Notele muzicale ale lui Putin
Interviu cu Sonni EFRON despre deteriorarea relaţiilor americano-ungare
- 07-11-2014
- Nr. 747
-
József BARÁT
- Internaţional
- 0 Comentarii
Buzduganul zmeilor Cred că nu sînt singura care a tot auzit, în copilărie, fascinantul slogan: „Să trăiască partizanii pînă vin americanii“. Pe vremea aceea eu, personal, nu știam încă ce înseamnă partizani, nici americani. Dar știu de la părinţi și bunici că n-au venit. N-au venit nici în ’56, cînd în Ungaria era așteptată intervenţia americană mai ceva ca o trupă de îngeri salvatori. Duminică, ziua în care, în România, oamenii s-au prezentat la prima rundă a examenului democraţiei, eveniment pe care l-am urmărit cu sufletul în pioneze on-line prin cyberspaţiu, în perioada celor patru întreruperi de curent electric (zilnicele efecte binefăcătoare ale „luptei“ regimului Orbán cu furnizorii de servicii, care drept replică nu mai întreţin infrastructura în domeniile respective), am citit, în revista 168 de Ore, un interviu care mi-a reţinut pentru moment atenţia. Apoi, înainte de miezul nopţii, cînd am auzit, la un post de televiziune din România, că spiritul civic al celor nemulţumiţi cu organizarea alegerilor prezidenţiale (mai cu seamă în diaspora) e manifestat în faţa MAE prin scandarea sloganului: „America nu te lasă!“ – am decis că voi traduce acest interviu. Poate sînt idealistă, dar de data asta chiar se pare că vin americanii. Mai întîi […]