AVALON. Primordialitate şi naivitate

Pentru tînărul Emil Cioran, nu retragerea din istorie blagiană reprezintă explicaţia aşa-zisului mileniu absent al românilor. Repliaţi în organic sau nu, problema se pune în termenii etapelor de dezvoltare din viaţa poporului nostru. Astfel, epoca primordială este o epocă de naivitate (E.M. Cioran, Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2011, p. 88). „Omul s-a simţit totdeauna mai bine în epocile de naivitate“ (ibidem). Simplitate, nevinovăţie, ingenuitate, candoare, dar şi lipsă de maturitate în comportament şi în judecată, atitudine şi gîndire simplistă, inadecvare tipică începuturilor, naivitatea aduce în scenă o întreagă mitologie a umanităţii, de la vîrsta paradisiacă, „de aur“, pînă la mitul „bunului sălbatic“, al virginităţii arhaice şi primitive. Nu în ultimul rînd, ea aminteşte de epocile revolute („vîrsta zeilor“ etc.) din filozofia lui Giambattista Vico. „Procesul «normal» al unei culturi o face să treacă în mod inevitabil prin perioada iniţială a naivităţii. Nediferenţierea şi indiviziunea împrumută culturii, într-o astfel de fază, un caracter de tot concret“ (ibidem, p. 88).   În termeni mitologici, prin nediferenţiere şi indiviziune pare să se trimită la vîrsta antebabelică în care pînă şi limba cunoştea o unitate incredibilă şi unde umanitatea reunită elabora planuri cutezătoare de accedere la ceruri. Prin urmare, faza […]