„Ata ete tituatia!“
- 22-08-2014
- Nr. 736
-
Niculae GHERAN
- ISTORIE ORALA
- 0 Comentarii
Să fi avut vreo şase ani cînd „minunile de la Maglavit“ răscoliseră liniştea ţării, datorită lui Petrache Lupu – ciobanul care izbutise să vorbească cu Dumnezeu în persoană. O mie de becali, de vangheli, de băseşti, berceni sau berceşti, care mai de care mondiali de culoare, pestriţi sau get-beget daco-romani, toţi ghiftuiţi financiar, cu ambiţii de bancheri şi moşieri, nu vor ajunge niciodată la popularitatea lui. Parcă o aud pe mama, amărîtă de boala unei surori: – Poate c-ar fi bine, Gheorghe, să merg şi eu cu fata la Maglavit. – Ce să cauţi acolo? – Ce cată toată lumea, că pleacă omul olog şi vine pe picioarele lui, se duce orb şi se leapădă de băţ, pleacă surdo-mut şi se întoarce vorbind şi cu urechea trează. Poate-o scăpăm şi noi pe Lenuţa de tuberculoză. Mari sînt minunile Domnului! – Dar şi prostia omului. Ca şi cum nu ţi-ar ajunge minunile scamatorilor din Moşi. Că un nebun aiurează, îi treaba lui, dar cînd o lume cu mintea întreagă îl ia-n serios, e vai de capul ei. Numai că afacerea popească din satul doljean se transformase în industrie. De unde ne obişnuiserăm ca oltenii să vină cu cobiliţa la uşă, […]