Opera mai contează?

„Abis eşti, Doamne. Însă nu mi-e teamă Abisul sufletului meu Te cheamă.“ Ştefan Aug. Doinaş, Psalmul XXII   În 1997, cu aproape cinci ani înainate de a părăsi mizeriile acestei lumi, Doinaş a publicat 100 de Psalmi, pînă atunci inediţi. Sînt poeme – rugăciuni nedatate, greu de precizat dacă scrise de-a lungul întregii vieţi sau începînd cu un anume eveniment precis, precum potenţiala colaborare la traducerea Bibliei editate de Paul Miron. Poemele sînt aşezate de autor într-o ordine pe care a dorit-o, foarte probabil, semnificativă. Se păstrează caracteristicile stilului Doinaş: disciplinarea inspiraţiei prin prozodie, modalitate de a spori tensiunea interioară a poemului prin contrastul dintre comunicarea ordonată, calmă, şi imagistica răscolitoare, semn al tulburării interioare (caracteristică modernă, în opoziţie cu libertatea şi dezordinea aferentă ei ale poeziei postmoderne, cultivată de scriitor nu fără o intenţie polemică); provocarea inspiraţiei prin lectură. Este o modalitate teoretizată de poet în numeroase ocazii, el afirmînd ferm că experienţele sale biografice nu au jucat nici un rol în alcătuirea operei, aceasta fiind rezultatul exclusiv al experienţelor de lectură, interiorizate, al trăirii în universul livresc. (Exemplul preferat: poemulAstăzi ne despărţim nu ar corespunde nici unui moment biografic: „Nimeni nu va şti că sîntem tot atît de […]