Bacalaureat 2014: cum a devenit posibil?
- 27-08-2014
- Nr. 737
-
Roxana SORESCU
- Actualitate
- 12 Comentarii
Citesc în ziarul gandul.info, ediţia on-line din 23 august 2014, o ştire despre sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2014. Ştirea este însoţită de un set de 10 întrebări din istoria literaturii române, considerate a constitui posibile întrebări de examen, şi de răspunsurile considerate a fi corecte. Nu se specifică cine a formulat întrebările şi răspunsurile. Unele conţin informaţii complet greşite de istorie literară, altele sînt complet nerelevante pentru literatura română. Prin ele, li se induce unor absolvenţi slab pregătiţi ideea eronată că ar trebui să aibă cunoştinţe de acest tip pentru ca examinatorii lor să considere că posedă o minimă cunoaştere a literaturii române. Reproduc întrebările, formulez răspunsurile corecte, reproduc răspunsurile interogatorilor numai atunci cînd ele conţin noţiuni greşite. 1. Cîte strofe are poemul „Luceafărul“ scris de Mihai Eminescu? Răspuns corect: Nu are relevanţă decît pentru specialişti numărul de strofe, ca şi diferenţele dintre numărul de strofe din variantele publicate ale poemului. Pentru un absolvent de liceu întrebarea este complet nesemnificativă. Ea induce ideea aberantă că acestea sînt cunoştinţele pe care ar trebui să le aibă un absolvent în legătură cu Luceafărul. În plus, în scris nu a existat un Mihai Eminescu, ci numai M. Eminescu. 2. Care sînt […]
Ura! Am rezolvat o problema careia un scolar ce intra in cl. a II-a , alaturi de bunica lui , nu i-au dat singuri de capat.Iat-o : „Anton este mai mare decat Bianca cu 12 ani.Cu cati ani va fi mai mare Ovidiu peste 10 ani?”. Asta in legatura cu programa scolara , de care aminteati Dv. Ma abtin sa apreciez daca problema este sau nu potrivita varstei copilului.
Întrebările astea mi-au amintit de un examen pe care l-am dat în anul 5 la Politehnică.
Un profesor cam improvizat ne cerea să reţinem nişte date care nu aveau nicio logică, doar memorare.
Şi ne avertiza sentenţios: \” hai că aici nu suntem la Uniunea Scriitorilor\”!
Cred că se înşela bietul om!
Însuşi, preşedintele a decretat că şcoala românească produce tâmpiţi. Alea jacta est!
intrebarile puse pe pagina sunt cele care-au fost puse, ne putem , desigur, intreba cam asha: chiar , chiar *cine* ne chiar ”locuieste”?
Cam toate-s intrebari care demonstreaza ingustimea gandirei intrebatorilor.
Ca, uite, io nu shtiu cate strofe chiar are ”Luceafarul” – si, ma cam scuzati, nici nu cred ca-i pasa autorului (poemului) de *cate sunt*.
Vaz insa – si, aicea cred ca nu-s chiar singuru’ – o anume ”aplecare” pantru *cifre*.
Nici nu e da mirare: ca, Romania, precum o chiar stim, de vreo 25 da bunicei anisori, facu numa’ advocatz’ &
numa’ contabili. Iar *aia* au ajuns, acuma, s-aibe panea & chiar cutzatu’.
Fara de umbra de competentza, se pricep, insa, la a-I judeca pa *altii*. Pa aia – mda, o scriu pan dialect dambovitan numa’ d-al dreacu’ acuma – care chiar duc tara pan carca…
Si, vaz ca sunt pan deplin accord cu mesajul lui cosmin de pe mai sus.
Cele bune tuturor,
Nea Marin
Intrebarea numarul 12: Cand vor discuta profesionistii despre bacalaureat/invatamant?
Raspuns: Poate in alt numar din „Observator cultural”…
A lua ca pretext un articol jurnalistic („joc” de cultura generala), lipsit de vreo legatura cu examenul de bacalaureat ori cu invatamantul preuniversitar, pentru a critica arogant cunostintele teoretice (in paranteza fie spus, am suras la definirea docta a modernismului) si competentele de evaluare ale profesorilor, prilejuind noi atacuri-cliseu la adresa examenelor nationale, ba chiar a invatamantului actual pe de-a-ntregul, ar trebui sa starneasca zambete, de n-ar fi un simptom al modului in care buna parte a presei (inclusiv cea culturala) problematizeaza – in fiecare vara/toamna – invatamantul. Eu am renuntat sa ma intreb „cum a devenit posibil?”. Oricine simte chemarea de a scrie despre/eticheta profesori/invatamant fara sa parcurga, fie si in graba, o programa, un manual, textul subiectelor de examen. Nu mai pomenesc experienta de a preda macar un semestru… Maine e 1 septembrie. Incepe un nou an scolar numai bun de evaluat de la poarta invatamantului.
