Un preşedinte decent
- 29-10-2014
- Nr. 746
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- ÎN DEZBATERE
- 2 Comentarii
În ce mă priveşte, nu am aşteptări foarte mari de la viitorul preşedinte al României. Mi-am cam consumat fondul de investiţii de încredere – şi e rîndul politicienilor noştri să refacă acest fond simbolic, al meu şi al multora dintre cetăţenii României dezgustaţi de aranjamente, blaturi, valuri de insulte, coterii transpartinice şi retorisme de varii culori ideologice. România dezamăgită de întreaga clasă politică este o Românie cu pondere tot mai mare – iar vina nu este a cetăţenilor „proşti“ (dar mulţi), „îndoctrinaţi“ (de cine?), „nostalgici“ (majoritatea celor sastisiţi este formată din tineri, de la generaţia „decreţeilor“ pînă la cei ce vor vota acum pentru prima oară). Vina este chiar a actualei clase politice, în care schimbul de generaţii, vizibil, nu a echivalat nici cu o creştere a profesionalismului, nici cu una a nivelului de onestitate şi decenţă publică. Aici ne aflăm, aceasta este situaţia. Cum o gestionăm? Merită să ne implicăm? Voi spune că da, merită; mai mult, că este esenţial ca fiecare cetăţean al României să asume individual perspectiva comunităţii şi societăţii în care trăieşte. Nu trăim în pustie; trăim aici şi acum, cu aceşti actori politici, cu acest material uman şi profesional. Iar de votul cetăţenilor României depinde […]
Foarte interesanta initiativa „Observatorului”ca si multe dintre raspunsurile primite.
Dintre acestea, apreciez in chip deosebit articolul semnat de criticul Daniel Cristea – Enache: intelingent, elegant, sensibil fara patetism excedentar si, ca de obicei, frumos scris.
buna analiza !