ARTE VIZUALE. Teodor Graur, nostalgia activă sau modernitatea pentru toţi

Mă ţin de mult să scriu despre Teodor Graur, unul dintre artiştii cei mai consistent-activi de pe scena artistică românească contemporană. Dar am ţinut anume să scriu abia acum, la încheierea expoziţiei Nostalgia, care a ocupat („mobilat“, ar spune artistul) spaţiul Tranzit din Bucureşti toată vara anului 2014. De ce? Expoziţia lui Doru Graur a fost vizitată de o delegaţie de colecţionari privaţi din „bordul“ Muzeului Tate din Londra, şi „citează“ mult din (de fapt, lucrează mult cu) Brâncuşi, a cărui Cuminţenie a Pămîntului, tot în legătură cu Tate, a dezlănţuit patriotisme în furou ale unor false conştiinţe publice. Ce s-ar întîmpla, ce strigăte patriotice n-ar încinge ţara dacă, brusc, lucrări ale lui Graur ar fi – aşa cum şi merită cu asupra de măsură – achiţionate de Tate, de Pompidou sau de MoMA, de pildă? Dar cîţi români îi vor fi vizitat, la ei acasă, expoziţia Nostalgia, care a stat deschisă, „la curte“, aerisit, în cel mai bucureştean stil cu putinţă, toată vara?  Lui Graur îi place să spună nu că expune, ci că mobilează spaţii. Îşi concepe lucrările ca pe nişte mobile (obiecte de interior, obiecte interioare, generatoare de interioritate), iar acţiunea, gestul artistic ca pe o mobilare. […]