Bacalaureatul era un examen serios si prin anii 60. Singurele, dar rare exceptii, erau fraudele comandate politic de partid prin secretarii pe regiuni …
O intamplare hazlie din acele vremuri: La scris la Limba Romana se da subiectul „Comentati Scrisoarea a treia a lui Eminescu”. Profesorul (saracul), bine instruit, incearca intr-o clasa sa ajute pe unul dintre cei „alesi” de partid sa fie sprijinit. Se uita la acesta si declama (doar isi va aminti „tov”-ul ceva): ” Tu esti Mircea ?” Acesta (tov-ul) sare in picioare, ia pozitia de drepti, si raspunde: Nu, sa traiti ! Eu sunt Ion …, el e Mircea … , aratand spre al doilea „ales” de partid din aceeasi sala de clasa !
Ce noroc am avut ca nu am trebuit sa-mi dau bacalaureatul in 2014. In 1948 cand mi-am dat examenul nu se intrebau astfel de intrebari irelevante si in plus am avut profesori de liceu de inalta calitate. In calitate de evreu nu am elev elev in scolile care acceptau numai romani de rasa „pura” in schimb profesorii la liceul evreiesc am avut profesori care dupa 23 August 1944 au devenit profesori unversitari. The rest is history!
Are legatura pentru ca sita titularizarilor nu este suficient de deasa si trec prin ea si multe ciurucuri . De unde vreti calitate cand „magistrul” este asa cum este?Neajunsurile in pregatirea elevilor se tot acumuleaza de jos in sus , ajungandu-se la „solutii” de avarie pentru universitari prin acceptarea si a absolventilor de licee fara bacalaureat.Cine afirma ca masura este populista cred ca ori nu vede realitatea , ori politizeaza . Cine umbla cu oferte pe toate drumurile sa atraga in amfiteatre cat mai multi tineri , indiferent cat de scoliti sunt?Nu universitarii?Cine patroneaza comisiile de bacalaureat ? Nu universitarii?Programele scolare sunt si ele ca vai de ele , iar manualele alternative dau castig de cauza nu calitatii , ci pretului.Iubitul nostru prezident zicea cu oarece satisfactie , nu cu ingrijorare , ca nici una dintre universitatile noastre nu este clasata in primele „n” sute.Aici sa-i dam dreptate , chiar daca nu ne convine. Pai nu se poate si cu slanina-n pod si cu buzele unse.Nu insist in chestiune , ca risc sa devin mai rautacios decat sunt.
Cine a afirmat ca titularizarile in invatamantul preuniversitar se fac altfel decat „prin examen cu subiecte la nivel national”?
Ce legatura este intre subiectul acestui articol si
„Suplinitorii in preuniversitarul rural” (!!) ?
Titularizarile in invatamantul preuniversitar se fac prin examen cu subiecte la nivel national . Cine le fac? Cred ca nu candidatii.Universitarii nu au nici o vina pentru subiecte la care un licean poate ramane corigent?
Modelele si lista intrebarilor care vor fi cuprinse in subiectele de la evaluarile nationale sunt elaborate de o comisie din Minister (are si un nume!).
Suplinitorii in preuniversitarul rural trebuie sa aiba aprobarea directorului , a unei comisii locale din care nu lipseste primarul si delegatul comitetului de parinti si in final acordul Inspectoratului Scolar Judetean. In urban se mai scurtcircuiteaza traseul.
Din moment ce nu se specifica cine a formulat intrebarile si nici daca ele figurau pe un site oficial al Ministerului Educatiei, s-ar putea ca ele sa fi ajuns in paginile Adevarului printr-o simpla intamplare sau capriciu al redactorilor ziarului.
Dar chiar presupunand ca stupidele intrebari aveau avizul Ministerului, simpla demitere a autorilor lor n-ar garanta, cred, nicio ameliorare pe termen lung a situatiei invatamantului romanesc, a carui reformare „de sus in jos” pare din ce in ce mai improbabila.
Singura solutie ar fi, cred, o alianta la firul ierbii, intre un grup de parinti si unul de profesori, care sa impuna o schimbare radical a grilei de salarizare si a criteriilor de recrutare a profesorilor. (Dupa modelul, binecunoscut, al Finlandei.)
Am urmărit notele obținute de profesori la concursurile de titularizare din ultimii ani. Dacă ținem cont de ele (cu excepția unor accidente, corespund realității „din teren”), ar trebui „demiși” mulți profesori (cam trei sferturi dintre cei existenți, într-o statistică aproximativă și optimistă).
Întrebare: Cine îi mai învață pe elevi în următorul deceniu (cel puțin)?
Răspuns corect: Nu există.