LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Europa, Europa

  • Recomandă articolul
Unul dintre filmele care m-au impresionat – din multele pe care le-am văzut la Cinematecă – se numea America, America. Al lui Elia Kazan. Desigur, nu doar despre America e vorba, ci şi despre American Dream, care a tulburat milioane de oameni acum peste o sută de ani. Acum, Europa este un vis frumos pentru alte milioane. Un film de acest gen despre Europa noastră, cu cele bune şi cu cele rele deopotrivă, se poate alcătui din aceste cîteva cărţi selectate, de această dată, pentru o lectură autumnală. Evident, cu gîndul la Tîrgul de Carte Gaudeamus care se apropie.   Patrik Ourednick (n.1957) este un scriitor ceh, care trăieşte în Franţa din 1984. Nu cred să i se mai fi tradus vreo carte în România. E un bun început. Nu ştiam de el pînă la acest volum. A fost prea tînăr ca să fi participat în vreun fel la evenimentele din 1968 – cînd trupele Pactului de la Varşovia au intrat în Cehoslovacia şi au înăbuşit, în sînge, o tentativă de democratizare a ţării –, dar astăzi are deja o suficient de bogată activitate literară ca să poată vorbi/scrie/expune despre istoria Europei. Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci (traducere […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }