„Un spaţiu de libertate, deschis către experiment“
Interviu cu Gavril CADARIU
- 11-07-2014
- Nr. 730
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
Teatrul Ariel din Tîrgu-Mureş e un loc magic (care a devenit, între timp, un alt „loc“: după retrocedarea fostului sediu, instituţia a primit o clădire special amenajată, intrînd astfel pe lista foarte scurtă a „teatrelor noi“ din România post-1990): aici au montat spectacole extrem de neconvenţionale, la vremea lor, Radu Afrim, Horaţiu Mihaiu, Alina Nelega, Gigi Căciuleanu, aici „s-a născut“ deteatralizarea şi aici s-a experimentat cu noile forme ale animaţiei contemporane, pentru oameni mici sau mari. La 65 de ani de la înfiinţare, e un bun moment pentru un bilanţ şi o privire în viitor. Cum ai trăit, acum, sărbătorirea venerabilei vîrste a Teatrului Ariel? E a doua mea aniversare la Ariel, prima – cea de 50 de ani – a fost chiar la un an după ce am devenit director, în 1999. Mă leagă amintiri foarte plăcute de acest eveniment, dar şi una foarte tristă – cu o lună înainte, în mai 1999, a trecut în nefiinţă Antal Pál, unul dintre cei care au contribuit la fondarea teatrului şi un mentor spiritual. De aceea am şi descoperit o placă comemorativă pe zidul fostului sediu, de pe strada Poştei. Noi, cei ai teatrului, am început momentul festiv al celei […]