FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Barthes şi Petre Sirin. Amphytrio la Versailles

Egreu să ţi-l imaginezi pe autorul Plăcerii textului ca fiind un familist convins, cu opinii conservatoare. Dar nu-i vorba doar de un titlu. Cele mai filigranate analize de text – pe cît de tehnice, pe atît de inventate – nu puteau fi scrise de un macho sănătos, ideal al misiunii reproducătoare cu care a fost, printre altele, înzestrată Natura (acea „natură“ ideologică de la denunţarea căreia porneşte proiectul semiologic barthesian). Dar există puţine mărturii despre libertinajul barthesian. Un libertinaj foarte serios, însă unul în care iubirea chiar există – dovadă, corespondenţa cu Robert David, studentul care găsise în Barthes un maestru, nu un amant – dar din care nu lipsesc juisanţa, căutarea, dramele trupului dezirant sau sătul pe care morala burgheză nu îl salvează de la simţiri intense, dar trecătoare. Acest Barthes este intelectualul rafinat, dar lucid, utopic şi agnostic, cel pe care l-a cunoscut un Bucureşti secret la sfîrşitul anilor 1940. În mod sigur, cea mai spectaculoasă arhivă românească despre tînărul Barthes este cea a lui Alexandru Lupescu, partenerul de-o viaţă al regizorului Petre Sirin, de la Bran. Arhiva domnului Lupescu cuprinde documente datate de la sfîrşitul anilor 1940, care i-au aparţinut lui Petre Sirin.   Ideea Editurii Humanitas […]