Portret de monstru

Nu mi-am dat seama în ce proporţie domină ficţiunea în cartea lui Emmanuel Carrère, însă ceea ce este real, oricît de puţin ar fi, e groaznic. Eduard Limonov e un monstru, o fiinţă care nu se lasă înghesuită în tipare umane, oricît de multă îngăduinţă am avea în a le schiţa. Profilul său ţine mai mult de teratologie decît de antropologie. Aşa cum această carte nu este o biografie propriu-zisă, ci un soi de roman biografic. Carrère încearcă din răsputeri să cultive o anumită îndoială, pentru că, de multe ori, îl simt că nu crede nici el în propriul său erou. În primul rînd, dacă rămîi cu ceva după cele 500 de pagini, este acel tremendum cvasireligios pe care-l lasă în urmă contactul cu monstruozitatea: un individ care şi-a construit întreaga viaţă pe baza unei invidii şi a unei ranchiune orientate împotriva oricui se ridica deasupra nivelului său – iar situaţia respectivă nu a fost greu de întîlnit. Un scriitor de mîna a treia, un golan de mîna a treia, un mercenar de acelaşi rang, politician exotic într-o (mega)ţară prea puţin vegetariană şi în nişte vremuri cel puţin ciudate, Limonov pare mai curînd proiectul unui doctor Frankenstein scit decît un […]