Avangarda română, pretutindeni!

Adeseori, mi-a fost dat să aud, rostit cu aplomb, că studiul avangardei noastre s-a încheiat! Şi, argumentau aceleaşi voci, cunoaştem principalele momente ale mişcării avangardiste şi mai tot ce au făcut reprezentanţii ei de seamă, s-au scris suficiente lucrări cuprinzătoare, aşadar, ar fi un capitol aproape închis al culturii române. Să fie oare aşa? Avangarda, inclusiv cea de pe meleagurile noastre, nu poate fi interpretată drept un fenomen singular. Curentul care mijea în primele trei decenii ale secolului al XX-lea a erupt şi datorită forţei creatoare a creierelor româneşti, care şi-au adus o veritabilă contribuţie la afirmarea acestui taifun cultural cu suficiente caracteristici deoctopus vulgaris. Am întrebuinţat voit termenul ştiinţific latin al caracatiţei, tocmai pentru a accentua diversitatea de preocupări din domeniu. Vorbim despre o avangardă literară, una din domeniul picturii sau al sculpturii, dar trebuie să nu uităm că există uluitoare creaţii care cuprind artele decorative, arhitectura, fotografia, filmul, ca să nu mai vorbim de – spre muzică, scenografie, coregrafie şi, în egală măsură, despre arta tipăriturilor, capitol care nu trebuie nicidecum neglijat.   Chiar de curînd, în Bucureşti, s-a organizat „din goana calului“ o expoziţie – dacă vreţi, o putem numi promo – privind avangarda română, în care […]