SFada cu literatura. Despre particulă şi undă în literatură

Proliferarea sub-genurilor literare fantastice seamănă foarte mult cu rezultatele cercetărilor fizicienilor atomişti şi, apoi, nucleari, de-a lungul ultimului secol. Modelul atomic al lui Bohr, funcţional numai pentru cel mai simplu dintre atomi, hidrogenul, a avut o imensă influenţă asupra a ce şi-au imaginat cercetătorii că trebuie să găsească. De nenumărate ori, „ultima particulă“, şi, de curînd, „particula lui Dumnezeu“, a fost găsită. Că aceasta nu mai corespunde demult cu definiţia particulei de pe vremea modelului hidrogenului, pentru marele public importă prea puţin. Analogia evoluţiei fizicii nucleare cu evoluţia teoriei literare de la structuralism, prin post-structuralism către deconstructivism este mai mult decît anecdotică: invariantul din structuralism este ultima particulă, niciodată într-adevăr particulă şi niciodată ultima Iar fizicienilor, la fel ca literaţilor, pare că le lipseşte un suport filozofic care să le dea conceptele cu care să înţeleagă mai mult decît matematica arborescentă a ce se întîmplă în acceleratoarele de particule. Ce îi deosebeşte pe literaţi de fizicieni este că, într-o majoritate în scădere, ei nici nu doresc un suport filozofic, unii considerînd filozofia doar ca o altă literatură, deci cu nimic mai în drept să ofere concepte. Acest loc comun, această „credinţă“ există şi se propagă ca lumina, după cum spune […]