au facut si „realism-socialist”, si le contesta cineva opera?
Vai de capul tzarii care are astfel de pretinsi ‘telectuali precum cei de mai sus!
http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Perahim#mediaviewer/Fi%C8%99ier:JulesPerahim.jpg
Da, un proletcultist sinistru. La fel de ahtiat dupa revolutia comunista ca Eliade dupa aceea legionar-nationalista. Iar cind nu i-au mai venit comenzi de stat, a sters-o afara si s-a dat drept victima.
Intr-o tara atit de anticomunista ca Romania, cum naiba de uita lumea ca Perahim a fost, ca multi alti avangardisti, un sinistru comunistofil si apoi un sinistru realist-socialist.
Si ce-i cu amorul asta pentru avangarda? Avangardei de ce i se iarta toate crimele politice?
Sancta simplicitas!
Ai idee cati mari artisti au pictat familia Borgia?
Desi nu cred ca vei ajunge la centrul Pompidou vreoodata ai putea vede acolo o sala intreaga dedicata avangardistilor din Romania Perahim y compris
Omul e altceva decat Opera
Nu il meritati pe Perahim. Ca de obicei, ce este respectat afara este manjit in tara. Poetul ceh Kundera a zis „pentru mine, suprarealismul romanesc a insemnat, pentru multa vreme: Perahim”. Ramaneti cu bine in bula voastra de ignoranta, si mancati-va in continuare valorile.
Văd că nici măcar respect pentru numele pe care vreţi să-l spălaţi cu lipsa de memorie nu aveţi!
Se vede că nu prea eraţi cititor la vremea respectivă.
Ţin bine minte o carte despre o carte cu copii eroi în Marele Război de Apărarea Patrie, y compris Pavlik Morozov, eroul scelerat al foametei din Ukraina cu ilustraţiile lui Perahim cam de speriat pe noi cititori fragezi, în stilul autorului.
Dacă nu scriai filosf rămâneai, Perahim a fost unul din pontifii realismului socialist, al prolecultismului din România!
Cei ca mine nu-l uită!
Da un exemplu de subprodus artistic bolsevic al lui perahim din anii 50
Pariu ca habar nu ai?
Ce să-i faci, eu îmi amintesc altfel de Perahim!
Cum îmi amintesc şi de Maria Banuş şi de Nina Cassian!
Copilăria mea a fost infectată de subprodusele proletcultismului pe care aceşti artişti ni le livrau ca să ne îndobitocească la ordinul pemere şi al bolşevimului sovietic!