LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Amurg de toamnă

Am în urechi sunetele tandre şi unduios amăgitoare ale unui poem simfonic compus de Alfred Alessandrescu. O piesă care se cîntă rar. Nici eu nu merg des la concerte. Îmi place să citesc. Timpul trece oricum. Fără să fiu o melomană împătimită – sînt destui cei care te omoară cu cîte au ascutat, care ştiu şi pălăvrăgesc, doct, despre te miri ce sunet pur scos de un oboi, într-un concert unic, din timpul bombardării Berli – nului, să zicem etc. –, îmi plac anumite lucrări care s-au fixat în memoria mea auditivă. Aşa este şi acest poem simfonic, colorat şi plin de sunete tandre, precum o pădure de foioase în miezul toamnei. Aşa îmi place să percep şi anumite lecturi, chiar dacă volumele sînt scrise în registre diferite şi aparţin unor autori cu totul deosebiţi între ei.   Vreau să atrag atenţia în primul rînd asupra unei cărţi/a unui album de excepţie – un eseu, cu un vag ironic aer didactic, despre felul în care percepe arta fiecare dintre noi. De ce, cînd, cum şi în ce mod să ne folosim de artă? Ca să trăim nu mai bine, ci mai frumos. O elegantă alcătuire editorială, cu reproduceri şi, à […]