Disperare, extaz şi transfigurare
Horia PĂTRAŞCU – Terapia prin Cioran. Forţa gîndirii negative
- 25-07-2014
- Nr. 732
-
Amelia Natalia BULBOACĂ
- MENTALITĂŢI
- 0 Comentarii
O lectură din Emil Cioran provoacă mereu în cititor stări ambivalente, contradictorii. Nu înţelegem de ce un autor considerat în mod unanim (şi superficial) un pesimist şi un nihilist radical poate insufla o euforie şi o exuberanţă care au asupra spiritului efectul unui balsam tonifiant. Întîlnim la Cioran această violenţă, această pasiune ireductibilă, această euforie a Abisu – rilor, acest vertij îmbătător. Hermeneutica lacrimilor pe care ne-o propovăduieşte gînditorul de la Răşinari, contemplarea lumii prin sondarea Neantului pe care aceasta îl transmite ca pe o lumină intermitentă ori de cîte ori un spirit curajos decide să-i şi să-şi privească în faţă Abisurile, se poate traduce, ca la Ruysbroeck, prin langoare spirituală sau prin voluptate a excesului, ca la Bataille. La Cioran, cunoştinţa prin lacrimi este cunoştinţa excesivă (excesul Fiinţei ce ascende către Imposibil, către Ireparabil), iar lacrimile sînt lacrimile extazului. Se îndeplineşte astfelfuncţia gnoseologică a extazului, despre care Cioran ar fi scris în teza de doctorat (în psihologie!) pe care plănuia să o realizeze la Sorbona, odată cu sosirea in Franţa, în 1937, ca bursier al Institutului Francez din Bucureşti. În ultima sa carte, recent apărută la Editura Trei, Horia Pătraşcu ne furnizează atît o reconstruire a parcursului proiectului […]